fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Ruda lui Moisuc construiește un bloc în Galata, la numai 2 ani de când acesta e șeful informal de la Urbanism

Ruda lui Moisuc construiește un bloc în Galata, la numai 2 ani de când acesta e șeful informal de la Urbanism


* Tânăra spune că face blocul împreună cu un medic basarabean
* Ștefan Moisuc e omul pe care trec toate autorizațiile din Primărie. Anterior lucra la Termoservice
* Investiția în imobil se apropie de 500.000 de euro
* Și un angajat de la Cadastru, în Primărie, s-a apucat, împreună cu tatăl său, de ridicat blocuri în Moara de Vânt

Verișoara unui consilier din cadrul Serviciului Autorizații Construcții al Primăriei va ridica un bloc de locuințe într-una dintre cele mai fierbinți zone imobiliare. Alina Moisuc a primit pe 22 decembrie 2021 autorizație de construire pentru un bloc P+2+M pe Șoseaua Voinești.

În vârstă de 35 de ani, femeia deține parcela de 553 mp împreună cu Octavian Moraru, un medic basarabean. Contactată de REPORTER DE IAȘI, Moisuc a refuzat să explice care ar fi sursa de finanțare a acestei investiții estimată la aproximativ 360.000 de euro. Verișorul său, Ștefan Andrei Moisuc este consilier la Primăria Iași.

Moisuc, venit în urmă cu doi ani și jumătate la Serviciul Urbanism, este considerat cel mai influent om în domeniul autorizațiilor, fiind văzut ca adevăratul arhitect-șef.

Alina Moisuc a apelat la inspectorul din Primărie pentru obținerea autorizației. Femeia nu a vrut să detalieze sursa veniturilor necesare investiției

Clădirea va avea 6 apartamente
Imobilul lui Moisuc va fi edificat într-o zonă de case și de blocuri cu regim mic de înălțime, parcela în cauză aflându-se pe Șoseaua Voinești, peste drum de Pepiniera Silvică Galata.

Autorizația emisă cu trei zile înainte de Crăciun are următorii indicatori urbanistici: amprenta la sol de 165 mp, aria desfășurată construită de 663 mp, suprafața utilă de 476 mp. Fiind dispusă pe parter, două etaje și mansardă, clădirea va găzdui, în final, 6 apartamente, așa cum reiese din autorizație. Totodată, potrivit documentului citat, ar urma să fie amenajate și 8 locuri de parcare.

 

Investiția, aproape 500.000 de euro

În acte, investiția a fost estimată la 828.850 lei. Însă, în realitate, aceasta ar putea fi mai mult decât dublă. Constructori cu experiență au explicat pentru REPORTER DE IAȘI că, acum, prețul pentru edificarea unui metru pătrat este de măcar 550 euro. La 663 mp suprafață desfășurată construită asta ar însemna peste 364.000 de euro, echivalentul a 1,8 milioane de lei.

La un preț de vânzare de 1.000 euro/mp, veniturile la finalizare s-ar putea ridica la măcar 476.000 euro. Peste 110.000 de euro profit curat. „De ce vă interesează investiția? Nu am ce să vă spun”, a afirmat Alina Moisuc.

Asociatul Alinei Moisuc este medicul Octavian Moraru

Într-un timp foarte scurt, a devenit foarte puternic în Primărie

Până la ora publicării acestui articol, Ștefan Andrei Moisuc, verișorul investitoarei, nu a răspuns nici apelurilor telefonice, nici la sms-urile REPORTER DE IAȘI.

Moisuc este în prezent consilier la Serviciului Autorizații Construcții. Lucrează în Palatul Roznovanu din 2018, anterior fiind angajat, pentru câteva luni, ca șef formație la Termo-Service, societate tot a Primăriei Iași.

Potrivit declarației de avere completată vara trecută, Ștefan Andrei Moisuc nu are terenuri și nici case sau apartamente. Deține un autoturism Volvo fabricat în 2007. Nu are nici credite și nici depozite. Iar veniturile aferente anului 2020 au fost de 38.378 lei, adică o medie lunară netă de 3.200 de lei.

Terenul de 553 mp este la circa 150 metri de Șoseaua Iași-Voinești. Blocul va fi în linie cu case individuale

Și alt angajat din Primărie s-a apucat de construit blocuri
Acum câteva săptămâni, publicația 7IAȘI a scris că tatăl unui alt angajat de la Serviciul Autorizații Construcții din Primărie intenționează să realizeze o investiție imobiliară în Moara de Vânt. Astfel, Ioan Zlăvog, tatăl consilierului Andras Vartolomei Zlăvog, este asociat într-un proiect imobiliar cu familia unui alt angajat al Primăriei, Paul Cătălin Matei, de la Registrul Agricol.

„Terenul care urmează a fi studiat prin PUZ este format din două parcele, una de 1.000 metri pătrați, iar cea de a doua de 7.100 metri pătrați. Ioan Zlăvog (tatăl funcționarului – n.r.) a devenit proprietarul parcelei de 1.000 mp în decembrie 2011. Cea de a doua parcelă, de 7.100 metri pătrați, este deținută de către Gabriela și Alexia Matei, soția și respectiv fiica lui Paul Cătălin Matei, angajat al Primăriei Iași”, a notat 7IAȘI.

Cele două parcele de teren vizate de PUZ se află pe platoul din Moara de Vânt la doar un kilometru distanță de amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgență. În acea zonă, Primăria are în plan ridicarea unei Săli Polivalente. Infrastructura rutieră și cea de utilități vor fi realizate de Primărie, ceea ce va conduce automat la o creștere a valorilor proprietăților imobiliare.

Cazul Ciobanu: inspectorul care lucra pentru dezvoltatori
Un alt caz documentat de presa locală în urmă cu mai mulți ani a fost cel al lui Adrian Ciobanu. Acesta ocupa funcția de șef la Serviciului Control Urbanism din Poliția Locală și, în același timp, avea și o firmă de construcții.

În urma dezvăluirilor jurnaliștilor REPORTER DE IAȘI, Ciobanu a demisionat, preferând să activeze în privat.

 

Article image
* Patronul BZI deținea casa de 300 mp de la Bucium, plus apartamentele din blocul construit ilegal în Sărărie, dar totuși a închiriat și un apartament cu 3 camere de la Primărie, în care n-a locuit nicio zi * În 2021 n-a mai plătit chiria și i s-a deschis proces de reziliere a contractului * Deși mai deținea alte proprietăți, Primăria nu i-a cerut, la prelungirea contractului, declarație notarială pe propria răspundere Ing...
Autor cristi tanasa Anchete 10 Ianuarie 2022


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac