fbpx
 
Simion, după ce Societatea Timișoara a acuzat că un deputat AUR a participat la reprimarea Revoluției din '89: „Forurile partidului analizează foarte serios documentele”

Simion, după ce Societatea Timișoara a acuzat că un deputat AUR a participat la reprimarea Revoluției din '89: „Forurile partidului analizează foarte serios documentele”


Copreşedintele AUR, George Simion, afirmă că forurile partidului pe care îl conduce analizează „foarte serios" documentele în cazul lui Francisc Tobă, în urma acuzelor că acesta ar fi fost implicat în reprimarea Revoluţiei din 1989, dar a menţionat că va veni la Timişoara pentru a fi alături de „revoluţionari adevăraţi".

 „Legat de cazul Tobă, forurile AUR analizează foarte serios documentele. Aceleaşi personalităţi m-au susţinut în candidatura mea de anul trecut la alegerile europarlamentare. Particip şi organizez marşuri în campania 'Eroii nu mor niciodată' din 2006. Am donat Memorialului Revoluţiei, în cadrul acestei campanii, materiale pentru renovarea sediului. Voi veni la Timişoara pentru a fi alături de revoluţionari adevăraţi, precum Ioan Savu, Ioan Bânciu", a declarat Simion, pentru Agerpres.

Societatea Timişoara a transmis, miercuri, un protest faţă de intenţia liderului Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, de a participa la manifestările de comemorare a Revoluţiei.

Reprezentanţii societăţii acuză că doi ofiţeri implicaţi în reprimarea Revoluţiei - Francisc Tobă şi Nicolae Roman - au ajuns parlamentari AUR, iar fără a se dezice de ei şi fără a le cere demisia, Simion nu va putea participa la manifestări.

Presa a relatat despre Tobă că împreună cu Lt. Col. Dragomir Aurel, începând cu data de 22.12.1989, însoţiţi de militari în termen, înarmaţi, ar fi ridicat din secţiile Spitalului Judeţean Sibiu mai multe persoane rănite, în ciuda insistenţelor cadrelor medicale. Aceştia au fost duşi într-o sală de sport unde ar fi fost bătuţi de militari.

Francis Tobă a fost ales deputat de Brașov din partea AUR.

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: