fbpx
Portokal
Primarul în dublă ipostază: afacerile cu bani publici merg mai bine acum cu PNL decât cu PSD Primarul în dublă ipostază: afacerile cu bani publici merg mai bine acum cu PNL decât cu PSD

Transferul verii: primarul și fiul s-au mutat de la PSD la PNL cu tot cu firmă și cu contractele de la Primării


Costel Hugianu, primar în Stolniceni Prăjescu, a fost racolat de PNL la alegerile din septembrie. Firma de lucrări cadastrale a familiei a preluat-o fiul, iar în toamnă au și apărut contractele de la noii colegi de partid: primarii PNL din tot județul. Unele achiziții directe pe SICAP s-au atribuit în 7 minute. În trei luni, firma a făcut 525.000 de lei din servicii de intabulare. Adio, PSD, se poartă PNL, se schimbă și sursele din care vin banii.

Pe 25 mai 2020, la ora 11:35, firma Beta RG Trust a câștigat, în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP), două contracte la Primăria Sinești. Unul în valoare de 6.250 lei, celălalt de 11.900 lei, ambele pentru realizarea de „servicii de cadastru”. Anunțurile fuseseră publicate cu 6, respectiv 7 minute mai deveme, adică la 11:29 și 11:28.

Firma Beta RG Trust îl are drept administrator pe Rareș Hugianu, feciorul lui Costel Hugianu, primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, acum în PNL. Iar Primăria Sinești e condusă de Petru Holicov, liberal și el. Din evidențele SICAP, reiese că în tot anul 2020 firma Beta RG Trust a încheiat 30 de contracte cu primării comunale, majoritatea din județul Iași, suma totală fiind de 1,3 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 270.000 euro.

Fiul primarului din Stolniceni Prăjescu face afaceri aproape exclusiv cu bani publici, cu primăriile din județul Iași

Primarul din Sinești: „Nu cunoșteam firma”
Cinci contracte între Beta RG Trust a lui Hugianu jr. și Primăria Sinești condusă de primarul liberal Petru Holicov au fost încheiate în perioada mai–iulie 2020. Au avut o valoare, însumată, de aproape 150.000 de lei.

„A fost vorba de drumuri. Dacă nu sunt intabulate, nu putem primi finanțare”, a declarat primarul Petru Holicov. Acesta a spus că metoda de selecție a firmei a fost cea normală, pe platforma de achiziții publice. „Nu-i cunosc pe cei din firmă și nici nu știu cât a durat procedura”, a afirmar primarul Holicov care a spus că nu poate verifica deoarece se află internat în spital, diagnosticat fiind cu COVID-19.

Trei contracte într-o singură zi date de Primăria Mironeasa, fief PNL

Afacerea merge ca pe roate
În 2020, din martie și până în decembrie, firma Beta RG Trust a lui Rareș Hugianu a obținut 30 de contracte cu primării comunale, majoritatea din județul Iași, dar și cu una din Vaslui (Epureni) și alta din Botoșani (Drăgușeni). Obiectul contractelor: serviciile de cadastru. „Firma este înființată în 2018, este autorizată ANCPI, ne ocupăm cu intabularea de terenuri”, a spus Hugianu, administrator și fondator al SRL-ului.
Până la alegerile locale de pe 27 septembrie 2020, adică din martie până la sfârșitul lunii septembrie, valoarea contractelor încheiate de Beta RG Trust cu primăriile loale a fost de 786.590 lei. După scrutin, în perioada octombrie-decembrie 2020, suma contractelor a fost de 525.800 lei, deci în creștere ca medie lunară, mare parte din ele fiind încheiate cu administrații liberale.

Schimbă echipa, votează echipa, continuăm afacerile!

Trei contracte într-o singură zi, la Mironeasa
În aprilie 2020, Beta RG Trust a obținut în aceeași zi și la aceeași oră trei contracte la Primăria Mironeasa. Concret, pe 7 aprilie, la ora 9:29, s-au atribuit serviciile de cadastru către firma lui Rareș Hugianu: 18.000 lei, 56.800 lei și 32.000 lei. În total, peste 106.000 de lei. Alte două contracte cu Mironeasa au fost adjudecate pe 14 octombrie și pe 6 noiembrie, primul de 133.000 lei, cel de-al doilea de 79.200 lei.

Elena Curcudel, primar PNL la Mironeasa, nu a răspuns apelurilor telefonice ale REPORTER DE IAȘI pentru a explica de ce a ales firma Beta RG Trust. „Nu sunt membru de partid, iar contractele mele cu primăriile n-au nicio legătură cu faptul că tata e primar în Stolniceni-Prăjescu”, a zis Rareș Hugianu.

La Primăria Sinești, tot fief PNL, două contracte totalizând 18.000 de lei s-au atribuit în 7 minute

Primarul s-a transferat la PNL și l-a ajutat pe Costel Alexe

Firma lui Hugianu jr. a avut câteva contracte și cu primării PSD, spre exemplu Miroslovești, Lungani, Moțca și Tătăruși. „Unde e problema? Firma lui e privată, nu are contracte cu primăria mea, el își vede de-ale lui”, a afirmat Costel Hugianu, primarul comunei Stolniceni-Prăjeascu și tatăl administratorului de la firma Beta RG Trust.
Primarul din Stolniceni-Prăjescu a fost parte a transferurilor PSD-PNL din vara trecută. Astfel, Costel Hugianu a fost unul dintre cei care au făcut trecerea de la PSD la PNL Iași, acceptând oferta venită de la Costel Alexe, liderul formațiunii liberale.

În vară, Iașul a stabilit recordul național de transferuri de la PSD la PNL, Costel Alexe fiind dispus să facă orice pentru victorie. Societatea civilă a atras atenția asupra fenomenului

Relații perfecte cu primăriile din județ
Și pe parcursul anului 2019, societatea comercială Beta RG Trust a avut 13 contracte similare cu primăriile din Sirețel, Lespezi, Cristești, Mironeasa, Sinești, Moțca și Vânători. Pentru anul 2019, singurul pentru care există date pe site-ul Ministerului de Finanțe, firma Beta RG Trust a raportat un profit net de 181.168 lei, realizat cu un singur salariat.

Article image
Bani de la guvernul liberal pentru 60 de localități din Iași: 50 au primari PNL. Doar 6 din cei 45 de primari PSD au fost pe listă. Edilii PNL au primit 95% din suma alocată județului. Comparație: Târgu Frumos (PSD) a primit 47.000 de lei, Podu Iloaei (PNL) – 410.000 de lei. Exemplu de alocare discreționară a banilor de către Guvernul României. Aproape toți banii trimiși către județul Iași au fost repartizați către localit...
Autor cristi tanasa Reportaje 22 Decembrie 2020


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31
Go to top