„La data de 7 octombrie, ora 10,00, Poliţia Municipiului Huşi fost sesizată cu privire la faptul că un elev ar fi fost lovit de un cadru didactic. Echipa de cercetare s-a deplasat la faţa locului, iar din primele verificări a reieşit faptul că, în data de 6 octombrie, elevul în vârstă de 14 ani ar fi fost lovit cu pumnul în zona capului de un cadru didactic, în vârstă de 48 de ani. Evenimentul s-ar fi petrecut în incinta unei unităţii de învăţământ din municipiul Huşi, judeţul Vaslui, în timpul pauzei dintre cursuri. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
După incident, copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a stat o noapte internat la spital. Rudele elevului au reclamat la Poliție cele întâmplate și au cerut sancționarea profesorului agresiv. Inspectoratul Școlar a fost, de asemenea, înștiințat, însă a precizat că asupra acestui fapt urmează să se pronunțe comisia de disciplină din școală. De față cu rudele băiatului, cu dirigintele și cu conducerea unității de învățământ, profesorul ar fi recunoscut că gestul său a fost greșit și că regretă cele întâmplate.
Conducerea unităţii şcolare a demarat verificări în cazul cadrului didactic, urmând să stabilească măsurile legale.
Copilul agresat a învăţat până acum în străinătate, iar de la începutul acestui an şcolar a revenit în ţară, fiind înmatriculat în clasa a VII-a la Şcoala „Anastasie Panu" din municipiul Huşi.
Sursa: Agerpres