fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Vila ridicată ilegal și autorizată în fals de Primărie Vila ridicată ilegal și autorizată în fals de Primărie

Mascaradă: Autorizație ilegală pe care Oțeleanu o repară în justiție, de frica REPORTER. Și răspunderea penală?


* În urma investigației REPORTER, Primăria Iași cere în instanță anularea propriilor acte
* Subordonații lui Mihai Chirica au autorizat, în fals, ridicarea unei vile în Bucium
* Încalci legea, dacă presa nu te prinde, mergi mai departe. Dacă te prinde, spui „pardon” și scapi. Așa funcționează Primăria lui Chirica

La două săptămâni după o investigație REPORTER, Primăria Iași a depus la Judecătorie o acțiune în care cere anularea unor acte emise chiar de către proprii angajați.

Dosarul vizează situația unui teren trecut de Primărie,în fals, în intravilan, inclusiv într-o autorizație de construire pentru o vilă. În motivarea deciziei de a deschide procesul se cere inclusiv autorizarea demolării casei și fixarea unui termen limită pentru această operațiune. Certificatul de urbanism și autorizația de construire în fals au fost semnate pentru legalitate de șefa Direcției Juridice, Cristina Oțeleanu, cea care nu avea atribuții directe în acest domeniu și care acum solicită judecătorilor revocarea documentelor.

Direcțiile de atac ale Primăriei

Pe 10 august, REPORTER a arătat că Primăria Iași a fost complice la o operațiune prin care soții Adrian și Luminița Maria T. și-au autorizat casa construită ilegal pe un teren extravilan din Bucium. Acest lucru, în condițiile în care, cu puțin timp înainte, Primăria câștigase definitiv un proces în care soții T. cereau atestarea terenului ca fiind în intravilan. Conform prevederilor legale, nu se poate elibera autorizație de construcție pentru un teren în extravilan.

În dosarul depus la instanță pe 26 august, Primăria Iași solicită rectificarea Cărții Funciare de pe numele soților Adrian și Luminița Maria T.. În cererea adresată judecătorilor, Primăria Iași încearcă revenirea în stare de legalitate, mergând pe șapte direcții.

În primul rând, Municipalitatea cere constatarea nulității absolute a înscrierii în Cartea Funciară 150402 a Municipiului Iași referitoare la ”trecere imobil din extravilan în intravilan”, pentru o parcelă de 1.000 de mp care aparține cuplului menționat. Este menționat sectorul cadastral 136, parcela VN 1/1(4858/1/1/2/1) cu număr cadastral 150402. Aceste detalii sunt foarte importante, pentru că fac trimitere la eliberarea unor documente neconforme cu realitatea, invocând un PUZ din 2005. La acest capitol, cererea menționează deja faptul că judecătorii de la Tribunal și Curtea de Apel au considerat trecerea din extravilan în intravilan ca ilegală. REPORTER a scris că, anterior acestui proces, soții T. primiseră o adeverință prin care terenul era menționat ca fiind în intravilan. Ulterior, s-a demonstrat că această adeverință era eronată.   

În al doilea rând, Primăria cere constatarea nulității absolute a adresei 18180/14.03.2008 (foto jos) prin care Municipiul Iași - Direcția Dezvoltare Urbană, Serviciul Cadastru, a atestat că terenul se află în intravilan.Este vorba de actul care a ajuns la Oficiul de Cadastru, via Primăria Iași.

În același registru, Primăria mai cere și declararea ca nulă a unei adeverințe emise de Registrul Agricol din aparatul de specialitate al primarului Municipiului Iași conform căreia terenul este intravilan.

În al patrulea rând, Primăria cere acum rectificarea înscrierii în cartea funciară a imobilului a modificării extravilan/intravilan.

Foarte important, aceeași instituție solicită excepția de nelegalitate a Autorizației de Construire 897/20.08.2019 emisă de către Primarul Municipiului Iași. Ultimele două puncte ale cererii vizează măsura extremă la care recurge Primăria Iași pentru a-și salva angajații de răspundere penală: cere obligarea pârâților la desființarea lucrărilor executate nelegal și stabilirea unui termen-limită pentru aceasta.

Explicația: „Din eroare”

În 2017, soții T. au cerut în instanță modificarea în parte a unui certificat urbanism (2288/12.07.2017) ori emiterea unui nou certificat cu mențiunea „intravilan”, anexând la dosar documente conform cărora însăși Primăria a considerat terenul intravilan, dar comite o eroare menționând că lotul de teren este „extravilan”. Au depus la dosar documente eliberate chiar de către serviciile Primăriei: adeverințe de la Cadastru și Registrul Agricol.

Conform istoricului terenului, acesta a fost cumpărat de soții T. în 2007, în februarie. Terenul era din categoria de folosință vie, extravilan. Dar, cu doi ani înainte, printr-un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local(HCL) nr. 281/2005, o parte a sectorului cadastral 136 trecuse în intravilan. Era vorba, însă, despre alte trei parcele, numerotate clar în HCL și diferite de cea deținută de T.. Cu toate acestea, Primăria a eliberat hârtii conform cărora și această parcelă este în intravilan, modificarea fiind operată în actele cadastrale.

Acum, Primăria dă vina pe propriul Serviciu de Cadastru pentru greșeală: „Din eroare, Serviciul Cadastru a emis adresa 18180/14.03/2008 prin care se atestă ca este în intravilan, deși prin HCL 281/2005 nu s-a extins intravilanul pe întreaga suprafață a cvartalului 136. Extinderea a fost pe alte trei parcele”, explică Primăria.

Deși pierduseră definitiv procesul cu Primăria, soții T. au obținut certificatul de urbanism - intrare în legalitate 1334/15.05.2019. Data este importantă și reprezintă o dovadă împotriva Primăriei și a funcționarilor: pe 9 aprilie 2019, cu o lună înainte de a elibera certificatul că terenul este intravilan, Primăria câștigase definitiv, la Curtea de Apel, un proces cu soții T., sentința arătând că terenul este în extravilan.

Ulterior, la patru luni de la proces,a fost emisăși intrarea în legalitate prin autorizația de construire 897/20.08.2019, documentele fiind semnate pentru legalitate de Cristina Oțeleanu (foto jos), șefa Direcției Juridice, aceeași care câștigase procesul din aprilie. Aceassta pentru că, deși nu aveau autorizație, soții T. ridicaseră pe teren un imobil.

 

Oțeleanu a semnat un document care contrazicea susținerile sale de la instanță

Motivația jongleriilor cu intravilan/extravilan: dacă terenul era intravilan, se putea face intrarea în legalitate, construcția fiind deja ridicată. Dacă terenul era extravilan, așa cum au arătat judecătorii de la două instanțe, trebuia PUZ. Doar că PUZ-ul nu se mai putea face pentru că era deja ridicată o casă fără acte.

Trebuie menționat faptul că funcționarul care a scris prima dată “intravilan” pe documentele lui Adrian T. este unul dintre inculpații din Dosarul Sărărie 202 al DIICOT: Victor Gavriluță (foto jos).

În 2008, acesta era referent la GIS Cadastru, în prezent este inspector. În ancheta Sărărie 202, procurorii îl acuză că a semnat în fals recepția unui bloc ridicat de patronul BZI, Ghiocel Asimionesei. Primăria minimalizează acum implicarea lui Gavriluță în cazul soților T., mergând în instanță pe varianta erorii.

Avocat: „Primăria șterge urme”

Un avocat ieșean a declarat pentru REPORTER că demersul actual al Primăriei, de a se judeca din nou cu soții T., este praf în ochi. “Interesul este să acopere niște urme. Teoretic, nu mai are ce să se mai întâmple, persoana este acoperită de autorizația valabil emisă în 2019. Asta deși s-a făcut acolo fals intelectual. Nu se va demola nimic. Oricum, chiar și fără autorizație valabilă, acțiunea este prescrisă. În 2020, Înalta Curte a dat o decizie prin care se consideră o clădire finalizată atunci când fizic este gata, nu când este emis documentul de către Primărie. Dacă a terminat în 2016, s-au scurs deja 3 ani. De fapt, Primăria vrea să arate că a făcut demersuri și că instanța este cea care a schimbat cursul”, a precizat avocatul.

 

Article image
* Trei ani s-a judecat Primăria cu un petent care cerea trecerea în intravilan, iar de dosar s-a ocupat chiar Cristina Oțeleanu. Este șefa Juridicului, mâna dreaptă a lui Chirica * Procesul l-a câștigat definitiv Primăria, în aprilie 2019, la Curtea de Apel * Stupefiant: la nicio lună, în mai 2019, Cristina Oțeleanu dă petentului certificat de urbanism contrar sentinței judecătorești pe care chiar ea o obținuse! * În luna a...
Autor Cezar Moraru Anchete 10 August 2021

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31
Go to top