fbpx
 
Sindicalista Elena Bârlescu, la un protest din Iași Sindicalista Elena Bârlescu, la un protest din Iași

Democrație: directorul Poștei ia 2.000 de lei daune morale de la șefa de sindicat pentru că l-a jignit într-un miting de protest


Decizie fără precedent a unei instanțe judecătorești. Șefa Sindicatului poștașilor din Iași, Elena Bârlescu, a fost condamnată, luna trecută, de Judecătoria Iași, să-i achite daune morale de 2.000 de lei directorului Sucursalei, Radu Ionel Ursanu.

În paralel consilier județean din partea PMP și, din acest an, șeful Corpului de Control al Poștei Române la nivel național, Ursanu a chemat-o la bară pe Bârlescu în iunie 2022, deoarece s-a simțit jignit de mai multe afirmații ale acesteia din timpul unui miting care a avut loc la București. La acest miting, poștașii și-au exprimat nemulțumirea față de modul în care este administrată sucursala din Iași și activitatea instituției la nivel național.

„A adus acuzații și jigniri cu o portavoce”

În iunie 2022, Radu Ionel Ursanu, la acel moment directorul Sucursalei Iași a Companiei Naționale Poșta Română, a depus la Judecătorie o acțiune în care a cerut ca un complet de judecată să constate că „i-a fost adusă atingere onoarei și reputaţiei” prin afirmații ale șefei sindicaliștilor din instituție, Elena Bârlescu.

El a mai solicitat ca, prin sentință, aceasta să fie obligată de a se abţine a mai săvârşi, în viitor, fapte de aceeaşi natură, indiferent de mijloace; să publice decizia judecătorească, pe cheltuială proprie, într-un cotidian de largă audiență la rămânerea definitivă a acesteia și să îi achite daune morale de 20.000 de euro.

În motivarea cererii, Ursanu a explicat că, pe 27 mai 2022, Bârlescu, care este liderul regional al Sindicatului Național al Lucrătorilor Poştali din România, s-a deplasat la Bucureşti unde a participat la un miting de protest în apropierea Guvernului României.

În paralel, poștașii ieșeni au protestat în acea perioadă și în fața Prefecturii din Iași

În timpul acestui protest, a susținut Ursanu, în faţa mai multor participanţi, „folosind o portavoce pentru amplificarea vocii, (Bârlescu - n.r.) a adus acuzații şi jigniri la adresa reclamantului şi a directorului general al Companiei Naționale Poșta Română S.A. (...) a folosit un limbaj indecent, a adus acuzaţii la adresa reclamantului legate de apariţia unui articol de presă, a adus jigniri cu privire la activitatea subsemnatului şi a directorului general”.

Ursanu a depus și o înregistrare din care a extras pasajul incriminator, care a durat 25 de secunde: „(...) o mizerie pe care o face Radu Ursanu și Valentin Ștefan de la București. Vom face acţiune în instanţă, pentru că nu pot admite, cel puțin eu, nu pot admite ca nişte nesimţiţi, nişte parveniţi, nişte nenorociţi, să mă atace mişeleşte”.

Pârâta: Presiuni și intimidări

În întâmpinare, Elena Bârlescu a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, povestind că Ursanu, în calitatea sa de director cu care până la sfârșitul anului 2021 sindicatul a avut relații foarte bune de colaborare și dialog social, „pe care l-a susținut și sprijinit de-a lungul timpului în acțiunile sale de management, nu poate accepta situația că, acum, când și-a schimbat în sens negativ atitudinea, comportamentul și deciziile referitoare la salariați și condițiile de muncă, atât sindicatul, cât și pârâta au fost nevoiți să își schimbe abordarea și și-au exercitat drepturile prevăzute de lege pe care le aveau, acelea de a formula cereri/memorii/petiții către autoritățile statului și de a participa și organiza pichete (...)”.

Elena Bârlescu a susținut că, în realitate, acțiunile și manifestările sindicale pe care le-a întreprins au constituit motivul pentru care Ursanu este nemulțumit, „iar prin intentarea acțiunii de față, dar și prin alte tipuri de presiuni, se încearcă, de fapt, o intimidare, atât a pârâtei, cât și a celorlalți salariați sindicaliști, pentru a-i determina să renunțe la solicitările de soluționare a problemelor de muncă și la anumite revendicări absolut legitime”.

Ea a invocat și faptul că, prin cererea de chemare în judecată, se cere, în esență, limitarea libertății sale de exprimare, ceea ce încalcă articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Directorul transformat în sindicalist

Pârâta a mai arătat că, la două săptâmâni de la protest, tot în scop de presiune și intimidare, Ursanu, în calitate de membru de sindicat, a trimis conducerii de la București a Poștei și Sindicatului Național, o scrisoare deschisă în care cerea relații despre banii opriți din salariu pentru sindicat, cum au fost cheltuiți, una dintre întrebări fiind legată strict de Elena Bârlescu: „Și nu in ultimul rând aș dori să-mi împărtășiți secretul acestei longevități la conducerea SLPR și cum faceți ca din poziția de pensionar (76 de ani impliniti), cu contract suspendat din anul 2015, să reprezentați după mai bine de 30 de ani interesele oamenilor de bună credință?”

Judecător: „Rea-credinţă cu intenţia de a-l denigra”

Instanța a conchis că „afirmaţiile litigioase ale pârâtei la adresa reclamantului nu se încadrează în limitele unei dezbateri de bună-credinţă, a unui subiect de interes general şi au fost făcute cu rea-credinţă cu intenţia de a-l denigra şi a-l leza pe acesta din urmă. Cuvintele respective nu reprezintă calificări sau judecăți de valoare admisibile în spațiul public, ci expresii denigratoare, care nu erau necesare și utile pentru a exprima o opinie, fie ea și negativă la adresa reclamantului. (...) Folosirea unor termeni ofensatori nu era în niciun fel necesară pentru transmiterea mesajului chiar critic al pârâtei”.

Radu Ionel Ursanu (cu mâna sus) în plenul Consiliului Județean Iași

Completul a stabilit, astfel, că afirmaţiile jignitoare ale lui Bârlescu au fost de natură să-i producă un prejudiciu, lezându-i demnitatea, onoarea şi imaginea, atât în comunitate, familie, cât şi la locul de muncă și a decis ca pârâta să-i achite lui Ursanu daune morale de 2.000 de lei, dar a respins celelalte pretenţii ale acestuia ca neîntemeiate.

Elena Bârlescu poate ataca decizia cu apel în 30 zile de la comunicare.

Dată în judecată și de „cel care iubeşte femeile”

Este al doilea proces în care sindicalista Bârlescu a fost dată în judecată de un șef din Poștă. În 2016, directorul general de atunci al instituției, Rareș Ionuț Stanciu, i-a cerut în instanţă 50.000 de euro daune morale pentru „afirmaţiile defăimătoare” pe care le-ar fi făcut la adresa sa.

„Pârâta a manifestat constant o atitudine denigratoare la adresa subsemnatului incitând, din postura de lider sindical, salariaţii Poştei Române la acţiuni de contestare a conducerii - inclusiv a subsemnatului - solicitând «demisia (lui) Rareş Stanciu - cel care iubeşte femeile»”, se scria în acțiunea reclamantului. În final, Stanciu a renunțat la demers.

Article image
Dacă n-ai carnet de membru PNL, n-ai ce să cauți la ușa Consiliului Județean, să găsești un post liber Sunt 9 nume de membri de partid descoperite acum de REPORTER DE IAȘI, pe lângă ceilalți depistați de mai multă vreme, toți angajați de Costel Alexe Mulți au fost numiți direct, alții au venit prin transferuri dubioase, iar unii au dat concursuri, fără mari emoții Doi membri PMP au devenit angajați pe vecie în Consiliul ...
Autor cristi tanasa Slideshow HOMEPAGE 06 Iulie 2022


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: