fbpx
 
RĂZBOI ÎN UCRAINA, ZIUA A CINCEA: Un convoi militar rusesc lung de peste 5 kilometri se îndreaptă spre Kiev. Imagini LIVE

RĂZBOI ÎN UCRAINA, ZIUA A CINCEA: Un convoi militar rusesc lung de peste 5 kilometri se îndreaptă spre Kiev. Imagini LIVE


După ce bombardamentele și atacurile Rusiei în Ucraina au avut ca țintă zonele marilor orașe Kiev și Harkov, primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat că orașul este încercuit și că nu mai poate fi făcută evacuarea civililor.

Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că luni dimineața vor avea negocieri între o delegație a țării sale și o delegație rusă în Belarus, în apropiere de graniță.

UE va începe să furnizeze arme Ucrainei

Ucraina a fost atacată de rachete rusești lansate din Belarus

Uniunea Europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele rusești

Imagini Live din Kiev

Ora 23.40

Curtea Penală Internațională de la Haga, Țările de Jos, va deschide o anchetă cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia cât mai „rapid posibil”, a declarat luni procurorul Karim Khan, potrivit CNN

În urma unei examinări preliminare a situației, Khan a confirmat că există o bază rezonabilă pentru „a crede că atât presupusele crime de război, cât și crime împotriva umanității au fost comise în Ucraina”.

ORA 22:21

Rusia amenință țările care ajută Ucraina cu arme letale și carburanți

ORA 22:06

Sursa - României i s-a solicitat tranzitarea teritoriului pentru transport de armament spre Ucraina

ORA 21:34

Turcia a interzis trecerea navelor de război prin Bosfor și Dardanele

Ora 21.20

Armata rusă plănuia să cucerească oraşele cheie ale Ucrainei - Kiev, Harkov şi Herson - într-o „operaţiune specială" de două zile, dar blitzkrieg-ul lui Vladimir Putin a eşuat lamentabil, pentru că în cinci zile armata ucraineană a respins toate atacurile inamice asupra acestor oraşe, relatează agenţia de presă Unian, citând surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene.

Ora 20.05

Primii militari francezi din cadrul Forței de Răspuns a NATO au sosit luni seara în România. Soldații au aterizat la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Zilele următoare sunt așteptați alți militari francezi, însoțiți de vehicule blindate. Tehnica militară franceză a fost adusă în România cu ajutorul unei aeronave de transport Antonov vopsite în culorile Ucrainei (galben-albastru).

ORA 19:27

Finlanda va furniza arme Ucrainei, într-o decizie „istorică”, în ciuda avertismentelor Rusiei

ORA 19:01

Mai multe explozii puternice s-au auzit luni în jurul orei locale 18:40 în estul capitalei Kiev. Sirenele au început să sune din nou

ORA 18:23

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat cererea pentru ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană

ORA 18:20

Rusia și Ucraina au finalizat negocierile de pace după câteva ore. Agenția de presă Ria citează un oficial ucrainean care a spus că ambele părți se vor întoarce în capitalele lor pentru consultări, înainte de a participa la o a doua rundă de discuții, relatează Reuters. A doua rundă de negocieri va avea loc în zilele următoare, spune delegația rusă, potrivit Belta

ORA 18:05

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat interzicerea împrumuturilor în valută și a transferurilor de către rezidenții ruși în afara Rusiei începând cu 1 martie, a declarat luni Kremlinul, ca răzbunare pentru sancțiunile economice impuse Moscovei de către Occident.

Putin a semnat, de asemenea, o lege prin care companiile exportatoare sunt obligate să își convertească în ruble 80% din veniturile lor valutare primite de la 1 ianuarie 2022.

ORA 17:50

Condițiile impuse de Putin pentru un acord cu Ucraina: Controlul Rusiei asupra Crimeei să fie recunoscut oficial și demilitarizarea Kievului

ORA 17:12

Peste 700 de ucraineni au cerut azil în România până luni la ora 11.00

ORA 17:00 

Zeci de persoane au murit luni şi alte sute au fost rănite, într-un atac rusesc cu rachete împotriva cartierelor rezidenţiale din oraşul Harkov, aflat la 35 de kilometri distanţă de frontiera cu Rusia, a denunţat consilierul Ministerului ucrainean de Interne, Anton Gherascenko, citat de EFE, potrivit Agerpres.

„Harkov. Un atac nemilos şi lipsit de raţiune cu rachete împotriva unui cartier de locuinţe! Cadavre dezmembrate pe străzi!”, a scris Gherascenko, pe contul său de Telegram, în care a postat mai multe clipuri cu imagini devastatoare.

Într-una dintre acestea se vede cadavrul unui pieton, iar într-alta o femeie al cărei picior a fost smuls de explozie.

Într-un alt clip, cu durata de 30 de secunde, se vede cum aproape 15 rachete lovesc un sector al oraşului Harkov, situat în nord-estul Ucrainei.

ORA 16:40 

Militarii ruși au fost alungați de protestatari în Berdiansk, un oraș din sud-estul Ucrainei. Oamenii strigă „Berdiansk este Ucraina”.

ORA 16:30 

Grănicerii ucraineni de pe Insula Șerpilor, care au ajuns cunoscuți în lumea întreagă după ce i-au înjurat pe militarii ruși veniți să-i captureze, sunt în viață, a anunțat luni marina ucraineană. Ei sunt ținuți prizonieri de armata rusă.

ORA 15:50 

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, şi-a anulat luni deplasarea la sediul ONU din Geneva întrucât avionul său nu are autorizaţie să survoleze spaţiul aerian pe care Uniunea Europeană l-a închis aviaţiei ruse, relatează agenţia RIA, citând o sursă diplomatică.

ORA 15:09 

SUA își suspendă operațiunile la ambasada SUA din Belarus și permite personalului neesențial și membrilor familiilor angajaților să părăsească ambasada SUA din Rusia, a anunțat secretarul de stat Antony Blinken.

„Departamentul de Stat al SUA a suspendat operațiunile la Ambasada noastră din Minsk, Belarus, și a autorizat plecarea voluntară a angajaților neesențiali și a membrilor de familie de la Ambasada noastră din Moscova. Am luat aceste decizii din cauza problemelor de securitate și siguranță care decurg din atacul neprovocat și nejustificat al forțelor militare ruse în Ucraina”, a arătat Blinken.

ORA 14:57 

Miniştrii Apărării din Uniunea Europeană discută luni un plan de a finanţa în comun livrări de arme în valoare de 500 de milioane de euro către Ucraina.

Livrările vor include o serie de arme defensive pentru a respinge forţele ruse, potrivit şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, care a făcut apel la o coordonare a eforturilor UE.

Ora 13.45

Centrul pentru Comunicaţii Strategice şi Securitate Informaţională al Ucrainei a publicat o fotografie cu transmiţătoarele ruseşti care sunt esenţiale în atacul cu rachete şi a îndemnat cetăţenii să le  distrugă dacă le găsesc.

Ora 13.42

Supermarketurile din Kiev s-au redeschis, luni dimineaţă, după două zile în care au fost închise din cauza interdicţiilor de circulaţie. Oamenii au format cozi uriaşe în faţa acestora, iar acum majoritatea rafturilor sunt deja goale. Au apărut mai multe imagini cu mulţimi de ucraineni care stau la coadă pentru a cumărăra alimente şi alte produse. Mai multe cozi s-au format şi la bancomate, farmacii sau benzinării.


Ora 13.06

Președintele Ucrainei a declarat, într-un mesaj pe Twitter, că mulțumește României pentru contribuția la capacitățile de apărare ale țării sale și pentru sprijinul aderării la Uniunea Europeană.

„Sunt recunoscător României pentru contribuția sa semnificativă la capacitățile de apărare ale țării noastre. Sunt recunoscător președintelui @KlausIohannis pentru sprijinul aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Simțim sprijinul politic și de apărare al partenerilor noștri români”, a scris Zelenski pe Twitter.

Ora 12:00 

Guvernul Lituaniei a anunțat că va cere procurorilor de la Curtea Penală Internațională să investigheze „crimele de război și crimele împotriva umanității din Ucraina”.

ORA 11.00 

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski cere ca țara sa să fie primită în Uniunea Europeană în procedură de urgență. El spune că soldații ucraineni nu luptă doar pentru țara lor, ci pentru toată Europa.

ORA 10:50

Delegația ucraineană care a sosit la negocieri cu partea rusă spune că mandatul său este încetarea totală a focului și retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei (Reuters).

ORA 10.13 

„Aviația rusă a câștigat supremația aeriană asupra întregului teritoriu al Ucrainei”, a declarat luni gen-maj Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, potrivit CNN.

ORA 10:11

Mercenari din Grupul Wagner, armata privată a lui Vladimir Putin, ar fi desfășurați în Ucraina cu misiunea de a-l elimina pe președintele Volodimir Zelenski și a pregăti terenul ca Moscova să preia controlul, scrie The Times.

ORA 09:38

România interzice site-urile de propagandă ruse, printre care Sputnik și Russia Today, în acord cu decizia anunțată duminică de Comisia Europeană. Anunțul a fost făcut de Guvern cu puțin timp în urmă.

ORA 08:50

Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei a raportat că 352 de civili au fost ucişi, printre care 14 copii, de când Rusia şi-a început atacul, joia trecută, la primele ore ale dimineţii.

Alte 1.684 de persoane, inclusiv 116 copii, au fost răniţi duminică noaptea, potrivit cifrelor ministerului.

ORA 08:32

Peste 90% dintre ucraineni spun că îl susțin pe Volodimir Zelenski, potrivit unui sondaj realizat de Rating Sociological și citat de The Guardian. Doar 6% nu sunt de acord cu Zelenski în timp ce 3% sunt nehotărâți.

De asemenea, potrivit sondajului, 70% cred că Ucraina poate învinge trupele ruse.

ORA 08:00

Potrivit armatei Ucrainei, Rusia a înregistrat pierderi serioase. Ultimul bilanț fiind: 4.500 soldați morți, 150 de tancuri, peste 700 de vehciule blindate și 26 de elicoptere.

ORA 07:33

Armata ucraineană spune că a reușit să respingă mai multe atacuri în împrejurimile capitalei. "Am arătat că putem să ne protejăm țara în fața oaspeților neinvitați”, a declarat comandantul forțelor armate generalul colonel Alexander Syrsky într-o declarație de presă dată publicității în zorii zilei de luni și citată de BBC.

Între timp, înregistrări video surprind clădiri în flăcări în Chernihiv, după atacul cu rachete lansate de trupele ruse. Explozii au fost înregistrate și în Harkov, scena unor lupte intensificate ca urmare a asaltului rusesc. Armata ucraineană a reușit însă să restabilească controlul asupra cel de-al doilea mare oraș al țării.

ORA 07:08

„Toate încercările forțelor de ocupație ruse au eșuat. Coloanele de echipamente ale ocupanților au fost distruse. Inamicul a suferit pierderi grele”, a spus Comandantul Apărării Kievului, generalul colonel Alexander Syrsky. El a mai adăugat că în dimineața zilei de 28 februarie în capitala țării, situația este sub control, subliniind că ucrainenii au demonstrat că „știu să-și protejeze casa de oaspeții neinvitați”.

ORA 01:30

Presa din Ucraina relatează că un raid aerian executat de Rusia ar fi țintit un pod peste râul Oskil în Kupyansk, în regiunea Harkiv.

ORA 00:30

Pe măsură ce ucrainenii continuă să respingă atacurile rusești în jurul Kievului, noi imagini din satelit arată că un convoi militar rusesc lung de peste 5 kilometri se află pe o șosea care duce spre capitală, informează CNN.

Convoiul a fost văzut pe imagini din satelit duminică în jurul orei 10:56, ora locală, pe drumul P-02-02, lângă Ivankiv, care se află la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de capitala Ucrainei. Drumul P-02-02 duce către Kiev.

Din convoi fac parte camioane cu combustibil și logistică, pe lângă tancuri, vehicule de infanterie și artilerie autopropulsată.

Mai mulți martori spun că în Harkov, în apropierea aeroportului, se aud explozii puternice.

Ora 00:27

Compania aeriană Aeroflot a anunţat că va suspenda de luni toate zborurile către Europa, în urma deciziei Uniunii Europene de a închide întreg spaţiul său aerian pentru toate avioanele ruseşti, conform Reuters și AFP.

ORA 00:15

11 nave de transport ale Federației Ruse, fiecare conținând câte un batalion, se îndreaptă spre Odesa, se va încerca debarcarea trupelor, anunță Aleksei Arestovici, adjunctul șefului Administrației Prezidențiale ucrainene, informează NEXTA pe Twitter.

În Kiev la această oră au început să sune din nou sirenele. Locuitorii sunt îndemnați să meargă în adăposturi.

Ora 00.09

Danemarca va permite voluntarilor să se alăture brigăzilor internaţionale contra invaziei ruse din Ucraina

Ora 00.00

Noul bilanț al victimelor în rândul civililor ucraineni, anunțat de Ministerul de Interne: 352 de morți, dintre care 14 copii. Alți 1,684 sunt răniți. (CNN)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: