fbpx
Portokal
Impostorul din ATOP: oengistul Marius Benchea strânge de 3 ani donații pentru niște ambulanțe fictive. DOSAR REPORTER

Impostorul din ATOP: oengistul Marius Benchea strânge de 3 ani donații pentru niște ambulanțe fictive. DOSAR REPORTER


* În 2019, anunța că ambulanța e ca și luată, mai cerea bani pentru echipamente
* A fost o farsă: mașina era doar împrumutată, fiind înapoiată firmei care o avea în proprietate
* Marius Benchea organizează evenimente publice, cere taxe de participare, donații și anunță de ani întregi cumpărarea unor ambulanțe care nu apar niciodată
* Ultima idee este să vândă acțiuni la ONG-ul său în valoare de 4 milioane de euro, un plan nebunesc
* I-au trecut prin mână 70.000 de euro, după propriile declarații, dar nu există rapoarte transparente despre ce a făcut cu banii
* În urma sa nu s-a văzut nimic, deși a promis centre de prim ajutor, defibrilatoare, ambulanțe
* Președintele Consiliului Județean l-a premiat totuși, făcându-l membru ATOP, organismul care se ocupă de ordinea publică

Impostura ridicată la rang de artă. Un tânăr în vârstă de 33 de ani colectează, din 2019, bani pentru a achiziționa ambulanțe cu care să transporte copiii bolnavi de cancer. N-a luat niciuna până acum, deși în 2019, la un maraton organizat de asociația sa, Marius Benchea a vânturat pe Facebook o poză cu o autospecială. Nu a fost niciodată a lui.

Acum, în februarie, același Benchea a lansat o altă campanie absolut aiuritoare: vinde 200.000 de „acțiuni” cu o valoare nominală de 100 de lei bucata pentru a cumpăra „încă” 3 ambulanțe pentru copii. Deși n-a fost în stare să ia niciuna, acum vrea să culeagă 20 de milioane de lei, echivalentul a 4 milioane de euro, cât ar valora toate „acțiunile”.

Tot în februarie 2021, Marius Benchea a fost numit membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP). Prin dispoziția lui Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași. „Am optat pentru trei personalități ale societății civile, care pot aduce plus valoare prin calitatea umană și profesională în activitățile viitoare pe care le vor desfășura ca membri ai ATOP”, a spus Alexe la numirea membrilor, cu referire și la Benchea.

Prin această desemnare, șeful CJ l-a validat pe Benchea în fața autorităților locale.

Marius Benchea vine la ședințele ATOP în bluză personalizată, promovându-și ONG-ul

N-are studii, n-are experiență medicală, a ratat toate proiectele
În 2017, Marius Benchea a înființat Asociația Ambulanța Life cu denumirea pentru public de Serviciul Voluntar de Ambulanță (SVA). Un fel de sistem paralel, voluntar, menit să suplinească lipsurile serviciului public.

Fără studii și fără experiență medicală consistentă, Benchea s-a insinuat printre autoritățile din domeniul medical și al ordinii publice. În cei 4 ani de existență, SVA a ratat toate marile proiecte pe care și le-a propus: centrele modulare de prim ajutor, achiziția ambulanțelor pentru transportul copiilor bolnavi de cancer, defibrilatoarele publice. S-au strâns bani, din sponsorizări și organizarea de evenimente, dar nu s-au finalizat proiectele.

Altele, Centrul de Recoltare a sângelui Pașcani și Centrul de Instruire în acordarea primului ajutor din Plugari, sunt la nivel de planuri.

Totuși, după aproape patru ani în această zonă de voluntariat, Marius Benchea a primit o recompensă publică: membru în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, gratulat fiind de Costel Alexe, președintele CJ Iași. Practic, Benchea a fost pus la masă alături de șefii Poliției, ai Jandarmeriei, ai ISU, un subprefect, consilieri județeni.
Episodul 1: „Ambulanța copiilor”

În primii ani de la înființarea ONG-ului, Benchea a derulat câteva proiecte mărunte. Apoi, în 2019, a venit cu o idee generoasă: „Ambulanța copiilor”. Pe scurt, intenția a fost să strângă fonduri, prin sponsorizări și evenimente, cu ajutorul cărora să cumpere și să doteze o autospecială.

Filosofia era simplă: această mașină să transporte copii bolnavi de cancer de acasă la spital sau între unitățile medicale. „La inițiativa «Ambulanța Copiilor» s-au strâns în jur de 25.000 euro, în 2019. Banii au venit din sponsorizări, din cursuri de prim ajutor pe la diverse companii”, a declarat Marius Benchea.

Au fost organizate și câteva evenimente, chiar și un maraton. Însă, a spus Benchea, suma nu a fost suficientă pentru achiziționarea unei autospeciale: „O ambulanță SH dotată și pusă în funcțiune ar costa în jur de 60.000 de euro”.

Așa că banii strânși în 2019 au fost folosiți în 2020 și 2021 pentru transportul copiilor bolnavi de cancer cu mașinile pe care asociația le avea deja, câteva Dacii vechi, un Ford și un Land Rover din 1998.

În 2019, Benchea a mințit: a prezentat o ambulanță care nu-i aparținea, dar anunțând că este cumpărată din donații. Firma care o împrumutase a luat-o înapoi după ce s-au făcut pozele

Cacealmaua din 2019
Cinic, în comunicările publice, Benchea a sugerat tot timpul că achiziționarea ambulanței e ca și făcută. O postare din 7 iunie 2019 a Serviciului Voluntar de Ambulanță îi îndemna pe ieșeni să se înscrie și să susțină „Ambulanța Copiilor” la evenimentul Swimathon Iași. „Înoată, donează sau devino ambasador pentru a contribui la achiziționarea ambulanței copiilor”, se menționa în postare.
Ulterior, pe 13 iunie 2019, pe pagina de Facebook „Ia’și donează o ambulanță – Ambulanța Copiilor – SVA” a notat: „În curând, Ambulanța Copiilor va ajunge la Iași! Dar obiectivul nostru financiar încă nu a fost atins. Mai avem nevoie de bani pentru echiparea, dotarea și funcționarea ambulanței cu care vom transporta gratuit și în siguranță copilașii în suferință în timp ce se deplasează între spitale, la spital și de la spital acasă”.

Pentru funcționarea anuală se avansase suma de 56.000 euro.

A vândut blana ursului din pădure
Flagrant: pe 14 septembrie, tot pe Facebook, o fotografie cu o ambulanță parcată lângă pasajul Nicolina, cu mesajul: „Echipajul 11 va deschide Maratonul Internațional Iași – Ediția 2019”. Practic, se sugera că mașina a ajuns la Iași. „Se referea la echipajul 11 care trebuia să fie prima noastră ambulanță. Din păcate, parteneriatul cu firma respectivă nu s-a realizat. Ambulanța a fost la noi în parcare. Nu s-a materializat colaborarea”, a declarat acum Benchea.

Mai clar spus, Benchea „a vândut” pe net opiniei publice o ambulanță care nu i-a aparținut niciodată. „A indus ideea că și-ar fi îndeplinit targetul. Or, mașina aparține unei firme private care acum chiar o folosește ca ambulanță. Singurul adevăr din această poveste este că mașina a stat, o vreme, parcată lângă sediul lui”, au afirmat surse din anturajul lui Marius Benchea.

De la o ambulanță a ajuns la trei
Inexplicabilă este și declarația pe care Marius Benchea a oferit-o postului local de televiziune Iași TV Life, la finalul maratonului din 27 octombrie 2019: „Cu 3.000 de participanți, 3 ambulanțe achiziționate pentru copiii care suferă de afecțiuni oncologice suntem aici foarte, foarte mulți oameni din 12 țări diferite. Alergăm pentru o cauză nobilă pentru ca copiii care au astfel de probleme să aibă posibilitatea de a avea acces la ambulanțe proprii pentru a nu mai sta foarte, foarte mult pentru a beneficia de transport”.
Deci, Benchea vorbea la maraton nu de una, ci de 3 ambulanțe, dar el nu reușise să cumpere nici măcar volanul de la o autospecială. Acum, privind retrospectiv, Benchea a spus că la maratonul din 2019 s-au strâns doar 10.000 de euro. Anul trecut, maratonul nu a mai avut loc din cauza pandemiei. Anul acesta ar urma să aibă loc pe 30 mai, cu „înscrieri gratuite”.

Noua găselniță: acțiuni la Serviciul Voluntar de Ambulanță: cumperi de 500 de lei, beneficiezi de servicii de 1.000 de lei. A vândut doar 30 de „acțiuni” din 200.000, visând la o sumă de 4 milioane de euro

Avea nevoie de 4.600 de euro lunar
Bilanț intermediar: toate acțiunile Serviciului Voluntar de Ambulanță al lui Benchea din 2019 nu au reușit să strângă banii pentru o autospecială, deși acesta a lăsat să se înțeleagă că a și fost procurată.

În plus, se vorbea de costuri anuale de 56.000 euro pentru operaționalizarea unei singure ambulanțe. Aproximativ 4.600 euro lunar. „Cam așa este, dacă o mașină funcționează non-stop. Combustibil și oameni, salarii. Nu poți să lucrezi cu doar cu voluntari. Pe o mașină ar fi un șofer, un asistent medical și doi voluntari”, a explicat acum Benchea.

Transportă 70 de copii la spital
În 2020, din cauza pandemiei, nu s-au mai strâns bani pentru „Ambulanța Copiilor”. Benchea a afirmat că anul trecut și în 2021, au fost, totuși, ajutați copii bolnavi de cancer cu mașinile pe care SVA le are deja, câteva Dacii, un Ford și un Land Rover, toate depășite fizic și moral.

„Noi ajutăm vreo 70 de copii din zona Moldovei să ajungă de la spital la domiciliu, de la domiciliu la spital și tot așa. Nu putem să facem mai mult, să știți că am avea solicitări, am o listă foarte lungă de așteptare”, a explicat Benchea.

Acesta a adăugat că respectivii copiii sunt monitorizați de la domiciliu până la spital cu tensiometru electronic și cu pulsoximetru. „Fiecare mașină care face așa ceva este dotată cu defibrilator semi-automat, chiar dacă nu are caracter de ambulanță”, a adăugat el.

Un plan nebunesc: acțiuni de 4 milioane de euro
Anul acesta, în februarie, Benchea s-a aruncat la un nivel și mai mare. „Ambulanța Copiilor este un proiect organizat de Serviciul Voluntar de Ambulanță ce are ca scop achiziționarea a încă 3 ambulanțe menite să transporte gratuit copiii bolnavi de cancer atât între spitale cât și de acasă la spital, astfel evitând să fie supuși unui efort sau unei cheltuieli în plus. Pentru atingerea obiectivului Serviciul Voluntar de Ambulanță propune spre vânzare 200.000 de acțiuni. O acțiune este în valoare de 100 de lei”, se arată în anunțul din 15 februarie.

„Acțiunile” sunt ca o metaforă, ca și cum ai cumpăra pământ pe Lună, doar o formă de exprimare plastică. Practic, Benchea vrea să strângă, din vânzarea de cursuri de prim ajutor, donații, sponsorizări, dar și direcționarea acelui 3,5% din impozitul pe venit, o sumă colosală: 20 de milioane de lei, echivalentul a 4 milioane de euro.

Marius Benchea este înconjurat de voluntare de liceu. Cu una dintre ele, elevă în clasa a XII-a, este logodit

A vândut acțiuni de doar 3.000 de lei

Cele 3 ambulanțe ar fi destinate copiilor din toată Moldova. „Noi ne-am gândit să strângem acești bani pe parcursul acestui an și undeva poate și pe parcursul anului viitor”, a spus Benchea care, optimist, vede „acțiuni” de 4 milioane de euro comercializate în doi ani.

Începutul a fost mai mult decât modest. Din februarie și până acum „a vândut” doar 30 de acțiuni, deci mai are „în stoc” încă 199.970. „Planul e achiziția celor trei ambulanțe pentru transportul copiilor și deservirea lor în regim de urgență. Să fie operaționale non-stop”, și-a expus planurile Benchea.
În discuția despre cele 4 milioane de euro cu REPORTER DE IAȘI, Benchea a avut momente în care a sesizat ridicolul propriului pariu, răspunsurile fiind, deseori, însoțite de pauze lungi sau râsete scurte.

Susține că are 560 de voluntari în toată țara
De fapt, pentru a demonstra că are planuri cu bătaie lungă, Benchea a amintit și de extinderea, la nivel național, a rețelei Serviciului Voluntar de Ambulanță.

„Este deja creată o rețea. La Brașov există deja voluntari, la Bacău, la Neamț este în curs de formare echipa, la Vaslui la fel. La Galați se lucrează pe formarea echipei, dar acolo avem o colaborare cu un alt ONG. La București este echipă”, a enumerat el. La Iași, SVA ar avea acum 130 de voluntari activi, iar la nivel național 560.
Un apropiat colaborator a spus că Benchea bravează și că rețeaua nu e funcțională, ci doar o altă metodă de a impresiona oamenii și a-i face să doneze.

Maratoanele si swimathon-ul sunt cu taxă de participare. Donațiile trebuie să ajungă la ambulanțele mult visate, care nu mai apar

Ideea i-a venit de la SMURD Târgu Mureș

În cei patru ani de activitate a asociației, Benchea a estimat că a strâns aproximativ 70.000 de euro. ONG-ul său, pe care îl consideră tânăr, n-a avut până acum forță pentru a canaliza mari fonduri.

„Eu n-am o carte de vizită. 33 de ani, sunt din Bacău, nu activez în niciun partid, provin dintr-o familie nevoiașă, am fost 6 frați. Am urmat liceul, facultatea nu a fost de capul meu. Acum mă gândesc să mă înscriu la o facultate”, s-a descris acesta, pe scurt.

De unde până unde legătura cu zona medicală? „Pasiunea a pornit la SMURD la Tg. Mureș unde am avut câteva activități împreună cu oamenii de acolo”, a declarat Benchea, fără a intra în detalii.

Singurul angajat este el însuși: 2.000 de lei/lună
Traseul profesional, așa cum singur l-a descris în câteva fraze: „Am avut și eu o firmă, după asta am fost angajat la o altă firmă de IT, am construit site-uri, am gestionat campanii online până în 2019. Atunci, mi-am dat demisia din motive personale. Și de-atunci până acum sunt angajat al Serviciului Voluntar de Ambulanță. 2.000 de lei pe lună. Am rămas singurul angajat pentru că în starea de urgență a trebuit să ne despărțim de ceilalți colegi pentru că n-am reușit să susținem salariile și taxele către stat”.

Trecutul său financiar este însă deplorabil, conform foștilor colaboratori. Datorii la chiria sediului, evacuări, impozite neplătite, acțiuni anunțate și nerealizate, adolescenți folosiți în sistem intensiv la colectarea de donații.

E în campanie de strâns donații
Principala preocupare de moment este tot aceea de a strânge fonduri pentru SVA, acei 3,5% din impozitul pe venit ce pot fi direcționați.

„Activitatea se desfășoară la Iulius, urmează la Decathlon și Palas. Strângem formulare 230, sunt echipe mobile care informează oamenii cu ce am făcut, ce facem. Formularele trebuie depuse până pe 25 mai. Anul trecut n-am avut această activitate din cauza pandemiei. În 2019 au fost strânse 400 de formulare însumând aproximativ 10.000 de lei care au intrat în conturile noastre, atunci era 2%”, a afirmat Benchea.

ONG-ul cere permanent bani, de ani de zile. Singurele mașini sunt trei Loganuri la mâna a doua, care nu sunt propriu-zis ambulanțe

Nu există rapoarte transparente ale activităților realizate
Mai mulți colaboratori de-ai lui Benchea au afirmat că nu există evidențe clare cu banii strânși și activitățile organizate. „Are perioade când cere bani pentru o chestie, apoi renunță, mizând pe faptul că oamenii uită. De regulă, el anunță că a strâns mai puțin decât în realitate și clamează cheltuieli mai mari decât cele făcute efectiv. Nu există un control al finanțărilor, raportări concrete”, a precizat, sub protecția anonimatul, o sursă din proximitatea șefului SAV.

Ce activități a avut Serviciul Voluntar de Ambulanță în 2020-2021
- 12 centre de carantină au fost „deservite” trei luni și jumătate. Voluntari SVA au fost prezenți non-stop în locații. Cel puțin un voluntar pe fiecare centru. „Oamenilor care aveau nevoie li se aduceau pachete, oamenii noștri le dădeau mâncarea, luau gunoiul, îi monitorizau, rezolvau conflictele dintre ei”, a spus Benchea.
- S-a înființat și Patrula Sanitară. Marius Benchea: „Tot din această dorință, că autoritățile erau depășite și, pe 6 mai anul trecut, am luat decizia împreună cu Inspectoratul de Poliție să înființăm o structură în cadrul SVA care să ajute organele de poliție în a disemina informația către populație, să fie mai ușor de gestionat unele situații de conflict și să nu fie mereu nevoie de prezența unui polițist”.
- Misiuni de identificare și relocare a oamenilor fără adăpost, decembrie – aprilie.

Prezența în ATOP îi conferă un statut privilegiat, ca și asocierea cu autoritățile locale, creând impresia unui om influent

Are condamnare dar se ocupă de ordinea publică
În februarie 2021, Costel Alexe, șeful CJ, l-a numit pe Marius Grațian Benchea în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică. Dar, la acel moment,  Benchea era condamnat penal aflat în perioada de supraveghere, iar ATOP - organ care, conform legii, funcționează în „scopul asigurării bunei desfășurări și sporirii eficienței serviciului polițienesc”.
Printre colegii lui Benchea din ATOP se numără șefii Inspectoratului Județean de Poliție și de Jandarmi, ai Poliției Locale și unul dintre subprefecți. Pe data de 11 martie 2019, printr-o sentință care a devenit definitivă prin neapelare, Benchea fusese condamnat la opt luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei și un termen de supraveghere de 2 ani, deoarece a fost prins de polițiști conducând un autoturism fără a avea permis.

Costel Alexe îi apreciază activitatea

După izbucnirea scandalului, liberalul Alexe i-a luat apărarea: „În urma discuțiilor preliminare cu Serviciul de Probațiune privind evaluarea comportamentul domnului Benchea, feedback-ul a fost unul pozitiv.

Principalul motiv care a stat la baza numirii lui Marius Benchea ca membru ATOP este activitatea sa civică de lungă durată, asigurarea sprijinului autorităților locale în acțiuni de intervenție premedicală și numeroasele proiecte de voluntariat, în care a fost implicat înainte de a interveni problema juridică actuală. Acestea sunt dovezi ale faptului că este un cetățean bine intenționat, preocupat de comunitatea în care trăiește”.

Marius Benchea e încă stânjenit de situație. „Eu am avut o problemă personală care a ajuns în spațiul public. Care m-a deranjat enorm pentru că eu nu am ajuns acolo (în ATOP – n.r.) ca persoană politică, ci ca o persoană fizică care și-a făcut treaba, zic eu, bine. Propunerea a venit de la domnul președinte al Consiliului Județean. Căruia i-am spus că eu am o problemă. Și a spus că nu-i o problemă. Funcția este plătită, avem o indemnizație de 1.095 de lei pe lună. Facem două sau trei ședințe lunar”, a spus acesta.
DESCOPERIȚI MÂINE în Episodul 2: Un alt proiect grandios al lui Marius Benchea, intitulat pompos Centrul de Instruire în Acordarea Primului Ajutor și Comportament în caz de Dezastre. Tot la capitolul „discutate și uitate”.

Article image
* Achiziții directe în 3 minute pe fonduri europene care vin peste 6 luni. Schema a fost aplicată de peste 100 de ori, în contracte sparte în sume mici * O școală a luat aproape 700 de combinezoane, fără să fie clar la ce folosesc * Altă școală a luat dezinfectant de mâini pentru următorii 5 ani, „pentru că nu expiră” * Tânărul furnizor are 25 de ani și firma sa abia era înființată * Loredan Ștefan a negociat singur cu ...
Autor Cezar Moraru Anchete 19 Aprilie 2021


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      
Go to top