fbpx
Portokal
Misteriosul Alfred Petrea, omul care a clonat gigantul spaniol Indra într-un proiect european de 14 milioane de lei: „Eu livrez, eu coordonez”

Misteriosul Alfred Petrea, omul care a clonat gigantul spaniol Indra într-un proiect european de 14 milioane de lei: „Eu livrez, eu coordonez”


Acționarul majoritar al firmei Eloquentia, italianca Francesca Feriotto, susține că investiția sa de la Iași este în derulare, dar a mărturisit că îi cunoaște pe furnizorii echipamentelor. De altfel, unul dintre ei, Alfred Petronel Petrea, lucrează de fapt în cadrul proiectului EloRev și răspunde la telefonul afișat pe site-ul acestuia, deși este oficial doar furnizor de tehnică în urma unei licitații desfășurate în câteva zile, pe finalul anului trecut.

Petrea lasă să se înțeleagă de fapt EloRev este afacerea sa, având nevoie de Francesca Feriotto din cauza trecutului său marcat de o condamnare penală și de acuzațiile dintr-un dosar DIICOT. În plus, Alfred Petronel Petrea spune că nu a copiat denumirea firmei spaniole Indra, ci doar a adaptat-o, fiind aprobată de Registrul Comerțului din Spania.

Start-up ieșean care copiază un gigant în IT

REPORTER DE IAȘI a prezentat cazul unei firme din Iași, având ca unic asociat pe italianca Francesa Feriotto, suspectată de încălcarea legii privind achizițiile publice.
A cumpărat laptop-uri, scannere și monitoare de la Stegal Tehnic, firma italianului Andrea Rubino, apărând alături de acesta în numeroase fotografii postate pe Facebook, la evenimente private. Achiziția de 466.000 de lei a avut loc în luna mai a anului trecut.
A doua mare achiziție a fost de la Indra Management BPO din Spania: 3,7 milioane de lei pentru un sistem specializat de învățare automată, capacități de stocare și amenajare data center. Numele firmei este copiat după cel al uneia dintre cele mai mari companii din Spania, Indra BPO, un gigant mondial în IT, cu afaceri în 100 de țări și venituri anuale de 3 miliarde de euro.

Francesca Feriotto: „Am 15 ani de experiență”

Deși este prima dată când i se aude numele în sectorul IT din Iași, Francesca Feriotto susține că are experiență de peste 15 ani în domeniu, într-un răspuns adresat REPORTER DE IAȘI.
„De peste 15 ani colaborez cu societăți de prestigiu care scriu și dezvoltă software bancar, de exemplu Namirial Spa - care are o acoperire globală, clienții acestui grup fiind bănci din top 50 la nivel mondial. Înainte de a accesa această finanțare, am analizat programul, am contactat mai multe firme care au implementat proiecte de succes și într-adevăr programul operațional dă roade”, ne-a scris Francesca Feriotto.
Despre suma totală a proiectului susține că, în procent de peste 60%, sunt fonduri pentru salariile specialiștilor angajați. Ar fi 23 de IT-iști selecționați timp de 2 ani.

Italianca Francesca Feriotto pare o interfață folosită de adevăratul patron, Alfred Petrea. Feriotto a avut probleme cu legea în Italia, organizând jocuri de poker în clandestinitate

Prietenii au oferit prețuri mai mici

Fără a preciza câte firme au participat la licitația organizată pentru EloRev și ce oferte au avut, Francesca Feriotto spune că Stegal Tehnic a lui Andrea Rubino i-a vândut echipamentele solicitate, în valoare de 466.000 de lei, cu 60.000 de euro mai ieftin decât ceilalți participanți la licitație.
„Tot necesarul a fost prezentat public pe platforma dedicată, au fost primite oferte din partea mai multor furnizori și a fost aleasă oferta domnului Rubino pentru că era mai ieftină cu suma de 60.000 de euro”, mai scrie Francesca Feriotto.
În același document se referă și la a doua achiziție, cea de la Indra Management BPO: “A doua achiziție este în fapt o achiziție specializată de produse pentru zona de baze de date, inteligență artificială și machine-learning. Sunt echipamente speciale, mai greu de procurat, iar firma Indra Management a făcut o ofertă cu 180.000 de euro mai mică decât orice alta companie”.

Au lucrat chiar și în noaptea de Revelion

Despre perioada de doar câteva zile, la final de 2020, când toată lumea era liberă, aceasta spune că „nu este scurtă, este perioada practicată conform legislației în vigoare, funcție de specificul autorității de implementare. În perioada 29.12.2020 - 05.01. 2021, pe această platformă au fost sute de cereri din partea companiilor care au proiecte în implementare în diverse faze. Noi am lucrat, drept dovadă am făcut Revelionul la Iași, chiar la birou, muncind, nu ne-am oprit niciodată pentru că termenul de impementare este puțin depășit din cauza pandemiei Covid”, mai precizează Francesca Feriotto.

Furnizorul Alfred Petrea iese la suprafață

„Cu Diana Irinescu nu sunt prietenă, pur și simplu este o cunoștință pe care o văd de două ori pe an sau nici atât, in diverse ocazii. Nu am nimic personal cu dumneaei”, mai spune Feriotto.
Ceea ce nu apare în răspuns este observația din teren. La primul contact cu EloREV, pe numărul de pe site-ul proiectului, a răspuns o persoană care, la acea vreme, nu s-a recomandat. Ulterior, de pe un alt număr, a apelat REPORTER DE IAȘI și s-a lămurit: este Alfred Petronel Petrea, cel care este furnizor pentru EloRev, dar activează chiar în sediul firmei italiencei, în spatele Casei Studenților.
De altfel, într-o discuție cu REPORTER DE IAȘI, acesta a și lăsat să se înțeleagă faptul că EloRev este afacerea sa, italianca fiind o colaboratoare. „Din cauza trecutului meu, nu fac afaceri în România”, spune Petrea.
A fost condamnat pentru evaziune fiscal și este cercetat în prezent într-un dosar DIICOT de evaziune, cu nume grele. „Este un dosar fabricat politic”, ne-a spus Alfred Petrea.

Article image
Firma originală are 35.000 de angajați și contracte în 100 de țări pe tot globul. Firma lui Petrea copiază numele și site-ul, scriind, naiv, la prezentarea companiei: „Conduc totul singur. Sunt un animal social”. Clona Indra apare ca furnizor al unor echipamente de 3,7 milioane de lei, printr-o licitație derulată în preajma Revelionului, într-un proiect european de 14 milioane de lei. Beneficiarul este o firmă înregistrată ...
Autor cristi tanasa Anchete 01 Martie 2021


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    
Go to top