fbpx
Print this page
Daniel Juravle a primit un rol decorativ în Primărie, încasând 2.000 de euro pe lună. Cum să nu-l iubești pe Chirica! Daniel Juravle a primit un rol decorativ în Primărie, încasând 2.000 de euro pe lună. Cum să nu-l iubești pe Chirica!

Saltul în viață al „viceprimarului” Juravle: într-un an, și-a luat casă de 90.000 de euro la Iași și teren de 700 mp la Vatra Dornei


Imediat ce-a devenit loial lui Mihai Chirica, inclusiv când acesta era pesedist în Consiliul Local, destinul lui Daniel Juravle s-a schimbat spectaculos: venituri lunare de 10.000 de lei/lună, apartament într-o zonă de lux și teren la munte. Pentru banii aceștia, funcția sa în Primărie e greu încadrabilă: un fel de șef de Protocol „care ține legătura cu Camera de Comerț și lumea universitară”. Rolul lui Juravle e să participe la întruniri protocolare, fără niciun efect concret. Daniel Juravle e nominalizat ca viceprimar, deși Chirica nu are momentan majoritate în Consiliul Local

În 2017, avea doar o mașină veche de 12 ani și un depozit de 25.000 de dolari. După doar trei ani, a notat în declarația de avere: un teren de 708 mp în Vatra Dornei, un apartament de 74 mp în Iași și venituri cumulate, realizate cu un an în urmă, în valoare de 30.000 euro. Mai nou, este în cărți pentru a ocupa unul dintre cele două posturi de viceprimar.

Aceasta este transformarea uluitoare a Daniel Juravle (PNL), cel care s-a prins cu doi ani înaintea celorlalți liberali că e profitabil să se dea de partea primarului Mihai Chirica. În 2018, edilul l-a numit pe Juravle în funcția de șef Birou Cooperare Economică la Primărie, deși pentru liberali Chirica era atunci principalul adversar politic.

Teren și apartament dintr-un foc
O trecere în revistă a declarației de avere pe care Daniel Juravle, șef Birou Cooperare Economică în Primărie, a completat-o în vara acestui an. La bunuri imobile, Juravle a menționat un teren de 708 mp intravilan în Vatra Dornei, un apartament în Iași de 74 mp dobândit în 2020 cu un loc de parcare aferent (15,5 mp utili), un autoturism Audi (fabricat în 2006). Apartamentul are 87 mp cu tot cu balcon.

I s-au restituit două împrumuturi pe care le făcuse la două persoane fizice, unul de 8.000 de euro și celălalt de 6.000 de dolari. Juravle a notat și două credite: 310.564 lei (aproximativ 65.000 de euro) de la Banca Transilvania și 30.000 de lei (aproximativ 6.250 euro) de la o persoană fizică, Emma Mădălina Pădurariu.
Apartamentul a costat 430.000 de lei (90.000 de euro la cursul din aprilie 2020), din care 120.000 de lei i-a plătit din contul personal, iar 310.000 de lei printr-un credit la Banca Transilvania.

Terenul din Vatra Dornei este luat la sfârșitul lui 2019, iar apartamentul din Iași la începutul anului 2020

Un CA și-o Primărie: 10.000 de lei net/lună
La capitolul „venituri”, Daniel Juravle a trecut 2.992 lei încasați în perioada octombrie 2019-mai 2020 ca profesor asociat la Universitatea „Cuza”. E vorba, de fapt, de plata cu ora. „Țin seminarii la «Administrație Publică”, a spus el. Aceasta este o specializare de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. În 2019, a câștigat tot de la Universitatea „Cuza” o bursă de 22.332 lei. „E o bursă post-doctorală care s-a și terminat. Un proiect POCU (Programul Operațional Capital Uman – n.r.)”, a precizat Juravle.
Dar grosul veniturilor din 2019 au intrat în conturile liberalului de pe urma Primăriei și a Salubris, societate subordonată. Astfel, ca șef birou la Primărie, Juravle a încasat tot anul trecut 74.565 lei, ceea ce corespunde unui venit lunar net de peste 6.200 lei.

La acești bani s-au adăugat 44.670 lei pentru calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Salubris, adică 3.722 lei mediu net lunar. Deci, de la Primărie și Salubris, Juravle a avut un venit mediu net lunar în 2019 de aproape 10.000 de lei, echivalentul a 2.000 de euro.

A lucrat în SUA, prin Work and Travel
În 2017, așa cum reiese din declarația de avere din 2018, Juravle n-avea nici apartament, nici garaj, nici teren la munte. Deținea, într-un cont, 25.000 de dolari și mașina Audi din 2006. Și, fusese, așa cum singur a declarat într-un interviu în presa locală „manager de restaurant în America, într-o zonă exclusivistă, cu aproximativ 30 de angajaţi în subordine”.

