fbpx
 
Youtube Youtube

Momentul în care șoferul unei mașini furate ia pe capotă un polițist din Ohio în timp ce agentul îl împușcă (VIDEO)


O urmărire ca în filme a avut loc în Columbus, Ohio. Șoferul unei mașini furate a lovit un polițist aflat pe urmele lui și l-a luat pe capotă, în timp ce acesta trăgea cu arma în el, au declarat autoritățile locale.

Polițiștii din Columbus au găsit într-o parcare a unui centru comercial o Toyota Camry care a fost raportată ca fiind furată, relatează Yahoo News.

Șoferul, în vârstă de 32 de ani, a pornit în goană, lovind un sergent de poliție care stătea în afara autospecialei.

„Vehiculul a continuat să circule prin parcare cu sergentul pe capota vehiculului”, a precizat poliția.

În timp ce era încă pe capota mașinii furate, „sergentul și-a descărcat arma de foc de mai multe ori, lovindu-l pe șofer”, au mai transmis oamenii legii.

Șoferul aflat la volanul mașinii furate a reușit să iasă din parcare conducând haotic, însă a lovit două mașini, moment în care polițiștii au reușit să pună mâna pe el și l-au luat în custodie.

Șoferul fugar a fost dus la un spital în stare gravă în urma accidentului. Și polițistul luat pe capotă a fost transportat la o unitate medicală, aflat în stare stabilă, potrivit autorităților.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30