fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Exemplul de succes Cezar Baciu: nu iei Bacul și ajungi viceprimar în Iași. Vânzătorul de șosete a picat cu 5,88

Exemplul de succes Cezar Baciu: nu iei Bacul și ajungi viceprimar în Iași. Vânzătorul de șosete a picat cu 5,88


* „Trădătorul din USR” și-a schimbat viața într-un minut: a votat cu Chirica, a ajuns viceprimar și a apărut la serviciu cu un BMW X3
* Baciu are 26 de ani și ascunde un secret: în 2013 a picat Bac-ul la Liceul Cantemir
* 99% dintre elevi au luat peste media 6. Cezar Baciu a fost în eșantionul de 1% care pică la liceele teoretice și tocmai el a ajuns viceprimar
* Baciu a avut 5 la Română, 6,35 la Matematică și 6,30 la Biologie și a fost obligat să mai dea o dată examenul, în august, când a promovat cu 7,06
* „În sistemul nostru de pregătire este imposibil să nu iei Bacalaureatul. Trebuie să nu-ți dorești asta”, spune o profesoară de la Liceul „D. Cantemir”
* Am găsit contraexemplul perfect: același liceu a dat anul acesta un absolvent cu media 10 la Bac
* Citiți-i povestea impresionantă: vine dintr-un bordei de chirpici, trăiește cu 10 lei în buzunar și are o voință de fier
* Premiantul muncește 12 ore pe zi ca ospătar, ca să se întrețină, în timp ce repetentul a ajuns într-un singur minut viceprimar

Cezar Baciu a picat Bacalaureatul la sesiunea din iunie 2013. Actualul viceprimar a absolvit Liceul „D. Cantemir” fiind printre cei trei elevi din toată generația care n-au luat examenul final.

La „Cantemir” termină cam 145-150 de elevi în fiecare an, iar 99% iau Bac-ul din prima. Doi-trei, maxim patru elevi, pică în iunie, adică 1-2% din efectivul total, iar Cezar Baciu a fost în acel 1%, cei mai slabi din an.
Mai târziu, Baciu a ajuns vânzător de șosete, apoi a trădat USR-PLUS la votul pentru bugetul local și a ajuns viceprimar al Iașului, asigurându-i lui Mihai Chirica majoritate în Consiliul Local.

Liceul Cantemir a dat un viceprimar, dar cu care nu se mândrește. A fost printre cei 1% care n-au luat Bac-ul din prima sesiune. Adevăratul lor premiant, cel cu 10 curat la Bac, e un tânăr umil, care muncește 12 ore pe zi ca să se întrețină

 

Respins cu doar media 5 la Română

Născut în 1994, Cezar Baciu avea 26 de ani când a fost ales viceprimar. În discursul de la învestire, primarul Chirica l-a prezentat drept o mare speranță.
Cu șapte ani mai devreme, Cezar Baciu pica examenul de Bacalaureat cu media 5,88. La Româna a luat nota 5, la Matematică - 6,35, iar la Biologie – 6,30. „Respins” scria în dreptul său. Pentru a fi admis la Bacalaureat, media finală trebuie să fie minim 6.00.
El s-a reînscris la sesiunea din august și a reușit să ia Bac-ul cu o notă mediocră: 7,06.

Profesorii lucrează intens cu elevii pentru prestigiul liceului
REPORTER a discutat, confidențial, cu câțiva profesori de la Liceul „D. Cantemir”, pentru a înțelege profilul elevilor de la această școală și cum se poate ajunge să nu iei Bac-ul.
„Ca să nu-l iei, trebuie să fii extrem de indolent, pur și simplu să nu-ți pese”, spune o profesoară care a dorit să-și păstreze anonimatul, de frica posibilelor represalii din partea Puterii politice. Ea spune că nici măcar elevii slabi nu pică examenul pentru că sunt ajutați să progreseze, fiind supuși unui program intensiv de pregătire.
„Ca să explic, obsesia cadrelor didactice este de a-i face pe elevi să ia examenul, pentru că dă foarte prost, ca liceu teoretic, să ai picați la Bacalaureat”, spune profesoara de la „Cantemir”. Reputația înseamnă să ai promovabilitate de 100%. Acest lucru îți crește cota pe piața educațională, atragi elevi mai buni, crește respectul de sine, profesorii primesc funcții, iar succesul în cariera didactică este un stimul foarte puternic, care suplinește recompensarea materială.
Deci când un elev de la un liceu mare din Iași nu ia Bac-ul, el nu-și afectează doar propriul CV, ci compromite imaginea întregului liceu.

Sunteți vânzător de șosete, aveți inspirația să vă înscrieți într-un partid al „noilor veniți în politică” și dați lovitura asigurând majoritatea cu votul de aur. Cezar Baciu, un traseu arhicunoscut în politica românească



Aproape nimeni nu pică, sistemul fiind performant
Profesoara intervievată explică: „Profesorii care predau obiecte de Bac resimt presiunea. Se fac eforturi mari pentru pregătirea elevilor. Anul acesta, după pandemie, s-a muncit mult pentru recuperări, s-au făcut ore suplimentare, elevii sunt evaluați, cei care au rezultate mai slabe sunt efectiv monitorizați ca să învețe. Nimeni nu neglijează examenul de Bacalaureat”.
La „Cantemir”, anul acesta au picat patru elevi Bac-ul. „Unul nu s-a prezentat, o altă fată avea probleme medicale serioase, a stat internată, nu vreau să divulg mai mult, iar alți doi elevi pur și simplu nu au fost interesați de diplomă”, explică un alt profesor. „E vorba de a refuza ajutorul, de a nu deschide cartea, de a fi complet nepăsător.”

 

A mințit în interviu: picase Bacul și nu mai erau locuri la Academia Militară

Un coleg de generație al lui Cezar Baciu, de la „Cantemir”, îl descrie pe acesta ca un tip extrem de șters și slab la învățătură: „Modest și foarte comod, nu se omora cu învățatul”.
Într-un interviu reverențios pe care i l-a luat canalul YouTube „Foto-Reporter”, Cezar Baciu a spus că își dorea să facă o carieră militară - „cariera tatălui meu”: „Până la începutul clasei a XII-a, eram sigur că voi urma o carieră ori în Poliție, ori în Armată, dar la sfârșitul liceului am hotărât să merg pe partea de inginerie”.
Realitatea este că, picând Bac-ul, Baciu nu se mai putea înscrie în Academia de Poliție sau în Academiile Militare, unde, concurența fiind foarte mare, locurile erau deja ocupate.
Luând examenul de Bacalaureat în august, Cezar Baciu s-a înscris pe locurile rămase libere de la Inginerie Energetică, din cadrul Universității Tehnice Iași.

Bac-ul este numit „examenul maturității”. Doar 1% din absolvenții liceelor teoretice din Iași nu reușesc să ia examenul de Bacalaureat și tocmai unul dintre aceștia a ajuns liderul comunității



Motivul pentru nota la Bac: erau bolnavi bunicii
În dialogul cu REPORTER DE IAȘI, Cezar Baciu explică eșecul de la Bac printr-o „decepție care m-a împiedicat să mă concentrez”.
Iată scurtul interviu:
REPORTER DE IAȘI: - Ați spus într-un interviu că ați vrut să urmați o carieră militară. De ce n-ați urmat calea asta?
CEZAR BACIU: - Am… renunțat. Era un gând în școala generală, după aia m-am axat pe domeniul privat.
- Ce-i îndemnați pe tineri pentru a doua sesiune de Bacalaureat, pentru că se anunță absenteism masiv? E important să aibă note bune, e important să ia Bac-ul?
- Foarte important, bineînțeles! Îi sfătuiesc să meargă la examen!
- Dv. ce probleme ați avut la Bac? De ce n-ați luat din prima sesiune?
- … (tăcere câteva secunde și un oftat prelung – n.r.) Am avut o problemă personală, nu știu dacă s-o numesc decepție neapărat, dar eram mai supărat în perioada respectivă și n-am putut să mă concentrez îndeajuns.
- O decepție într-o relație?
- Nu, au fost niște probleme în familie, niște probleme de sănătate cu bunicii, eram tot timpul pe la spital și nu m-am putut concentra destul.

Baciu, celebru pentru dezacorduri și noua mașină subevaluată grosolan
Cezar Baciu a pătruns ca „rezervă” pe lista USR-PLUS de la Consiliul Local, în 2020. Era primul în afara locurilor considerate eligibile, beneficiind de retragerea lui Filip Hăvârneanu, care a candidat și a obținut un loc în Camera Deputaților. 
Baciu a „defectat” la a treia tentativă de votare a bugetului local pe 2021, când a asigurat „votul de aur” pentru alianța PNL-PMP. Imediat a fost exclus din USR, decizie pe care a contestat-o în instanță.
REPORTER DE IAȘI a dezvăluit în iunie că întâmpinarea depusă în instanță de Cezar Baciu era plină de greșeli gramaticale: dezacorduri și scrierea repetată a conjucției „sau” în forma greșită „s-au”. Textul viceprimarului arată lacune grave în cunoașterea limbii române, materie la care, de altfel, a și luat nota 5 la Bac.
Tot REPORTER DE IAȘI a prezentat noua mașină cu care acesta s-a afișat la serviciu: un BMW X3, la mâna a doua, pe care spune că a dat 10.000 de euro. Pentru anul și kilometrii pe care îi are, prețul este total nerealist. În România nu există un asemenea preț: valoarea reală este între 16.000 și 20.000 de euro

„Cazul Baciu arată că Primăria Iași a ajuns un peron și pentru cei cu minte și școală mai puțină. Examenele școlare minimale nu folosesc la nimic in Administrația Chirica.
Jurământul acestui individ a fost în fața mafiei imobiliare din Primărie, nicidecum in fața ieșenilor care l-au trimis acolo tocmai pentru a lupta împotriva acestei mafii. În organizațiile de tip mafiot nu contează că ești repetentul clasei. Important este să respecți ierarhia.”

Marius Bodea, senator USR-PLUS



„Nu eu l-am adus pe Cezar Baciu în USR, nu știu de unde a ieșit zvonul acesta. L-am cunoscut în partid și nu eu l-am pus pe listă. Sunt decepționat de tot ce-a făcut și sunt și mai uimit când aflu că n-a luat Bacul. Eu l-am luat cu 9,93.”
Filip Hăvârneanu, deputat USR

„E semnificativ desigur pentru contra-selecția de la noi în partide. Dacă era vreun muncitor de 50 de ani, confirmat cu leadership sindical sau în alt fel, era OK. Dar la 26 de ani nu e cazul”

Sorin Ioniță, analist politic, expert EFOR

 



PRINȚ ȘI CERȘETOR. Adevăratul decarist de la „Cantemir” trăiește la țară cu 100 euro/lună. Loaza e viceprimar, șeful de promoție e debarasator la mese

Există un contraexemplu uimitor care arată tipul de organizare a societății ieșene. Tot Liceul „D. Cantemir” a dat anul acesta un absolvent cu 10 curat la Bacalaureat. Povestea lui Iulian Răzvan Mogâldea este extraordinară.

A luat 10 la Bac și s-a angajat a doua zi

Tânărul provine din cea mai săracă familie din satul Cuza Vodă, comuna Ipatele, la 47 km de Iași. Iulian este un fenomen: a trăit în condiții de pauperitate extremă și a ajuns șef de promoție la unul din liceele bune din Iași, fiind unul dintre cei șapte decariști la Bacalaureat, din Iași. Din miile de candidați, el a fost în primii șapte.
Iulian Mogâldea a luat 10 la Bac, s-a înscris la Drept, iar a doua zi s-a angajat ca ospătar la o terasă din Iași pentru a se putea întreține. Elevul de 10 servește la mese, cel de nota 5 este viceprimarul Iașului.

Casa din chirpici, ridicată în urmă cu 6 ani și rămasă neterminată. Nici măcar geamuri nu are

 

Casa băiatului e o colibă din chirpici

Casa din sat este un bordei de chirpici, de 40 mp, pe care mama băiatului o lipește an de an, cu bălegar, ca să mai rămână în picioare. Mama e văduvă, tatăl murind în urmă cu 6 ani în urma unui atac cerebral. „Mă dusesem în Italia să muncesc și am primit vestea. Voiam să facem o casă mai mare, să aibă și copiii camerele lor, dar n-am mai apucat”, povestește femeia. Are 38 de ani, e curată, îngrijită, vorbește corect și simplu.
Iulian a fost crescut, alături de sora lui, de o mamă singură. A făcut școala primară în sat, într-o casă pipernicită, iar gimnaziul în centrul comunei, la Ipatele. „Exista microbuzul școlar, mergea 1,5 km pe jos până la stație. El a fost un băiat cuminte care a ascultat tot timpul sfatul meu și a avut ambiție”, explică mama tânărului.

Mama e văduvă de 6 ani și i-a crescut cu 250 de euro/lună, un venit de lumea a treia

 

Viață de adolescent fără un ban în buzunar
Viața lui Iulian Mogâldea este incredibil de grea: veniturile familiei sunt în acest moment de 1.700 de lei/lună. Două alocații de copil și o pensie de urmaș.
A intrat la liceu în Iași, fiind cazat la Căminul M.I.U. Singurii bani primiți lunar erau pentru cantină și cazare: circa 500 de lei/lună. „Bani de buzunar niciodată, că nu aveam de unde”, povestește mama. Și sora lui învață la Negrești, la 7 km de Ipatele, și face naveta.
Iulian vrea să ajungă procuror. Casa natală e ultima la ieșirea din sat, în culmea dealului. Familia se hrănește din păsările de curte și din grădina casei. „Nu avem alt teren. Cresc 40-50 de păsări pe an și le drămuiesc să ne-ajungă. Mai cresc un porc de Crăciun și am o iapă care mă ajută la cărat furajele și lemnele de foc”, explică mama lui Iulian.

Ce vedeți în dreapta este cocioaba în care femeia și cei doi copii trăiesc efectiv. De aici provine unul din cei 7 elevi din Iași cu media 10 la Bac

 

Un an de pandemie n-a avut internet

A doua casă, tot din chirpici, a rămas în același stadiu de 6 ani, de la moartea soțului. Are ochiurile geamurilor acoperite cu BCA și, nefiind izolată, are pereții umflați de umezeală, aproape nu se mai poate face nimic.
Iulian Mogâldea a luat 10 curat la Bac stând în această cocioabă un an întreg de pandemie, fără măcar să aibă internet. Avea un telefon prost cu care se ducea pe deal, afară, ca să prindă cât de cât un semnal. Mai mult n-a făcut carte din martie 2020 până în aprilie 2021.
„Când s-au reluat cursurile, a fost preparat la școală de profesori pentru a recupera materia. Acest tânăr are o putere extraordinară, a învățat zi și noapte, este extrem de serios”, a povestit una din profesoarele de la Liceul „D. Cantemir”. Nota 10 curat pe care a luat-o la Bac e o mândrie pentru toți profesorii.

Casa din câmp, ultima din sat. Iulian Mogâldea mergea pe deal, la stâlp, ca să prindă un pic de semnal de internet pentru lecțiile on-line

 

Muncește și trăiește prin străini

Iulian Mogâldea nu are bani de-acasă, și-i câștigă singur muncind zi lumină ca ospătar. Locuiește la o colegă de liceu, în oraș. „Nu e iubita lui, sunt doar colegi. Familia fetei e foarte darnică și îl ajută. El nu se gândește la o relație acum, vrea doar să răzbească prin muncă”, ne-a mai spus mama băiatului.
Iulian a răspuns apelurilor REPORTER abia la 9 seara. Atunci terminase munca: „Încep la 8.30-9.00 dimineața și termin la 9 seara. Programul e de 12 ore pe zi, 4 zile pe săptămână. Am 1.800 de lei pe contract și ”, ne spune tânărul.

Iulian Mogâldea (stânga) este premiantul care trăiește de pe o zi pe alta. Cezar Baciu e loaza care a intrat în politică și brusc a apărut la serviciu cu un BMW X3

 

Premiantul e ospătar, repetentul e lider cu BMW
N-a avut nicio zi de vacanță după Bac. Nu are pantaloni și cămăși scumpe, are haine puține și ieftine. A învățat singur un an de zile și are o minte sclipitoare, redactând comentarii extreme de mature la Literatura Română și demonstrând o capacitate intelectuală îndelung exersată. A plecat dintr-un bordei, la o margine de sat, la zeci de kilometri de drumul național, printre dealuri. Este șef de promoție și visul său este să ajungă procuror.
În paralel, alt absolvent de la Liceul Cantemir a picat Bac-ul luând 5 la Română, și-a schimbat viața într-un minut, când a votat cu Mihai Chirica, trădându-și partidul, și a primit un post de viceprimar, plătit cu aproape 3.000 de euro/lună.
Cezar Baciu este conducătorul ieșenilor, iar Iulian Mogâldea e un debarasator la mese și a trăit toată viața din 100 de euro/lună. Loaza care a picat Bac-ul, în schimb, și-a luat un BMW X3 la două luni după ce-a ajuns viceprimar și a mințit spunând că a costat doar 10.000 de euro.

 

Article image
* La câteva săptămâni după ce a fost ales în funcția de viceprimar al Iașului, Cezar Baciu s-a afișat la volanul unui BMW X3. * Politicianul susține că mașina ar fi fost cumpărată de părinții săi care i-au dat-o s-o folosească. * „Este din 2014, a costat 10.000 de euro”, a spus viceprimarul. * Cu numere roșii, de Alba, BMW-ul este parcat zilnic în curtea interioară a Primăriei.
Autor Cezar Moraru Anchete 09 Iulie 2021


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31
Go to top