fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Hală de producție de la Clanul Gafița pentru familia primarului: preț mult subevaluat, soacra n-a plătit un leu de un an

Hală de producție de la Clanul Gafița pentru familia primarului: preț mult subevaluat, soacra n-a plătit un leu de un an


* Prețurile pentru o hală nouă, la cheie, sunt de 400 euro/mp, dar Maria Popa i-a plătit lui Marius Gafița sub 200 euro/mp
* După un an și patru luni, soacra primarului n-a achitat încă niciun leu
* Firma Lacta Han a făcut o suveică de subînchiriere pentru a plăti mai puține impozite la stat
* Primarul Mihai Chirica stă într-o vilă plătită oficial de Lacta Han, firma soacrei
* Frații Gafița sunt de ani de zile căpușele Primăriei, fiind prinși cu livrări de milioane de euro, cu adaosuri astronomice
* Aceste afaceri n-au fost niciodată anchetate, fiind prezentate doar de REPORTER DE IAȘI
* Soția primarului și Dragoș Gafița sunt prieteni foarte buni. Acesta s-a mutat cu toată familia la Ibiza, dar este văzut des prin Iași
* Maria Popa, soacra primarului, își face fabrică de brânzeturi la Tomești, în hala făcută cadou de Marius Gafița
* Vasile Gafița a fost filmat la Muntele Athos stând în strană alături de Mihai Chirica

Soacra lui Mihai Chirica face afaceri cu familia Gafița, cea care ani în șir s-a îndestulat din banii Primăriei, din fonduri publice. Maria Popa, soacra primarului, a plimbat prin două firme la care este asociată un teren de 1.336 mp și o hală luate de la Marius Ionel Gafița.

Tranzacția, declarată la 450.000 de lei, a fost subevaluată, specialiștii indicând valoarea reală la mai mult decât dublu. Apoi, deși achiziția a fost făcută în vara anului trecut, soacra primarului nu achitase niciun leu până în martie 2021.

Legăturile lui Chirica cu familia Gafița: cu unul dintre cei trei frați, primarul și-a petrecut mai multe concedii, cu un al doilea a fost în pelerinaj la Muntele Athos, iar al treilea i-a vândut soacrei sale această hală la preț de chilipir. Și, peste toate, firmele fraților Gafița au prins contracte de milioane de lei cu Servicii Publice și Salubris, societăți ale Primăriei.

Dragoș, Marius, Vasile (de la stânga la dreapta), cei trei frați Gafița care au căpușat bugetul local în baza relației personale cu familia Chirica

 

Țurcanu a vândut la preț simbolic
Traseul imobilelor din Tomești a fost unul destul de sinuos. Iată cronologia tranzacțiilor:

- 12 mai 2017: Constanța Țurcanu, prin mandatar Dragoș Gafița, i-a vândut lui Marius Gafița o proprietate în Tomești compusă din: teren de 6.363 mp și patru construcții (C1 – suprafață construită de 510 mp, C2 – 1.334 mp, C3 – 428 mp și C4 – 1.333 mp).

Prețul total al vânzării a fost de 50.000 de lei. Puțin peste 10.000 de euro, adică mai nimic. Anterior, în 2015, Țurcanu obținuse această proprietate de la Gafița’s Company. Societatea este deținută de doi dintre frații Gafița (Vasile Adrian – 80% și Dragoș Iulian – 20%).

 

Gafița a construit mai scump hala decât prețul cu care o vinde
- 26 iunie 2020: Marius Gafița a vândut către Lacta Han Prod (cu Maria Popa și Valeria Aisăchioaei asociate, fiecare cu 50%) un teren de 1.336 mp și o hală cu suprafața construită desfășurată de 548 mp, edificată în 2019, regim de înălțime P+S (parter și supantă).

Hala a fost construită în baza unei autorizații din 2018. Prețul total al vânzării, declarat de părți, a fost de 450.000 lei. „Sumă care se va achita până la data de 31.12.2021”, a fost menționat în contractul de vânzare-cumpărare. Un termen de plată de 18 luni.

Dreptul de ipotecă este în favoarea lui Gafița.

În contract se vorbește că până în decembrie 2021 trebuie achitat restul de preț, însă nu a fost specificată valoarea acestuia. Amănunt important: în autorizație, lucrările la hală au fost trecute ca valorând 602.800 lei.

Soția primarului, Cristina, este angajată la firma mamei sale, Maria Popa. Cristina Chirica este prietenă de mulți ani cu Dragoș Gafița

 

Maria Popa a trecut hala pe altă firmă
- 31 august 2020: Lacta Han Prod (cu Maria Popa și Valeria Aisăchioaei asociate) a vândut terenul și hala de la Tomești societății Lăptar cu Har (al cărei sediu social este tot în Tomești). Lăptar cu Har fusese înființată cu câteva zile înainte, pe 20 august 2020, având-o drept unic asociat pe Maria Popa, soacra primarului de Iași.

„Prețul total al vânzării, declarat de părți, este de 450.000 de lei (...), sumă care se va achita până la data de 31.12.2021 către soții Gafița Ionel-Marius și Gafița Iustina-Laura, reprezentând restul de preț (preț neachitat) stabilit în baza contractului de vânzare-cumpărare cu rest de preț autentificat sub nr. 961/26.06.2020”, a fost notat în document.

Din această formulare se înțelege că în tranzacția anterioară, Gafița – Lacta Han Prod, nu s-a transferat niciun leu în schimbul imobilelor. Deci Marius Gafița a rămas cu dreptul de ipotecă

Hala de la Tomești este nou-nouță, fiind construită de frații Gafița și făcută cadou familiei primarului. Locația este bună, în coasta Iașului, cu alei betonate și utilități la poartă

 

Maria Popa și-a subînchiriat hala la preț dublu decât a costat
- 19 martie 2021: Lăptar cu Har a închiriat hala și terenul din Tomești către Lacta Han Prod, adică fix către firma de la care le cumpărase cu câteva luni înainte.

„Imobilul va fi folosit de chiriaș pentru deschiderea unui punct de lucru al societății Lacta Han Prod SRL în vederea desfășurării activității – fabricarea produselor lactate proaspete”, a fost trecut în contract.

Termenul de închiriere a fost fixat pentru cinci ani, adică până în martie 2026, cu posibilitate de prelungire. Chiria a fost stabilită la 15.000 lei lunar. „Chiria nu va fi indexată în funcție de rata medie lunară a inflației”, s-a mai precizat în documentul citat.

 

Suveica prin care soacra și-a diminuat impozitele

Câteva considerații despre această suveică. În primul rând absurdul situației: firma Lacta Han Prod va plăti, pe cei cinci ani, o chirie cumulată de 900.000 de lei către Lăptar cu har, adică dublul sumei pe care Maria Popa i-o datorează lui Gafița în schimbul proprietății.

Un economist a explicat pentru REPORTER DE IAȘI o ipoteză de lucru în această situație. De ce hala a trecut prin două societăți ale Mariei Popa, în final una închiriindu-i celeilate?

„Ar putea fi pentru diminuarea impozitului pe profit la Lacta Han Prod. Aceasta este plătitoare de impozit pe profit care se diminuează prin majorarea cheltuielilor. Lăptar cu Har este firmă nou înființată, probabil este plătitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor, adică 1% dacă are salariați sau 3% dacă nu are. Oricum ar fi, plătește 150 lei/lunar sau 450 lei/lunar la veniturile din chirii, iar Lacta Han Prod ar diminua impozitul pe profit cu 2.400 lei/lunar. Dar nu e nimic ilegal, așa sunt legile”, a precizat un expert contabil.

Maria Popa n-a vrut să răspundă întrebărilor REPORTER DE IAȘI

Prețul real al halei: peste 1 milion de lei
În al doilea rând, deși hala și terenul au ajuns de la Gafița la Popa din vara anului trecut, soacra primarului Mihai Chirica încă nu-i plătise vânzătorului niciun ban, lucru cert potrivit contractului din martie 2021.

În al treilea rând, valoarea halei, declarată în documente, este una derizorie. „Un preț mediu pentru construcția unei hale se cifrează la 400 euro/mp la aria desfășurată”, a declarat un experimentat arhitect, sub rezerva anonimatului.

Cum hala de la Tomești are o suprafața construită desfășurată de 548 mp ar reieși un cost de aproape 220.000 de euro, echivalentul a peste 1 milion de lei, deci mai mult decât dublul trecut în acte. „În acești bani intră construcția cu tot ce înseamnă ea, inclusiv rețelistica pentru apă, energie electrică, însă fără dotările specifice unui punct de lucru în domeniul lactatelor”, a adăugat arhitectul.

Frații Gafița iar au schimbat firma cu care câștigă bani de la Primărie: acum se cheamă Incorvidman

 

Cei doi parteneri de afaceri nu dau declarații
Săptămâna trecută, la hala din Tomești se lucra la interior. „Mai durează până se fac produse aici, acum este în amenajare. Momentan, sunt muncitorii și atât. Sperăm să terminăm anul ăsta. Va fi o fabrică de produse lactate”, a spus un om de pe șantierul soacrei lui Chirica.
REPORTER DE IAȘI i-a contactat pe cei doi, pe vânzător și cumpărător, Marius Gafița și Maria Popa. După ce a aflat subiectul, Marius Gafița a închis telefonul, fără să spună absolut nimic.

„Să mă lăsați în pace”, a fost singura reacție a Mariei Popa.
În ultimii ani, Marius Ionel Gafița prin firma Incorvidman, la care este unic asociat, a avut mai multe contracte cu Salubris, societate a Primăriei lui Chirica.

Marius Ionel Gafița este cel mai mare dintre cei trei frați. Prin firma lui s-a făcut tranzacția cu hala pentru soacra primarului

 

Soția primarului este angajată la Lacta Han

Și încă o precizare: Lacta Han Prod, firma de produse lactate din comuna Urecheni, județul Neamț, și-a schimbat structura acționariatului: Maria Popa, soacra primarului, a rămas cu 50% din părțile sociale, celelalte 50% trecând de la Valeria Aisăchioaei la soțul său, Vasile Aisăchioaei. Cesiunea de părți sociale a avut loc pe 16 martie 2021.

Lacta Han Prod, firma din Neamț care își va deschide punctul de lucru la Tomești, o are printre angajați și pe Cristina Chirica (fostă Popa), soția primarului Iașului. Mama patroană, fiica salariată.â

Potrivit declarației de avere pe care a completat-o Mihai Chirica în această vară, soția sa, Cristina, a câștigat anul trecut de la Lacta Han Prod salarii totale de 52.644 lei, însemnând o medie lunară netă de 4.387 lei.

Mihai Chirica n-a explicat niciodată cum puteau vinde frații Gafița stâlpi de iluminat la prețuri umflate, ghiveciuri de flori la prețuri de 10 ori mai mari și, în același timp, să fie prietenii lui de familie

 

Relațiile Chirica-Gafița, una din cele mai complexe scheme de corupție din Iași
Această afacere imobiliară pe relația Gafița – Lacta Han – Lăptar cu Har nu este singura legătură dintre familia Gafița și cea a primarului Mihai Chirica.
1) Concediile: în 2016, echipa REPORTER DE IAȘI a dezvăluit în premieră că Mihai Chirica petrecuse concediul de vară din anul precedent împreună cu Dragoș Gafița la Hotelul Iaki din Mamaia. Concediile celor doi s-au mai intersectat în cel puțin alți doi ani.
2) Pelerinajul: Mihai Chirica a fost surprins la Muntele Athos stând în strană lângă fratele lui Dragoș Gafița, Vasile, acționar, la rândul său, în firmele familiei. Primarul a susținut că nu-l cunoaște pe acesta, totul fiind o coincidență. Imaginile filmate au fost prezentate în exclusivitate de REPORTER DE IAȘI.
3) Afacerile: firmele familiei Gafița au derulat contracte de ordinul milioanelor cu instituții ale Primăriei: Servicii Publice (SPI), Salubris, Ateneu. Firmele controlate de frații Gafița au livrat orice marfă: flori, mobilier urban, echipamente, consumabile, șampon stradal, jardiniere, corpuri de iluminat.

Soacra lui Dragoș Gafița a fost chiar directoarea economică de la SPI, adică persoana care aproba achizițiile și făcea plățile. Prețurile practicate de firmele lui Dragoș Gafița erau de la trei până la zece ori mai mari decât cele ale pieței. Printre firmele controlate de frații Gafița care au derulat afaceri cu societăți ale Primăriei se numără Novidrast, Gafiţa’s Company, Infra Data Design, Data Incorporated, Incorvidman.
4) Firmă comună: REPORTER DE IAȘI a descoperit că soția primarului, Cristina Chirica, a înființat o firmă, fiind asociată cu Dragoș Gafița, furnizorul de casă al Primăriei. Firma se numea Lactate Han, cu sediul în Tomești. Primarul Mihai Chirica nu a explicat niciodată de ce soția sa apare asociată într-o firmă cu Dragoș Gafița, beneficiarul a sute de contracte publice. După dezvăluiri, firma a fost abandonată.
5) Tunul cu stâlpii de pe Splai Bahlui: o altă afacere în care Dragoș Gafița a dat o mare lovitură este cea a stâlpilor de iluminat de pe Splai Bahlui. Firma lui Gafița a livrat 138 de stâlpi ornamentali cu alte caracteristici decât cele din caietul de sarcini, însă facturați scump.

6) În ultimii ani, după ce frații Gafița au intrat în radarul REPORTER DE IAȘI, au recurs la intermediari pentru a masca relațiile de căpușare a Primăriei. REPORTER a dezvăluit în urmă cu doi ani că interlopi cu condamnări penale, din anturajul clanului Gafița, furnizau produse și servicii de milioane de lei către Servicii Publice Iași, societate a Primăriei.
Ulterior, banii erau mutați în firmele lui Gafița prin tranzacții pentru prestații fictive.

Chirica și Vasile Gafița au fost fotografiați stând unul lângă altul la Muntele Athos

 

Vila în care stă primarul ar fi plătită de firma soacrei

Un motiv în plus pentru care relațiile de afaceri Gafița – Maria Popa au relevanță publică. Mihai Chirica, soția sa Cristina și băiatul lor Ștefan locuiesc într-o vilă de pe Platoul Însorit, imobil despre a cărei achiziție primarul a afirmat că a fost suportată financiar de soacra sa, Maria Popa. În plus, familia Chirica are o mașină Mercedes AMG GLE 43 înmatriculată pe Lacta Han Prod, firma soacrei.

 

Article image
* Dragoș Gafița adusese toți mafioții în curtea Primăriei, în timp ce el stătea cu Mihai Chirica la plajă, în concedii la mare * Indivizi cu condamnări pentru jafuri și violențe deveniseră „săgețile” lui Gafița în devalizarea SPI și Salubris * Faptele se petreceau între 2014 și 2016, când Chirica și Gafița făceau concediile împreună la Mamaia sau în Grecia * 1 milion de euro au sifonat de la Primărie intermediarii lui Ga...
Autor Cezar Moraru Anchete 01 Septembrie 2020

 

Article image
Soacra lui Mihai Chirica n-a declarat la Fisc cei 80.000 de lei virați de Auribusiness, firma-paravan a lui Dragoș Gafița. Un sfert din totalul tranzacțiilor derulate de această firmă nu apar în declarațiile partenerilor, o pondere uriașă. Giani Gherman, condamnat pentru furturi în Belgia și pentru droguri la Iași, administra Auribusiness doar cu numele. Firma a fost cumpărată de la Aurica Florea, fosta directoare OTP Bank ...
Autor Cezar Moraru Anchete 30 Septembrie 2019


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31
Go to top