Daniel Juravle s-a lansat ca racheta, de are post de protocol în Primărie

10.000 de euro, consultant la UTI

Momentul de cotitură pentru Juravle a fost anul 2018 când a fost angajat la Primărie. Iar mixul politică-administrație s-a simțit imediat. A câștigat bani ca șef de birou la Palatul Roznovanu, ca membru CA la Salubris, dar și 10.000 de euro ca responsabil organizare într-un program antreprenorial derulat la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”.

Despre acesta, publicația 7IAȘI a scris: „Un proiect european de 2,5 milioane de euro al Universității Tehnice a fost făcut harcea-parcea pentru ca banii să ajungă în buzunarele noilor nomenclaturiști din PNL și din Primăria Iași. Proiectul presupune finanțarea prin metoda start-up a unor idei de afaceri, dar lista proiectelor câștigătoare este plină de pile și neamuri ale deputaților PNL Costel Alexe și Mugur Cozmanciuc (...). Daniel Juravle, șef birou în Primăria Municipiului Iași și membru PNL, a fost plătit din bugetul proiectului cu peste 10.000 euro, fiind «responsabil organizare».

Roua Residence din Moara de Vânt, imediat după Little Texas, e un complex de lux, cu apartamente scumpe. Daniel Juravle și l-a permis după un an la Primărie

Un post de protocol în structura Primăriei

Mutarea pe care Juravle a făcut-o în 2018, de a lucra în Primăria lui Mihai Chirica, cel care, deși exclus din PSD, era încă adversarul politic numărul 1 al liberalilor, a creat stupoare în organizația municipală a PNL. „Conduc un departament cu patru oameni. Mă ocup cu chestiuni ce țin de coordonare. Ținem legătura cu structurile de afaceri, Camera de Comerț și Industrie și mediul universitar. Practic, încercăm să facem un cadru prietenos între Primărie și zona de afaceri”, a explicat acum Juravle în ce constă fișa postului său.

Tânărul șef de birou a participat, în ultimii ani, la mai multe simpozioane, congrese, întruniri, fără a avea însă rezultate clare, palpabile.

 

Emma Pădurariu, tânăra care l-a împrumutat pe Juravle cu banii care îi mai trebuiau

„Vreau ca astăzi să le fie mai bine ieșenilor”
Așadar, Juravle și-a văzut de drumul său, a rămas și liberal cu principii, dar și subordonat al lui Chirica. Pe care l-a lăudat de fiecare dată când a avut prilejul.

Iată ce a spus Juravle pe 26 februarie 2020, postare încă existentă pe pagina sa de Facebook, cu câteva zile înaintea intrării lui Mihai Chirica în PNL, când încă organizația municipală a liberalilor era condusă de deputatul Marius Bodea: „Despre o Organizație capturată! (acesta este titlul – n.r.). Nu exagerez cu nimic dacă spun că organizația din Municipiul Iași este o organizație capturată și utilizată în folosul personal al președintelui ei (...). Știu, mi se vă spune că eu sunt un trădător. Am îndrăznit să vreau să-mi practic meseria de specialist în administrația publică, de om care a studiat și înțeles cu se se mănâncă munca într-o instituție publică, însă eu mă bucur că am ales să fac ceea ce știu. Dacă asta mi-e vina, că vreau ca astăzi să le fie mai bine ieșenilor, atunci o accept. Această dezvoltare a carierei mele profesionale mi-a oferit și ocazia să îl cunosc pe adevăratul Mihai Chirica. Dragi colegi, luați tot ce spune organizația capturată despre primar și răsturnați. Așa îl veți cunoaște cu adevărat”.

Lui Alexe i-a mers, e președinte CJ și controlează autoritar filiala PNL, Juravle e mâna dreaptă a lui Chirica, doar Eduard Boz, cel care s-a lăudat că l-a adus pe primar la liberali, nu s-a ales cu nimic

„Mă onorează să fiu viceprimar”
Pe scurt, Juravle îl critica pe deputatul Marius Bodea, șeful său pe linie politică, și îl lăuda pe Mihai Chirica, șeful său de la Primărie. Până la urmă, Juravle și-a jucat corect cartea din punctul său de vedere.

În martie 2020, fostul pesedist Mihai Chirica a intrat în PNL, iar la alegerile din 27 septembrie a câștigat un nou mandat de primar, de această dată ca liberal.

Rezultatele alegerilor au fost validate, însă noul Consiliu Local nu a fost deocamdată constituit. Surse politice au indicat că Daniel Juravle va fi unul dintre viitorii viceprimari ai Iașului. „A fost o discuție la nivel de partid. Mă onorează faptul că am fost luat în calcul pentru o astfel de funcție. Însă nu cred că se va întâmpla nimic o lună-două”, a declarat Juravle.

Acesta susține că pandemia cu noul coronavirus, dar și arhitectura Consiliului Local rezultată în urma alegerilor (PNL și PMP nu au nici măcar majoritate simplă) ar putea amâna momentul învestirii noului deliberativ. „Sunt interesat. Dar PNL ar putea avea fie doi viceprimari, fie doar unul, fie niciunul”, a adăugat Juravle.

Daniel Juravle, mândru de selfie-ul cu Gabriel Harabagiu, viceprimarul considerat toxic în administrația ieșeană pentru rolul în afacerile imobiliare

Asociat la două firme minuscule
În paralel cu funcțiile publice, Juravle este și asociat în două SRL-uri. Astfel, la Aquaponics a intrat în 2017, preluând 50 din părțile sociale de la fondatoarea Cătălina Bianca Sofian. Înființată în 2015 în Valea Lupului, firma are ca obiect de activitate acvacultura în ape dulci. În 2017, ultimul an pentru care există indicatori financiari pe site-ul Ministerului de Finanțe, societatea a avut o cifră netă de afaceri de 26.207 de lei, cu un profit net de 959 lei.

A doua firmă la care este asociat Juravle se numește De passio by Emma. Juravle a preluat, anul trecut, 60 de părți sociale de la fondatoarea Emma Mădălina Pădurariu, aceeași care i-a împrumutat anul acesta 30.000 de lei.

Una din postările lui Daniel Juravle care te duc cu gândul la două buze groase, lipite de posteriorul șefului

Manager la un proiect european

Mai nou, Juravle are și o participare la departamentul din Primărie care se ocupă cu proiectele europene. Concret, este manager al proiectului cu fonduri UE „Oaza de verdeață din cartierul nostru”. Proiectul a fost semnat pe 5 februarie anul acesta.

„Ne interesează impactul acestui proiect. Ne-am dus în zonele de cartier pentru a putea să transformăm zona din jurul blocului într-un loc care să ne facă plăcere. Nu trebuie doar în centrul orașului sau în jurul Primăriei să fie locuri atractive. Acestea trebuie să fie acolo unde ne petrecem cea mai mare parte a vieții noastre de zi cu zi”, a declarat, la acel moment, primarul Mihai Chirica.

Valoarea totală a investiției va fi de aproape 1,7 milioane de euro, perioada de implementare fiind de 28 de luni. „Oaza de verdeaţă» constă în amenajarea a 12,4 ha de spații verzi din diverse cartiere.

 

„Chirica are mână bună. Toți cei care îl slujesc până la umilință se căpătuiesc imediat. Daca îl întrebi pe individul ăsta cum a fost posibil așa ceva, te trimite la experiența sa planetară de șef de sală în SUA, prin Work and Travel. Dar de acolo nu te întorci cu bani, evident, așa că rămân doar sinecurile de la Primărie. Este însă o altă palmă dată PNL Iași și celor care și-au rupt oasele în acest partid, ca viceprimar PNL să ajungă un individ care a lipsit complet din viața partidului în acești ani și a stat doar sub sutana lui Chirica când, poate, liberalii autentici, nu aveau nici de unele”, Marius Bodea, deputat USR

Un Laudatio de la Juravle pentru Chirica: „Sufletist, empatic, vine primul, pleacă ultimul, puterea exemplului, un viitor luminos”

Pe 24 septembrie, cu o zi înainte de terminarea campaniei electorale, Daniel Juravle a scris o postare pe FB prin care îi semnalează șefului că este cel mai loial dintre curtenii săi și nu cumva sa uite să-l pună viceprimar.

Osanalele, puerile pentru standardele vieții politice din 2020, nu exprimă spiritul modern al unui partid liberal, ci par extrase din cuvântarea tovărășească a unui mărunt delegat la Congresul XIV al PCR:

„În ultimii doi ani, am avut șansa de a vedea ce înseamnă să faci administrație cu dragoste pentru orașul tău și pentru cetățenii acestuia. Am cunoscut omul care vine în fiecare zi primul în primărie și pleacă ultimul, care ne arată ce înseamnă spiritul de echipă prin puterea exemplului și care a plasat Iașul pe firescul drum al dezvoltării.

Mihai Chirica cunoaște adevăratul potențial al orașului nostru și are viziunea care îl va duce acolo unde merită, la statutul de catalizator pentru dezvoltarea Moldovei. Sub coordonarea sa, Iașul a căpătat o nouă față și a înflorit. Susține cultura, îi cinstește pe înaintașii noștri și nu uită încărcătura istorică a acestui loc. A demonstrat în repetate rânduri că își dorește un viitor luminos, investind în piatra de temelie a vieții noastre – educația. Doar uitându-vă la ultimele sale acțiuni îl veți cunoaște pe adevăratul Mihai Chirica: sufletist, empatic și întotdeauna pregătit să lupte pentru binele comunității.”

După declarația de avere, s-a meritat.

Article image
Dacă proiectul lui Mihai Chirica trece, atunci vom avea șefi la Primărie mai bine plătiți decât în sistemul bancar la nivel de vârf. Barosăneala este să fii director la o companie CL și membru în alte două Consilii de Administrație. Unii cumulează salariul dintr-o direcție a Primăriei cu alte două indemnizații CA, a căror valoare crește exponențial. Aivănoaei e director la Termoservice (15.210 lei) și membru CA la Servicii ...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 31 Martie 2020


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare