fbpx
 
STENOGRAME. Cum se ia șpagă la Urbanism în Primăria lui Chirica. „Pui două plicuri și le lași la toaletă”

STENOGRAME. Cum se ia șpagă la Urbanism în Primăria lui Chirica. „Pui două plicuri și le lași la toaletă”


Dana Vasiliu era folosită de primar la recepții ilegale de clădiri care nu respectau autorizația, cazul Vixen fiind unul dintre acestea

Într-un alt caz, la vila construită pe fundația unei case bătrânești, funcționara a primit 1.500 de lei de la un intermediar dar a scăpat de flagrant

Petru Veleșcu își făcea veacul pe la Urbanism, fiind samsar de autorizații de construcție

A luat doi ani cu executare pentru această afacere, fiind prins cu 2.500 de lei asupra lui

Dana Vasiliu a fost trimisă în judecată în această toamnă pentru falsificarea recepției

Ea este urmărită penal și în Dosarul Vixen, la DNA, unde a executat ordinele primarului, cei doi semnând împreună edificarea clădirii ilegale

Funcționara primarului Mihai Chirica, ce rezolva recepțiile și edificările la grangurii imobiliari, făcea și ciubucuri proprii. Daniela Vasiliu, de la Serviciul Urbanism din Primărie, a luat 1.500 de lei la recepția de 13 minute a unei vile de pe strada Micșunelelor.

Fapta a reieșit din mai multe convorbiri înregistrate, a fost susținută de mărturia proprietarului, a mituitorului, au relatat-o și magistrații. Plicul, când am urcat în mașină, i l-am pus în gentucă”, a povestit cel care a dat banii.

Și totuși procurorii au dispus clasarea cauzei pe numele Danielei Vasiliu, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de „luare de mită” pentru că „faptele nu există în materialitatea lor”.

Până la urmă, în aceeași speță a vilei din Micșunelelor 7, Daniela Vasiliu a fost trimisă în judecată pentru „fals intelectual”, iar proprietara pentru „complicitate la uz de fals”.

Petru Veleșcu, cel care a luat banii și a intermediat recepția, a fost condamnat pentru „trafic de influență” la doi ani de închisoare cu executare. Lumea imundă a Urbanismului din Primăria Iași, în stenograme explozive.

Casa depășea indicatorii din autorizație, inspectoarea Primăriei rezolvând cazul în 13 minute, conform rechizitoriului

Soții Pancu au demolat casa în loc să o consolideze

Sursa tuturor informațiilor este sentința judecătorească prin care ieșeanul Petru Veleșcu a fost condamnat pentru „trafic de influență”. Pe strada Micșunelelor, la numărul 7, soții Daniela și Florin Ovidiu Pancu au cumpărat mai multe corpuri de clădire, la diferite intervale de timp.

Pe numele lor au fost emise două autorizații de construire în 2011 și 2018. Ambele au avut ca obiect „consolidare și mansardare construcție existentă”. Însă, pe parcursul lucrărilor, au fost operate modificări pe proiectul tehnic ce fusese avizat de Primărie.

„Pe locația în care fusese turnată fundația, se aflase clădirea veche cumpărată de soții Pancu (...) care a fost demolată de actualii proprietari, soții Pancu. Deși autorizația de construire, proiectul tehnic autorizat (...) impuneau expres condiția consolidării și mansardării acelei clădiri vechi construită în anul 1920, membrii familiei Pancu au demolat imobilul, nerespectând condițiile imperative din documentația tehnică. Pentru demolarea construcției, soții Pancu nu au solicitat și nu au obținut autorizație de desființare construcție și nu au comunicat autorităților competente desființarea imobilului în stare avansată de degradare”, se arată în sentință.

Noua casă avea un etaj în plus

În octombrie 2018, soții Pancu au anunțat Primăria despre finalizarea lucrărilor, deși imobilul era „la gri”. Gabriel Ghergheșanu, de la Primărie, s-a dus de două ori pe Micșunelelor 7 pentru efectuarea recepției.

„Ghergheșanu a constatat că înălțimea construcției la cornișă și la coamă era mai mare decât cea înscrisă în proiectul tehnic autorizat. (...) Fațadele clădirii fuseseră modificate fără reautorizare, prin nerespectarea condițiilor impuse în AC”, au arătat judecătorii.

Nici la interior nu corespondea configurația construcției cu cea din proiectul autorizat. „Martorul Ghergheșanu a constatat, după măsurători, că podul imobilului avea o înălțime mai mare decât cea înscrisă în proiectul autorizat, depășind cu peste 1 metru dimensiunile scriptice și desenate, putând fi amenajat în mansardă”, e argumentat în motivare.

Ghergheșanu nu a completat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și a recomandat familiei Pancu obținerea reautorizării pentru a pune în acord neconcordanțele, urmând ca ulterior să revină la imobil.

Daniela Pancu a dat banii funcționarei din Primărie, dar i s-a părut prea mare o sumă de 500 de euro pentru intermediar

Inspectorii au dat „Respingere”

După aproximativ o lună, Ghergheșanu a fost chemat iar pe Micșunelelor 7. „La fața locului, martorul Gergheșanu a constatat din nou că fațadele nu mai corespundeau cu cele observate și fotografiate la prima deplasare, în sensul că ferestrele construite contrar proiectului autorizat fuseseră acoperite/închise cu polistiren, pentru a le ascunde existența. Deși reprezentantul UAT Iași și colegul său au dorit să verifice și în interior conformitatea construcției cu proiectul autorizat, proprietarul Pancu Florin Ovidiu nu le-a permis accesul înăuntrul clădirii. În aceste condiții, reprezentantul UAT Iași nu a mai realizat alte măsurători ori verificări, comunicând proprietarului-beneficiar că va da respingerea recepției la terminarea lucrărilor”, este menționat în motivare. Ceea ce s-a și întâmplat.

Apare omul care „să rezolve”

Ulterior, Alexandra Sabetay, arhitecta familiei Pancu, a demarat procedurile în vederea punerii în acord a documentației tehnice cu realitatea din teren a construcției. Până în vara anului 2020 nu avansase foarte mult cu documentația, lucrurile complicându-se birocratic odată cu debutul pandemiei de COVID-19 când accesul în Primărie a fost restricționat.

Pe 1 iunie 2020, la biroul său a venit Petru Veleșcu. Proiectantul l-a cunoscut în urmă cu cca. 5 ani pe inculpatul Veleșcu care se ocupa cu «ducerea de acte la instituții» în numele beneficiarilor, cu obținerea de avize, cu prezentarea de documente spre verificare în locul persoanelor care nu aveau timpul necesar pentru aceste activități”, după cum e menționat în decizia instanței.

Din vorbă în vorbă, cei doi au ajuns la cazul familiei Pancu, moment în care Veleșcu s-a oferit să intervină. Chiar în aceeași zi, Veleșcu a contactat-o telefonic pe Daniela Vasiliu, consilier superior în Primărie, la Serviciul Urbanism. Tot pe 1 iunie, Veleșcu a luat legătura și cu Daniela Pancu, proprietara casei.

Propunerea: 500 de euro pentru funcționara de la Urbanism

A doua zi, Veleșcu și Pancu s-au întâlnit la vila din strada Micșunelelor. După ce a examinat casa și a studiat actele, intermediarul a spus că se va ocupa personal de dosar și va vorbi cu o funcționară căreia îi va explica situația ferestrelor de la imobil. Însă, pentru acea angajată de la Primărie, martora va trebui dea o „atenție” pentru ca să îi dea un răspuns pozitiv la dosar.

„După alte discuții, inculpatul Petru Veleșcu ar fi afirmat că martora Daniela Pancu trebuie să dea suma de 500 de euro pentru angajata de la Primăria Mun. Iași și suma de 500 de euro pentru el însuși, pentru intervenția sa asupra funcționarei în favoarea proprietarei”, se arată în motivarea instanței.

Cei doi s-au întâlnit mai multe zile la rând, Veleșcu dându-i aigurări Danielei Pancu că se va rezolva recepția. „În aceeași zi, 03.06.2020, inculpatul Veleșcu a cerut martorei Pancu pentru angajata de la Primăria Mun. Iași suma de 1.500 de lei, iar pentru sine suma de 2.500 de lei.

Suma de 1.500 de lei ar fi fost pentru ca reprezentanta UAT Iași să admită recepția lucrărilor la imobilul din mun. Iași, iar suma de 2.500 de lei reprezenta partea valorică a contribuției inculpatului Veleșcu constând în intervenția asupra angajatei Primăriei Mun. Iași în favoarea beneficiarei-proprietare. Inculpatul Veleșcu nu a dorit să negocieze cuantumul sumei pretinse pentru sine, deși martora Pancu i-a reproșat că este un preț prea mare față de rolul său și a pretins remiterea sumelor de bani, atât a sumei de 1.500 de lei cât și a sumei de 2.500 de lei anterior efectuării recepției propriu-zise”, au notat judecătorii.

Petru Veleșcu rezolva actele de urbanism mituind funcționarii de la Primărie

Să pună banii în două plicuri și să-i lase în toaletă

Actele nu au ajuns în Primărie pe la Registratură, funcționara Daniela Vasiliu le-a primit personal de la Veleșcu în holul de la intrarea în instituție pe 10 iunie 2020. La scurt timp, în aceeași zi, Vasiliu a luat un număr de la Registratură prin telefon, solicitând acest serviciu unei colege. Recepția a fost stabilită foarte repede, pe data de 12 iunie, adică după doar două zile.

Pe 11 iunie, înainte de recepție, Veleșcu a trecut pe-acasă pe la Pancu să-i facă instructajul pentru a doua zi.Inculpatul Veleșcu a repetat martorei Pancu pretențiile bănești anterioare pentru sine și pentru funcționara publică. Traficantul de influență a cerut proprietarei imobilului să pregătească 2 plicuri, în care să introducă 2 sume diferite: 1.500 de lei pentru angajata UAT Iași care urma să efectueze recepția a doua zi și 2.500 lei pentru el însuși. (...) Inculpatul Veleșcu a afirmat că el, personal, va da inspectorului tehnic de la Primăria Mun. Iași plicul cu suma de bani, va lua ambele plicuri pe care martora Pancu trebuia să le lase în toaleta din interiorul imobilului, iar în cazul în care recepția nu va fi admisă, atunci va restitui martorei atât banii cât și actele”, au arătat magistrații.

Fragment înregistrat cu telefonul de Daniela Pancu

Daniela Pancu: Știți care-i chestia? Mâine, când vine doamna, îmi spuneți dumneavoastră. Eu mă duc azi la așa și-mi spuneți dumneavoastră...

Petru Veleșcu: Băi, omule!

Daniela Pancu: ...când să-i dau sau...

Petru Veleșcu: Nu!

Daniela Pancu: ...cum să...

Petru Veleșcu: Nu dai. Ce faci? Ce să-i dai ei? Cum să-i dai ei?

Daniela Pancu: Aaa!

Petru Veleșcu: Băi, omule!

Daniela Pancu: Păi, da’ așa mi-ați spus!

Petru Veleșcu: Ei, cum?! Eu, îi dau, domnule! Cum să-i dai tu? Băăă!

Daniela Pancu: Da’ așa mi-ați spus! Să-i pun în...Păi, așa mi-ați spus data trecută!

Petru Veleșcu: Nu! Pui în două plicuri: unu’, o mie cinci sute și unu’, două mii cinci sute. Înțelegi?

Daniela Pancu: Da!

Petru Veleșcu: Bine!

Daniela Pancu: Da’ vroiam să vă zic: ăia, două mii cinci sute, măcar să iasă recepția, așa...să iasă.

Petru Veleșcu: Știi ceva? Păi atuncea, eu nu umblu degeaba, uăi, omule!

Daniela Pancu: Bine, bine...

Petru Veleșcu: Eu îți dau actele înapoi și du-te mata și umblă. Na! Păi, da’ așa cum...?!

Daniela Pancu: Bine! Mergem așa, pe încredere!

(...)

Daniela Pancu: Ei! Atunci eu mă duc azi, la bancă...

Petru Veleșcu: Eu, niciodată...eu nu...

Daniela Pancu:...scot banii...

Petru Veleșcu: ...când mă duc undeva, cu ăla de la recepție nu vorbesc. Știți?!

Daniela Pancu: Eu tac din gură, că nu...

Petru Veleșcu: Îl las...îl las să se uite. Dacă vrea vreo lămurire... Înainte... Acuma-i așa, mai complicat, da’ înainte erau băieții de la poliția locală. Îi puneam dosarul în mână. Eu mă duceam într-un colț, cum ar fi la mata acolo, și stăteam și el se învârtea în jurul casei vreo juma...ce juma de oră...vreo zece-cinșpe mi...

Daniela Pancu: Așa se dădea recepția înainte?

Petru Veleșcu: Și după aceea semna actele. “Poftim!” Băi, tre’ să mănânce toți în viața asta!

Daniela Pancu: Logic.

Petru Veleșcu: Fii atentă! Deci, dacă aud ceva...deci...

Daniela Pancu: Doamne! Stați liniștit!

Petru Veleșcu: Băi, omule!

Daniela Pancu: Interesul meu...

Deși fusese anchetată, Daniela Vasiliu a rămas om de încredere al primarului. Nu a dat-o afară, ba, mai mult, o plătește cu 2.000 de euro net/lună, oferindu-i o primă lunară de 30% din salariul de bază

Daniela Pancu nu avea încredere în Veleșcu

Totuși, Daniela Pancu nu era împăcată cu gândul să-l plătească în avans și pe Veleșcu. Și-a contactat arhitecta și i-a împărtășit temerile.
Daniela Pancu: Și dacă cere? Asta-i ideea.

Alexandra Sabetay: Nu vă cere nimic, mâine, doamnă! N-are de ce să vă ceară mâine. Deci numai cu doamna tre’ să... Aia-i prima etapă, cu ea să rezolve, că de ea ține totu’!

Daniela Pancu: Păi, da’ eu am vorbit...O venit azi și-o zis că....

Alexandra Sabetay: Poftim?

Daniela Pancu: ...vine mâine, la unu, și o zis să-i dau ce tre’ să-i dau lu’ doamna, să-i dau tot lui.

Alexandra Sabetay: A! Da! El îi dă doamnei! Da! Atât! Deci...

Daniela Pancu: Da! Am înțeles. Și dacă o să...? N...na!

Alexandra Sabetay: Deci cred că-i vorba numa’ de cei...de prima sumă care ați spus dumneavoastră, cred că, de cinci, de asta, așa cred.

Daniela Pancu: Na...Eu sper să...

Alexandra Sabetay: Așa am înțeles.

Daniela Pancu: Păi, eu mai mult de cinci sute eu nu dispun și i-am zis și domnului și el, după câte am înțeles eu....

A lăsat un singur plic pe masă

Pe 12 iunie 2020, funcționara Daniela Vasiliu s-a dus la Pancu acasă și a făcut recepția. Vasiliu a fost luată de la Primărie și adusă înapoi cu mașina lui Veleșcu.

În paralel, Daniela Pancu a pregătit plicurile. Martora Daniela Pancu a declarat că, la sugestia inculpatului Petru Veleșcu, a pregătit 2 plicuri cu sumele de bani indicate de acesta, nu a lăsat în locuință, în locația stabilită - la toaletă - niciunul din cele două plicuri. În schimb, martora Pancu a lăsat pe masa din living un singur plic care conținea suma de 1.500 de lei pentru funcționara de la Primăria Mun. Iași. Pe această cale, Pancu a vrut să se asigure că traficantul de influență va avea un rol activ, va determina pe inspectorul tehnic folosindu-se de trecerea pe care a afirmat că o avea asupra reprezentantului UAT Iași să emită un proces-verbal de admitere a recepției la terminarea lucrărilor la imobilul din mun. Iași, în schimbul primirii ulterior de la martoră a sumei de 2.500 de lei pretinse”, scrie în motivare.

Recepția s-a făcut în 13 minute

Puțin după ora 13:00, funcționara Daniela Vasiliu împreună cu Petru Veleșcu au ajuns la casa Danielei Pancu ce făcea obiectul recepției. Per ansamblu, Daniela Vasiliu ar fi constatat că imobilul nu prezenta neconformități, semăna suficient de bine cu clădirea desenată din proiectul autorizat anexă a AC. La examinarea vizuală a construcției, reprezentantul UAT Iași nu a efectuat măsurători și nici fotografii, deoarece nu este o persoană autorizată în acest sens (...).

În mod mincinos, Daniela Vasiliu a susținut că inspecția tehnică constând în examinarea vizuală a construcției, pe exterior, a durat în jur de cca. 30-45 de minute. În realitate, din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere montate în sistem propriu pe imobil de martora Pancu rezultă în mod cert, clar că întreaga activitate de efectuare propriu-zisă a recepției a durat (...) în total 13 minute până la părăsirea curții imobilului”, se arată în documentul citat.

Daniela Vasiliu a fost dusă de DIICOT la audieri în Dosarul Veranda, unde este inculpată alături de Mihai Chirica. Acum este trimisă în judecată într-un alt dosar, iar situația ei este din ce în ce mai complicată

„Pentru mine n-ai pus...”

În acest timp, Veleșcu a pretextat că are nevoie la toaletă. „În realitate, inculpatul Veleșcu a intrat în clădire pentru a căuta la toaletă plicurile cu sumele de bani de 1.500 lei, respectiv de 2.500 lei pe care convenise cu martora Pancu să le lase pentru a le ridica personal, în scopul de a remite prima sumă reprezentantului UAT Iași cu titlul de mită în vederea admiterii recepției și a doua sumă pretinsă (...) pentru sine, «pentru rezolvarea situației». Însă, martora Pancu nu a mai lăsat plicurile în locul stabilit cu traficantul de influență, schimbând locația - pe masă, în living, într-un certificat energetic - unde a introdus doar un singur plic cu suma de 1.500 de lei pentru funcționarul public (...) Iritat de faptul că nu a găsit în locația convenită plicurile cu sumele de bani, inculpatul Veleșcu a ieșit din casă (...) și a cerut explicații martorei care i-a indicat noul loc, traficantul de influență reintrând în imobil”.
Petru Veleșcu: (către Daniela Pancu) Pentru...pentru mine n-ai pus.

Daniela Pancu: (către Petru Veleșcu) Te-ntorci înapoi.

Petru Veleșcu: Î?

Daniela Pancu: Vă-ntoarceți înapoi.

Petru Veleșcu: Da.

Daniela Pancu: Hai. Mergi cu doamna”.

S-au târguit de la 500 de euro

Intermediarul Veleșcu a dus-o pe funcționara Vasiliu înapoi la Primărie și apoi s-a întors la Daniela Pancu. Din motivare: Între martora Daniela Pancu și inculpatul Petru Veleșcu a avut loc o dispută legată de remiterea către traficantul de influență a sumei de bani pretinse anterior de acesta 2.500 de lei, echivalentul în monedă națională a sumei de 500 de euro. Martora, la îndrumarea proiectantului arhitect Alexandra Sabetay, refuză să dea suma de 2.500 de lei inculpatului Veleșcu până nu va cunoaște rezultatul inspecției tehnice, până nu va obține procesul-verbal de admitere a recepției la terminarea lucrărilor”.
Daniela Pancu: Eu v-am pregătit bănuții, numai că problema...doamna arhitect, când m-o sunat, o zis să nu vă dau nimica până nu-mi aduceți alea. Ea mi-o zis. O zis că tu nu tre’ să vă da...face...că i-am zis că...

Petru Veleșcu: Da’ ea îți spune ce...? Adica eu...? Cum adica e...?

Daniela Pancu: O zis că să aduceți mai întâi atestatul și...O zis că...Na! Eu...

Petru Veleșcu: Mă...mă faci că vorbesc acuma eu cu ea?

Daniela Pancu: Da! Vorbiți! Da! Eu am pregătit toți bănuții. Na! I-am pregătit...De asta i-am și pus. Îi am în euro.

Petru Veleșcu: Da’ ce nu i-ai rezolvat mata, doamnă, dacă ești așa deșteaptă?

Daniela Pancu: Da’ nu... da’ o zis că...o zis că nu trebuie să vă dau nimic acuma, până nu ne rezolvați. Așa o zis.

Petru Veleșcu: Da’ cum adica...? Mie...Cum...?

Daniela Pancu: Adică o zis...

Petru Veleșcu: Băi, da’ de ce se bagă ea în prostiile astea, dacă n-o interesează, băi?

Daniela Pancu: Asta mi-o spus. Na! Eu de asta am și pregătit lu’ doamna. I-am pus cinșpe milioane. Am zis să vă dau și dumneavoastră.

Petru Veleșcu: I-am băgat...(neinteligibil – vorbește șoptit)...și am...plicul, când am urcat în mașină, i l-am pus în gentucă și i-am...

Daniela Pancu: Da...O zis să nu...până nu terminați.
(...)
Daniela Pancu:
Atuncea haideți să facem...Să vă dau...nu știu...trei sute și două sute, la urmă. Adică, hai lăsați-mă și pe mine să fiu împăcată sau să văd.

Petru Veleșcu: Trei sute...(râde) Trei sute, de ce? De euro?

Daniela Pancu: Da! Pentru că nu mi se pare normal să...așa și pe urmă să stau eu după...Știți?!

Anterior, inspectorii Primăriei refuzaseră recepția vilei din str. Micșunelelor, constatând depășirea autorizației. Falsul a fost comis de Dana Vasiliu, rețeta fiind similară cu cea de la blocul Vixen

Nu a vrut să-i mai dea banii. „E oleacă hapsânel”

Schimbul de replici a continuat acid, nu s-a mai dat niciun leu, și s-a terminat cu concluzia că Veleșcu își va primi banii când va aduce procesul verbal de recepție.

În următoarele zile, Pancu s-a mai sfătuit cu arhitecta Alexandra Sabetay. Aceasta, la rândul său, s-a simțit prinsă la mijloc între Veleșcu și Pancu. Pentru a aplana conflictul, într-una din discuțiile cu Pancu, arhitecta a spus că îi va acorda lui Veleșcu și alte proiecte, de la alți „clienți” ca să fie mulțumit.

Alexandra Sabetay: Da. Acuma ați achitat cu doamna, cumva, nu?

Daniela Pancu: Da! I-am dat tot!

Alexandra Sabetay: Ca să dea hârtiile.

Daniela Pancu: Doamna...I-am dat! I-am dat frumos...!

Alexandra Sabetay: Da...

Daniela Pancu: O fost mulțumită! Încă mi-o zis...

Alexandra Sabetay: Da, da.

Daniela Pancu:... „să stau liniștită. Doamne ajută!” mi-o zis.

Alexandra Sabetay: Da, da.

Daniela Pancu: „O să fie bine.”

Alexandra Sabetay: Da.

Daniela Pancu: Și luni, o zis, că-mi dă aia. Încă o vorbit cu mine, doamna.

Alexandra Sabetay: Da, da, da. Ei...

Daniela Pancu: I-am pus exact cum trebuia, în acte, cum...

Alexandra Sabetay: Da.

Daniela Pancu: O fost mulțumită doamna.

Alexandra Sabetay: Da.

Daniela Pancu: Da’ el s-o întors înapoi și eu de asta am...

Alexandra Sabetay: Da...

Daniela Pancu: Eu l-am văzut. E, oleacă, hapsânel.

Alexandra Sabetay: M-am jurat că...am să mă revanșez și eu față de el. Nu știu. Să cad la pace cu el. Nu știu cum.

Daniela Pancu: Nu pot să nu...

Alexandra Sabetay: Cât… ce-ați... ce-ați mai putea să-i dați dumneavoastră ca să ne înțelegem să ducă treaba la bun sfârșit, total!

Daniela Pancu: Păi, da’ asta-i!
Alexandra Sabetay: ...(neinteligibil)...Dacă ne-am grăbit acu’ și-am reușit asta. Adică să reușim lucrurile mai repede.”

(…)

Daniela Pancu: Eu, una, nu pot. Și, dacă...Și-așa se enervează, când începi să discuți cu el, deci...nu-i un...Știți cum îi?! Chestiile aste...

Alexandra Sabetay: Da. Cam cât puteți să-i mai dați?

Daniela Pancu: Eu, mai mult de o sută de euro, nu pot să-i dau. Îmi pare rău. Eu, de-asta, am vrut să discut de la-nceput, să nu mă bag...Eu v-am zis, de la-nceput: „Eu mai mult de cinci sute nu dispun!” Pentru că nu dispun. Că ajung la foarte mulți...

Alexandra Sabetay: N-aveți să-i mai dați măcar două sute? Să-i mai facem niște proiecte pentru el, cumva. Îi mai dau...

Daniela Pancu: Da, da’ eu nu...

Alexandra Sabetay: ...un client, doi.

Daniela Pancu: ...eu nu sunt de acord să...Măcar să-mi văd astea, nu cum țipă că... „Stai, domnule!” Păi, nu mă amenința că-mi dai actele înapoi... „Că-ți dau actele înapoi!” Mie chestiile astea nu-mi plac. Eu, dacă tac...că nu-i soțu’, că nu-i acasă Florin.

Alexandra Sabetay: Da...

Daniela Pancu: Adică...dacă era el...adică nu înghițea chestiile astea. Adică să...Înțelegeți?!

Alexandra Sabetay: Da.

Daniela Pancu: Eu v-am zis de la început că nu-i el și el îi plecat din țară și pot să rezolv lucrurile altfel...

Intermediarul a rămas neplătit

Magistrații au concluzionat în urma acestui dialog: „Martora Daniela Pancu scoate în evidență faptul că, în cazul imobilului proprietatea sa, inculpatul Petru Veleșcu nu a făcut multe drumuri, a primit toată documentația, cu excepția unui singur act și, în aceste condiții, raportat la contribuția sa efectivă, nu se justifică suma mare de bani – 2.500 de lei pretinsă de acesta anterior. Martora Alexandra Sabetay confirmă afirmația proprietarei, dar subliniază rolul important al traficantului de influență în raport de reprezentantul UAT Iași, inspectorul tehnic Daniela Vasiliu cu care a «tratat» în vederea admiterii recepției la terminarea lucrărilor la construcție.

Totodată, arhitectul Alexandra Sabetay a afirmat și a declarat că, în raporturile cu reprezentanții instituțiilor publice, regula este ca proiectanții să nu intervină, să nu aibă contacte profesionale ori personale, deoarece proiectanții nu sunt «doriți», comiterea de acte de corupție realizându-se prin intermediari de categoria inculpatului Petru Veleșcu”.
Pe 15 iunie 2020, Petru Veleșcu a vorbit cu funcționara Vasiliu care i-a confirmat că a emis procesul verbal de recepție.
Intermediarul s-a dus la Primărie, a luat actul, apoi a sunat-o pe beneficiară, pe Daniela Pancu, pentru a-i da documentul și a primi cei 2.500 lei.

Pancu a refuzat întâlnirea cerându-i să-i rezolve și cu certificatul de atestare a edificării, document necesar intabulării. În zilele următoare, discuțiile s-au purtat între Petru Veleșcu și Alexandra Sabetay pe de o parte și Alexandra Sabetay și Daniela Pancu pe de altă parte, cei trei încercând să găsească o formulă care să mulțumească pe toată lumea.

I-au făcut flagrantul pe 18 iunie

În acest context încordat în care Daniela Pancu nu voia să-l mai plătească pe Veleșcu au intrat pe fir ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA). Pe 17 iunie, Florin Ovidiu Pancu (soțul Danielei), deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, „a transmis prin corespondență electronică Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași un denunț privind comiterea de fapte de corupție de către inculpatul Petru Veleșcu și un funcționar public din cadrul Primăriei Mun. Iași”.

Seara, tot pe 17 iunie, Daniela Pancu a fost audiată. „După emiterea ordonanței (...) de autorizare cu titlu provizoriu pe o durată de 48 ore din data de 18.06.2020, ora 08,00 până la data de 20.06.2020 ora 08,00, a măsurilor de supraveghere tehnică (...) în data de 18.06.2020 a fost organizată procedura de surprindere în flagrant a activității infracționale a inculpatului Petru Veleșcu”, a fost descrisă acțiunea lucrătorilor DGA.

Pe 18 iunie, Daniela Pancu l-a chemat pe Petru Veleșcu la vila din Micșunelelor 7 să rezolve chestiunea cu restul de bani și cu actele necesare obținerii certificatului de atestare a edificării.

La data de 18.06.2020, în jurul orei 15,40, a fost surprinsă în flagrant activitatea infracțională desfășurată de suspectul Petru Veleșcu, momentul operativ fiind înregistrat audio-video de către lucrători DGA și stocat pe suporții optici tip DVD R (...) în temeiul ordonanței din aceeași dată de autorizare cu titlu provizoriu a supravegherii video, audio sau prin fotografiere, în mediul ambiental, în spații publice și în spațiu privat (vila din Micșunelelor) a numitului Petru Veleșcu, a martorei Daniela Pancu și a oricăror persoane care ar fi intrat în contact cu aceștia”.

Ovidiu Pancu a făcut denunțul din închisoare, încercând să-și îmbunătățească situația în fața oamenilor legii

A pretins banii, a comis trafic de influență

La ieșirea din vilă, Veleșcu a fost săltat de anchetatori: După ce inculpatul Petru Veleșcu a părăsit imobilul proprietatea martorei Daniela Pancu, având asupra sa, într-o borsetă suma de 2.500 de lei și în mâini mapa de culoare roșu cu mai munlte înscrisuri, a fost interceptat de organele de urmărire penală”.

Veleșcu a fost, pe rând, în arest, arest la domiciu și control judiciar până la pronunțare. Instanța a reținut: „În drept, faptele inculpatului Petru Veleșcu care a pretins în mod direct de la martora Daniela Pancu suma de 500 euro inițial, ulterior suma de 1.500 de lei pentru altul și suma de 500 de euro inițial, ulterior 2.500 de lei, pentru sine - în total suma de 4.000 lei - din care, la data de 12.06.2020, a primit direct pentru altul - funcționar public, suma de 1.500 de lei, iar la data de 18.06.2020, în cadrul acțiunii de flagrant, a primit direct, pentru sine, suma de 2.500 lei, cu titlul de preț al influenței reale pe care a folosit-o asupra inculpatei Daniela Vasiliu, reprezentant al UAT Iași, consilier superior în cadrul Primăriei Municipiului Iași, pe care a determinat-o să stabilească în timp foarte scurt (2 zile) o programare pentru efectuarea recepției și să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, constând în eliberarea procesului-verbal de admitere a recepției la terminarea lucrărilor (...) la imobilul de la adresa din municipiul Iași, proprietatea martorei, contrar prevederilor legii (...) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de «trafic de influență»”.

Vasiliu a scăpat pentru că nu i-au găsit banii

La momentul judecății, Veleșcu era recidivist, fiind condamnat în 2016 tot pentru „trafic de influență”. Atunci, a primit o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În dosarul „Micșunelelor 7”, pe 16 decembrie 2020, judecătorii de la Tribunal l-au condamnat pe Veleșcu la doi ani de închisoare cu executare în regim de detenție. Pe 15 martie 2021, prin decizie a magistraților de la Curtea de Apel care au respins apelul, sentința a rămas definitivă.
Funcționara Primăriei a scăpat de acuzațiile din acest dosar. Explicația:
Prin același rechizitoriu (...), s-a dispus clasarea cauzei față de inculpata Daniela Vasiliu (...), funcționar public la Primăria Municipiului Iași, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de «luare de mită» (...) și față de suspectul Petru Veleșcu (...) cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «dare de mită» (...) reținându-se că faptele nu există în materialitatea lor”.

Mare parte din discuțiile Pancu – Petru Veleșcu și Pancu – Alexandra Sabetay (arhitectă) au fost înregistrate de Pancu pe Ipad, după ce anterior pusese discuțiile pe speaker-ul telefonului, fie ambiental direct cu telefonul. Discuțiile Pancu – Veleșcu de pe 18 iunie 2020 au fost înregistrate de lucrătorii DGA cu aparatura proprie.

Arhitecta s-a pierdut în explicații

Contactată ieri, arhitecta Alexandra Sabetay a declarat că nu se consideră vinovată de nimic și că nu știe deznodământul în această speță. A confirmat că-l cunoaștea pe Veleșcu de pe holurile din Primărie. Că acesta, ca mulți alții, își punea la dispoziție „timpul” pentru a lua în numele beneficiarilor diferite avize și documente de la instituțiile publice.

Însă, a spus Sabetay, nu a considerat că era ceva ilegal, ca traficul de influență. „Ca el mai sunt multe alte persoane care trăiesc din această activitate. Sunt persoane din astea care au II sau PF și dau și factură. Umblă pentru cei care n-au timp”, a afirmat arhitecta.

Despre construcția lui Pancu, arhitecta a menționat: „Este un subsol parțial pentru că terenul este în pantă. Și a rezultat numai o bucată de subsol. E benefică la o construcție. Partea de sus, n-au mai făcut ciobirea aia ca să fie ca mansardă și au făcut ca un etaj parțial. Aparent pare că ar fi tot etaj cumva. Și e pod, nu e mansardă”. Și a completat: „Mansarda a devenit aproape etaj plus pod. S-a înălțat puțin peste înălțimea maximă care a fost”.

Funcționara Dana Vasiliu, trimisă în judecată pentru recepția falsă

Totuși, din acest dosar s-a desprins o altă speță. Concret, în luna august 2023, deci acum câteva săptămâni, Daniela Vasiliu, funcționara Primăriei, și Daniela Pancu, proprietara casei din Micșunelelor, au fost ambele trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Acuzațiile ce le-au fost aduse sunt de „fals intelectual” și „complicitate la uz de fals” în legătură cu aceeași operațiune de recepție la terminarea lucrărilor din Micșunelelor 7.

Așadar, Florin Ovidiul Pancu, aflat în Penitenciar pentru tentativă de omor, i-a denunțat pe Veleșcu și Vasiliu pentru ca în final, inclusiv soția sa, Daniela, să fie trimisă în fața judecătorilor. Și Vasiliu și Pancu au refuzat dialogul cu REPORTER DE IAȘI.

Article image
Funcționara de la Control Urbanism a fost folosită de Mihai Chirica, în decembrie 2019, la falsificarea edificării la Blocul Vixen, din Moara de Vânt, dosar aflat la DNA Femeia vedea ce se întâmplă, era trimisă să rezolve cele mai mari tunuri imobiliare și a făcut o recepție falsă și la vila unui interlop Acolo s-a făcut un denunț și s-a dat o șpagă, dar procurorii au ratat flagrantul Primarul a trimis-o pe Dana Vasiliu ...
Autor Cezar Moraru Anchete 18 Septembrie 2023

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31