fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Blocul lui Drăgan din Tg. Cucu, respins definitiv de Curtea de Apel. Cartea Neagră Imobiliară a Iașului

Blocul lui Drăgan din Tg. Cucu, respins definitiv de Curtea de Apel. Cartea Neagră Imobiliară a Iașului


Curtea de Apel Iași a respins definitiv PUZ-ului unui imobil cu 4 niveluri al omului de afaceri Cătălin Drăgan, de lângă Palatul de Justiție din Iași. Procesul prin care a fost contestat PUZ-ul a fost deschis de Prefectura Iași, în 2020, după ce Consiliul Local Iași aprobase proiectul de pe strada Mr. Popescu Eremia. Oficial, acest PUZ a fost pentru „locuință individuală”, dar avea caracteristicile unui bloc, beneficiarul fiind Teomalis SRL, firmă controlată de Cătălin Drăgan, un apropiat al primarului Mihai Chirica.
Încă de la început, vecinii s-au opus, pentru că suprafața terenului reglementat prin PUZ era de doar 337mp. Înălțimea maximă a imobilului ar fi fost de 10 m, cu demisol, parter și două etaje (D+P+2E), iar clădirea ar fi fost la câțiva metri de un bloc vechi.

PUZ forțat pe o palmă de teren

Pe 24 septembrie 2020, Consiliul Local Iași a aprobat Planul Urbanistic Zonal pe strada Mr. Popescu Eremia, mai jos de Palatul de Justiție din Târgu Cucu, pentru „construire locuință individuală”. Beneficiarul era Teomalis SRL, firmă controlată de Cătălin Drăgan, un prieten apropiat al primarului Mihai Chirica.
Vecinii au fost foarte vocali, pentru că noul imobil urma să fie amplasat pe un teren de doar 337 mp. Conform documentației aprobate, înălțimea maximă ar fi fost de 10 m (D+P+2E). Procentul de Ocupare a Terenului (POT) era de 35%, Coeficientul de Utilizare (CUT) de maxim 1.05, iar spațiile verzi aveau mai puțin de 50%.

Cătălin Drăgan a obținut aprobările de la Primărie fără avizul unic al Consiliului Județean

Unei alte familii i s-a respins proiectul

7IASI a dezvăluit că terenul a aparținut unei familii care încercase să ridice o clădire de birouri, dar fostul viceprimar Gabriel Harabagiu a respins personal documentația PUZ, cu mențiunea că nu se poate aglomera zona cu un spațiu office. După ce a cumpărat Drăgan, Primăria a aprobat construirea unui imobil, considerând că este o locuință individuală.
Pentru aprobarea PUZ, a fost atașat un raport de specialitate întocmit de Direcția de Urbanism din Primăria Iași, fiind enumerate actele depuse la dosar de firma lui Cătălin Drăgan: cerere, aviz de oportunitate, studii geo, topo, avizul Comisiei de Urbanism.
Conform identificării tipului de teren făcută chiar de către Urbanismul Primăriei, conform PUG-ului actual, Unitatea Teritorială de Referință a fost stabilită ca fiind „Zonă centrală situată în afara perimetrului de protecție a valorilor istorice și arhitecturale urbanistice și se încadrează în subzona CA1 – zona centrală rezervată cu precădere funcțiunilor publice reprezentative”.
Acest paragraf care stabilea zona ca fiind centrală impunea dezvoltatorului să obțină avizul unic al Urbanismului din cadrul Consiliului Județean Iași. Acest document nu a fost solicitat de către Serviciul de Urbanism, iar Prefectura a solicitat anularea PUZ-ului tocmai din acest motiv.

Lui Drăgan i s-a concesionat o parte din teren, numai ca să construiască la câțiva metri de un alt bloc

Motivarea la Tribunal: lipsa avizului unic

În procesul deschis de Prefectură pentru anularea PUZ-ului pentru Teomalis, la Tribunalul Iași, judecătorii au admis cererea, considerând că firma era obligată să obțină avizul unic al CJ.
Magistratul a dat dreptate Prefecturii, notând în motivare: „Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă în mod explicit, în opinia instanţei, faptul că, în situaţia Planului urbanistic zonal şi a regulamentului local aferent acestuia, în privinţa imobilelor situate în zona centrală a unui municipiu, autoritatea care emite hotărârea de aprobare PUZ este Consiliul Local, iar autoritatea care emite avizul necesar este Consiliul Judeţean Iaşi. Mai subliniază instanţa şi faptul că, din chiar definiţia noţiunii de avizare, se desprinde caracterul obligatoriu al acesteia”.
În concluzia sa, judecătorul de la Tribunal a mai notat: „Consiliul Judeţean a avut şi are în continuare plenitudine de competenţă în ce priveşte avizarea PUZ-urilor privind construcţii din zona centrală a municipiului, cu singura excepţia a cazului în care planul urbanistic zonal vizează zona centrală în integralitatea sa, caz în care, astfel cum s-a arătat, avizul va fi dat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”.

Vecinii au câștigat. „Am fost foarte hotărâți”

Teomalis și Primăria au făcut recurs la Curtea de Apel, dar judecătorii au stabilit același verdict, respingând și solicitarea de la se ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Judecătorii de la Curtea de Apel au văzut același detaliu – lipsa avizului unic al Consiliului Județean, pe care l-au considerat, de asemenea, obligatoriu. Noi, locatarii din blocul învecinat acestui proiect, am fost foarte hotărâți să ne opunem pentru că era foarte aproape de imobilul nostru, cred că erau 9 metri sau mai puțin până la fațadă. Evident că acum firma poate relua procedurile de avizare pentru proiect, dar noi știm că nu poate obține un PUZ pentru asemenea imobil pe un teren de sub 500 mp”, a precizat Gelu Curtaș, locatar al blocului învecinat.

Legenda dintre Cătălin Drăgan și Mihai Chirica este veche și profitabilă

Drăgan și Chirica, prieteni la cataramă

În urmă cu 13 ani, Mihai Chirica era director tehnic în Primăria Iași, iar Smart Production, una dintre fostele firme ale lui Drăgan, avea contracte cu instituția de peste 343.000 lei. Unul dintre furnizorii firmei lui Drăgan a fost Eurodesign Consulting, firma care, oficial, este a fratelui primarului. Contractele lui Drăgan cu Primăria au continuat pe Smart Production: 950.000 de lei (furnizare hale metalice Bazar) și 780.000 de lei (echipamente pentru amenajarea stațiilor de transport public local), în 2009 și 2010.
Cătălin Drăgan a fost printre principalii sponsori ai firmei Eurodesign Consulting în perioada în care se ridica domeniul de la Frasin–Suceava, celebrul ranch cu biserică privată în curte. Cristina Drăgan, soția lui Cătălin Drăgan, este consilier superior în Primăria Iași, din perioada când Mihai Chirica era viceprimar.
REPORTER DE IAȘI l-a contactat pe Cătălin Drăgan pentru un punct de vedere, dar acesta nu a răspuns apelurilor.

Article image
Tribunalul Iași a făcut publică motivarea deciziei prin care, în noiembrie 2021, a anulat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru o clădire pe care intenționa să o ridice, în centrul Iașului, Cătălin Drăgan, un apropiat al primarului Mihai Chirica. Magistratul a stabilit că din documentația înaintată Consiliului Local lipsea un document-cheie: avizul Consiliului Județean (CJ). Este cel de-al doilea PUZ anulat de instanță pe ac...
Autor cristi tanasa Anchete 11 Martie 2022


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac