fbpx
 
ISU Suceava ISU Suceava

Șofer salvat de pompierii suceveni după ce s-a răsturnat cu TIR-ul într-un pârâu, la Valea Putnei


Pompierii militari au salvat, luni, un şofer care s-a răsturnat cu autotrenul pe care-l conducea, rămânând blocat în cabină, a informat ISU Suceava.

Accidentul s-a petrecut pe DN 17, pe raza localităţii Valea Putnei, şoferul rămânând încarcerat în cabina camionului răsturnat în albia pârâului cu acelaşi nume.

Potrivit sursei citate, salvatorii au acţionat contracronometru pentru a extrage din cabina unui autotren un şofer care rămăsese încarcerat şi care risca să intre în şoc hipotermic din cauza apei care pătrunsese în cabină.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că şoferul a fost extras din capul tractor al autovehiculului, fiind conştient şi cooperant şi a fost predat echipajelor de la ambulanţă care i-au acordat primul ajutor medical.

Alin Găleată a precizat că autotrenul s-a răsturnat pe o parte, în albia unui pârâu, iar apa s-a adunat în cabină şi exista pericolul ca şoferul, prins în interior, să intre în şoc hipotermic.
„Datorită intervenţiei susţinute a echipajului de descarcerare, victima a fost extrasă la timp şi predată cadrelor medicale aflate la faţa locului", a spus Găleată.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale pentru descarcerare, cu sprijinul a două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30