fbpx
 
Soții Faraon (stânga) sunt finii acționarului majoritar de la Shine, Dumitru Petrea (dreapta). Oameni fără nicio avere. Ea este angajată la Primărie Soții Faraon (stânga) sunt finii acționarului majoritar de la Shine, Dumitru Petrea (dreapta). Oameni fără nicio avere. Ea este angajată la Primărie

Ultimul act în farsa fierului vechi de la CET: un tun de 4 milioane de euro cu interpuși de toată jena


După opt ani, procesul e la ultimul pas înainte de sentință, Primăria pierzând până acum. Shine Concept ar fi plătit 4,7 milioane de euro la o licitație organizată de executorul Corneliu Mititelu. Fostul asociat e în prezent angajat la Spitalul Socola și nu recunoaște că ar fi plătit suma aceasta. Actualii acționari: un pensionar de 76 de ani dispărut în ceață și un fin cu afaceri mărunte și a cărui soție lucrează chiar la Primăria Iași. Niciunul nu ar fi avut milioanele puse în joc. Procurorii nu-și bat capul cu această afacere.

Peste câteva săptămâni, un misterios bătrân din Ciurea, Dumitru Petrea (76 de ani), ar putea dezmembra sistemul centralizat de termoficare a Iașului. Firma la care Petrea deține 96% din acțiuni, Shine Concept, ar putea obține 8.600 tone de fier, inclusiv trei turbine, cazane şi conducte funcţionale pe care le-a câștigat la o licitație din 2012.

Bătrânul e de negăsit, finul său, Robert Marius Faraon, co-asociat, nu știe nimic despre cele 4,7 milioane de euro plătite pe deșeuri. Iar fostul patron al firmei, un ins Ignat, se jură că nu el a virat milioanele, acesta fiind acum șef serviciu la Institutul de Psihiatrie „Socola”.

O povestea fabuloasă, cu multe fire încurcate, care ar putea zgudui Primăria din temelii.
Primăria a pierdut contestația la executare
Pe 25 noiembrie, judecătorii Tribunalului Iași ar putea încuviința ca firma Shine Concept să execute CET, adică să-și ia bunurile câștigate la licitația din toamna anului 2012. Fier vechi, cazane, instalații pentru care Shine ar fi plătit 21,5 milioane de lei, echivalentul a 4,7 milioane de euro la cursul de-atunci. Probabilitatea este cu atât mai mare cu cât Primăria a pierdut în primă instanță contestația la executare, sentința fiind pronunțată la Judecătorie pe 12 august anul acesta.

Mihai Chirica l-a acuzat în 2013 pe executorul Corneliu Mititelu că a vândut ca fier vechi o turbină de la CET care era încă în funcțiune

2011: CET, aproape de faliment
Pentru a înțelege cum s-a ajuns în acest punct, este necesară o întoarcere în anul 2002. Atunci, centrala electrică și de termoficare (CET) a trecut de la Termoelectrica în domeniul public al municipiului Iași și în administrarea Consiliului Local. Primăria a înființat o firmă nouă, CET SA Iași, cu unic acționar Municipiul Iași, iar centralele CET I și CET II au intrat ca aport la capitalul social al nou înființatei companii.
Din acel moment, CET a produs și furnizat apă caldă și încălzire ieșenilor racordați la sistemul centralizat. În 2011, deci după 9 ani, CET SA a intrat în insolvență, în urma unui management dezastruos.

Pentru a nu lăsa Iașul fără apă caldă și încălzire, Primăria a găsit soluția de a se autoriza la ANRE ca operator de termie, pentru un sezon de iarnă. În 2012, a avut loc delegarea gestiunii acestui serviciu către Dalkia Termo Iași, actuală Veolia.

Mititelu a organizat licitația

Administrarea insolvenței CET SA, firma muribundă, a fost preluată de „Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL”, reprezentată de Corneliu Mititelu.

Pentru a stinge o parte a datoriilor pe care CET SA le acumulase către Fisc, bănci, furnizori, administratorul a scos la licitație 8.600 de tone de fier, dar și trei turbine, patru cazane de aburi, două încărcătoare, două locomotive diesel.

Licitația a fost adjudecată de firma Shine Concept din Galați, procesul verbal datând din 22 octombrie 2012.
8 ani de când Primăria se opune

Din 2012 și până în prezent, Primăria s-a opus valorificării acestor bunuri, deschizând mai multe procese. În esență, reprezentanții administrației locale au mers pe ideea că acestea, deși au fost aduse ca aport la capitalul social, făceau parte din domeniul public, fiind astfel inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.

„Schimbarea regimului sau distrugerea acestora poate afecta grav drepturile și interesele utilizatorilor serviciului public de alimentare cu energie termică”, au mai arătat cei din Palatul Roznovanu.

În primăvara anului trecut, juriștii și avocații tocmiți de șefii Primăriei au fost înfrânți în instanță, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) hotărând că CET SA, aflată în insolvență, e proprietară pe centrale și nu Municipiul Iași.

Schema lui Corneliu Mititelu valorează multe milioane de euro. Nimeni nu-și explică cine sunt cei care plătesc de 8 ani avocați cu zeci de mii de euro, în condițiile în care Shine practic nu mai există

Proces în faza de finalizare
Acel proces finalizându-se la ICCJ, a fost reluată judecata prin care Primăria contestase executarea solicitată de Shine. Iar în august anul acesta, Primăria a pierdut la Judecătorie. A făcut recurs și a primit termen pe 25 noiembrie la Tribunal.

Există informații potrivit cărora, firma Shine s-ar putea îndrepta împotriva Primăriei pentru a solicita și despăgubiri uriașe dacă va câștiga definitiv procesul prin care cere executarea.

Cumpărătorii n-aveau milioanele anunțate
Marele mister al întregii povești este cine se află în spatele firmei Shine Concept, companie care se presupune că a achitat cele 21,5 milioane de lei la licitația din 2012. Cine sunt oamenii care, acum 8 ani, au imobilizat în această afacere 4,7 milioane de euro?

În acest moment, asociați ai firmei sunt Dumitru Petrea (76 de ani) cu 96% și Robert Marius Faraon (53 de ani), cu 4%. „Nici măcar atât nu am. Cred că, dacă mai figurez în firmă, dețin 0,1%”, a declarat Faraon.

Acesta locuiește la unul dintre blocurile turn din bulevardul Socola (intersecția Cotnari). „Licitația a fost înainte, nu mă întrebați, că nu știu cine a plătit banii”, a spus Faraon despre cele 4,7 milioane de euro.
Soția lui Faraon e angajată în Primărie
Asociatul minoritar din Shine Concept a susținut că nu mai are nicio legătură cu firma de măcar șase ani. „Petrea e nașul meu de cununie și de botez al copilului, însă n-am mai vorbit cu el de mult timp. Am fost și plecat la muncă în Anglia, nu mai știu ce s-a întâmplat cu firma”, a declarat Faraon.

Totuși, într-una dintre mișcările de la Registrul Comerțului apare că, în noiembrie 2017, deci acum trei ani, asociații Petrea și Faraon au decis împreună mutarea sediului social al Shine în București, pe șoseaua Iancului.

Într-o bâjbâială totală, Faraon și-a amintit că, acum mulți ani, nașul Petrea avea afaceri la București, însă n-a putut să exemplifice cu ce anume se ocupa și nici dacă acestea ar fi putut genera astfel de venituri.
Ironic este faptul că soția lui Robert Faraon este chiar angajata Primăriei: e șefa Centrului „Bucuria”, din zona Smârdan, instituție din cadrul Direcției de Asistență Comunitară.

Administratorul Shine este de negăsit
Pensionarul Dumitru Petrea, domiciliat oficial pe strada Amurgului din cartierul Alexandru, a fost de negăsit. La respectiva locuință, numele de pe lista la întreținere este altul, iar numărul de persoane trecute este 0.

Un articol din 2013 din Adevărul l-a plasat pe Petrea undeva în Ciurea. În materialul de presă citat se precizează că Petrea ar fi devenit asociat și administrator al Shine după ce aceasta a câștigat la licitație fierul de la CET. „Ieşeanul susţine că a fost contactat (...) de un bărbat pe nume Vasile Septimiu Carp, cel care, de altfel, a fost mandatar al Shine Concept la licitaţia la care a fost scos la vânzare fierul. Carp este un escroc cu state vechi din Iaşi, el fiind condamnat la şapte ani de închisoare în urmă cu câteva săptămâni pentru evaziune fiscală şi spălare de bani”, a scris Adevărul pe 22 martie 2013.

Radu Ignat era patron la Shine Concept în 2012, când s-a făcut tranzacția de 4,7 milioane de euro. Spune că nu-și amintește și că nu avea banii aceștia. În prezent, este angajat la Spitalul Socola

Armată de avocați plătită de un pensionar de 76 de ani

În același articol, Petrea a minimalizat afacerea de la CET: „Un c***t de fier vechi. Ştiţi ce înseamnă un c***t pe care dai câteva miliarde şi iei 2 lei înapoi? Am înţeles că s-a dat o grămada de bani şi fierul ăla ce valoare are? E un leu kila şi ca să-l scoţi la 1 leu kilogramul trebuie să-l ridici de la ăla din curte şi să-l duci. Nu este nimic funcţional”.

Paradoxal, șapte ani la rând, din 2013 și până în zilele noastre, firma Shine Concept, deținută acum în proporție de 96% de Petrea a plătit armate de avocați pentru a obține fierul despre care acesta spunea că nu valorează mai nimic. Așadar, cei doi asociați actuali ai Shine, bătrânul Petrea și Robert Marius Faraon au susținut că au intrat în firmă după licitația de la CET.

Alt acționar de pomină: angajat la Socola
Pe fir, analizând acționariatul Shine anterior anului 2012, REPORTER DE IAȘI l-a găsit unic asociat pe Radu Bogdan Ignat. „Eu am luat firma în 2010. Fiind din Galați, Combinatul Siderurgic din Galați, bați în geam, sună a fier. Și asta am făcut”, a declarat Ignat.
Acesta a afirmat că a vândut firma cu puțin înainte de licitația de la CET. „Aveam un colaborator din Focșani căruia îi vindeam fier vechi și mi-a zis: «dom’le, știu că vrei să dai firma, ai autorizație de mediu valabilă pe 20 de ani». M-a pus în legătură cu acest domn în vârstă (Dumitru Petrea – n.r.), mi-a venit cu un Matiz și cu o sapă, o furcă în spate. Imagine precară. Pe cuvântul meu, așa a fost. Am semnat documentele și de-atunci am întrerupt orice legătură”, a spus Ignat cum s-ar fi derulat vânzarea firmei sale către Petrea.

Petrea i-ar fi dat 20.000 de euro

În schimbul Shine, gălățeanul Ignat ar fi primit 20.000 de euro de la Petrea. „Am fost foarte bucuros de tranzacție, am pus banii pe un apartament. Firma avea rulaj, nu avea datorii la stat, pentru că era firma mea și o țineam imaculată pentru că din asta trăiam”, a zis Ignat.

Acesta a încercat să găsească o explicație pentru care Petrea a vrut firma lui. „Cred că a luat-o pentru autorizația de mediu. Era mai specială. Aveam colectare, preluare deșeuri periculoase, nepericuloase și comerț cu ridicata. Sunt niște coduri. Și durează foarte mult să obții această autorizație. Trebuie să îndeplinești mai multe cerințe. Nu poți să cumperi și să vinzi fier vechi dacă nu ai această autorizație de mediu”, a spus fostul patron al Shine.

În 2017, acționarii Petrea și Faraon ar fi mutat firma în București, deci ei continuă să figureze ca asociați la vedere

Niciunul nu-și mai asumă afacerea de la CET

Ignat e gata să jure că nu a participat el cu Shine la licitația de la CET, ci noul proprietar al firmei. „Eu am vândut firma și de licitație s-au ocupat cei care au preluat-o. Sub nicio formă nu sunt eu (cel care a plătit 4 milioane de euro pe fierul vechi de la CET – n.r.), că nu eram aici angajat (la Spitalul Socola – n.r.) pe 40 de milioane (4.000 lei – n.r.). Eram în Bali la ora asta. N-am nicio implicație. Nici nu știu exact unde este acest CET pentru că eu nu cunosc Iașul. Sunt de doi ani în Iași”, a menționat Ignat.
Pe de altă parte, documentele îl contrazic pe Ignat. Astfel, există procesul verbal de adjudecare din data de 22 octombrie 2012. Iar la Registrul Comerțului, există consemnat, pe 3 decembrie 2012, deci la o lună jumătate de la licitație, decizia asociatului unic Radu Bogdan Ignat de schimbare a sediului social, de radiere a unui punct de lucru și de schimbare a denumirii societății din Shine în Shine Concept.
De fapt, potrivit actelor oficiale, Ignat a ieșit definitiv din firmă abia pe 19 martie 2013, asociați rămânând, de la acea dată, Petrea și Faraon. Ulterior, firma și-a mutat de mai multe ori sediul social.

„Probabil are pe altcineva în spatele lui”
Acum, Radu Bogdan Ignat este șef serviciu Managementul calității la Institutul de Psihiatrie Socola după ce în decembrie 2019 fusese angajat auditor la această unitate spitalicească. Despre afacerile Shine (Petrea) – CET, Radu Bogdan Ignat are propria versiune: „Eu nu-l văd pe acest bătrân să conducă, probabil este altcineva în spatele lui”.

Fiul lui Petrea, trimis în judecată pentru spălare de bani

Persoanele care roiesc în jurul Shine Concept au un trecut infracțional. Astfel, Vasile Carp, despre care Petrea, citat de Adevărul, a spus că a fost intermediarul vânzării Shine, a ieșit din pușcărie în acest an. Însă, este trimis în judecată în altă speță, alături de 90 de persoane, fiind acuzat de spălare de bani.

În dosar mai sunt trimiși în judecată Alfred Petrea, (fiul bătrânului, asociat cu familia Faraon în altă firmă) și Roxana Mihaela Petraru, delegată a Shine Concept la un moment dat.

Article image
Firma care administrează falimentul Shine Galați a trimis Primăriei Iași o notificare cu pretenții de 100 milioane de euro, în contul turbinelor cumpărate de la lichidatorul CET în anul 2012. Toată lumea așteaptă motivarea la sentința ICCJ prin care întreg patrimoniul CET revine lichidatorului Mititelu, moment care se va produce în maxim 4 luni de-acum înainte. Apoi începe nebunia. Shine Galați cumpărase mai multe bunuri de...
Autor Cezar Moraru Anchete 02 Mai 2019


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30