fbpx
Print this page

Explozie puternică la un hotel celebru din centrul Havanei: cel puţin opt morţi, 30 de răniţi şi 13 dispăruţi (VIDEO)


Cel puţin opt oameni au murit, circa 30 au fost răniţi şi 13 sunt daţi dispăruţi după explozia care a distrus parţial hotelul de 5 stele Saratoga din centrul Havanei, informează AFP, citând preşedinţia cubaneză.

Hotelul Saratoga, clasificat la cinci stele, era în pregătiri pentru redeschiderea post-pandemie, ce urma să aibă loc peste patru zile.

Ziarul oficial al partidului comunist cubanez, Granma, a publicat imagini în care pare că explozia, survenită la puţin timp după ora locală 11.00 (15.00 GMT), a avariat mai multe etaje ale hotelului.

„Primele constatări indică faptul că explozia a fost provocată de o scurgere de gaz”, a precizat preşedinţia cubaneză pe Twitter.

Potrivit liderului local al cartierului istoric al Havanei, Alexis Costa Silva, citat de media de stat Cubadebate, explozia s-a produs după ce un bucătar a simţit miros de gaz şi a descoperit o fisură la ţeava unei butelii care tocmai urma să fie schimbată.

În imediata vecinătate a hotelului se află o şcoală, dar „toţi copiii au fost evacuaţi şi niciunul nu a fost rănit”, a mai indicat preşedinţia.

Un martor al Reuters a văzut fum şi flăcări ridicându-se din clădire, iar potrivit AFP bulevardul Prado din centrul Havanei, unde se află hotelul, era acoperit de un nor de fum şi praf.

La faţa locului intervin mai multe echipe de salvare, iar poliţia a blocat accesul publicului în zonă.

Hotelul, care are 96 de camere, două restaurante şi o piscină la ultimul nivel, este cunoscut prin faptul că a găzduit în ultimii ani o serie de vedete, între care Madonna şi Beyonce.

Însuşi preşedintele cubanez Miguel Diaz Canel a sosit la orele prânzului la faţa locului, însoţit de premierul Manuel Marrero şi preşedintele parlamentului Esteban Lazo.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare