fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Unchiul Vasile (primul din stânga), alături de nepotul Mihai Unchiul Vasile (primul din stânga), alături de nepotul Mihai

Instanța i-a respins Unchiului Vasile acordarea unui hectar de teren la Moara de Vânt


Unchiul primarului obținuse o expertiză din care reieșea că Primăria are teren disponibil

Judecătoria Iași a respins, astăzi, acțiunea depusă de Vasile Chirica pentru a obține un hectar de teren din patrimoniul Primăriei. Reclamantul, care este unchiul primarului Mihai Chirica, a invocat că trebuie să primească suprafața de teren conform unei legi care acordă acest drept revoluționarilor din 1989. Vasile Chirica poate ataca decizia cu apel.

Mai are o șansă

Procesul a început în 2019, în acțiune Vasile Chirica motivând că s-a adresat instanței deoarece la toate cererile pe care le-a înaintat anterior Primăriei - în 2004, 2008, 2014 și februarie 2019 - răspunsurile au fost fie cu „echivoc”, fie acestea au lipsit cu desăvârșire. El a invocat faptul că are dreptul să primească un hectar de teren agricol în baza certificatului de revoluționar.

În timpul procesului, un expert a înmânat judecătorului un document care arăta că municipalitatea deține suprafețe disponibile, dar pârâta a respins acest lucru și a depus obiecțiuni la această expertiză.

Expertul identificase pentru punerea în posesie a unchiului lui Chirica o suprafață aflată pe platoul din jurul Spitalului Regional din Moara de Vânt, valoarea acesteia fiind pe piață de circa 50-70 euro/mp. Judecătorul nu a ținut, însă, cont de rezultatul expertizei și a respins cererea, dar reclamantul poate depune apel în termen de 30 de zile de la momentul în care i s-a comunicat decizia.

Această sentință nu face altceva decât să confirme jurisprudența instanțelor din Iași în astfel de spețe, deoarece și acțiunile depuse de alți revoluționari pentru a primi cei 10.000 de mp fuseseră respinse anterior.

Cu toate acestea, cazul lui Vasile Chirica a ridicat suspiciuni deoarece fusese prima situație în care magistratul dispusese efectuarea unei expertize, iar, ulterior, aceasta stabilise, pe baza documentelor puse la dispoziție de angajații din Primărie, că municipalitatea deține terenuri disponibile. Aceasta, în condițiile în care tuturor reclamanților din astfel de dosare, Primăria le comunicase că nu deține suprafețe pentru revoluționari.

După ce a aflat de procesul lui Vasile Chirica, un alt revoluționar, care pierduse în primă instanță, a decis să își suspende apelul până află decizia din dosarul unchiului primarului pe care, eventual, să o invoce și la judecata sa. 

Article image
* Punerea în posesie se face pentru „meritele de revoluționar” ale lui Vasile Chirica * Angajații Primăriei i-au pus unchiului la dispoziție un inventar cu terenurile libere, o adevărată mină de aur * Un expert a stabilit că Vasile Chirica poate primit hectarul cerut fix pe platoul din jurul viitorului Spital Regional, cea mai bună zonă posibilă * REPORTER DE IAȘI a descoperit că un alt revoluționar a cerut pământ de la Pri...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 16 Decembrie 2021


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac