fbpx
 
O tânără din Vaslui s-a sinucis de rușine după ce s-a aflat că avea o relație cu șeful ei. Avea doi copii mici, dar nimic nu a mai contat

O tânără din Vaslui s-a sinucis de rușine după ce s-a aflat că avea o relație cu șeful ei. Avea doi copii mici, dar nimic nu a mai contat


O tânără din Vaslui s-a sinucis de rușine după ce lumea din sat a aflat că avea o relație cu șeful ei. Femeia a fost atât de afectată, încât s-a ascuns înainte de a-și pune capăt zilelor și nici nu s-a mai gândit la cei doi copii mici ai săi.  

O tânără de nici 27 de ani din localitatea vasluiană Zorleni s-a sinucis de rușine după satul a aflat că are o relație cu șeful ei, în timp ce soțul îi era plecat la muncă în Anglia, scrie Vremea Nouă.

Nu au mai contat nici măcar cei doi copii mici, de 5 și 8 ani, pe care îi avea, iar în ziua în care și-a luat viața s-a ascuns de toată familia în podul casei.

Totul a pornit de la fiul patronului, care i-a trimis soțului tinerei un scurt video în care cei doi se îmbrățișau. Soțul a sunat-o din Anglia să afle ce s-a întâmplat și a rămas să vină acasă de Paște pentru a vorbi.

Nu s-au certat, doar au vorbit, rămăsese ca el să vină acasă de Paște și să lămurească situația. Băiatul patronului a zis că are mai multe filmulețe compromițătoare și, probabil, Ionela s-a speriat că vor fi publicate. Ea credea că nu funcționează camerele de supraveghere, dar, de fapt, nora lui avea acces la ele”, a povestit un apropiat al femeii.

Familia tinerei este acum devastată de durere. „Cine a greșit să plătească. De ce a ajuns să își pună capăt zilelor? Cine a adus-o în starea asta? Sunt convins că patronul a profitat de naivitatea ei, că el i-a făcut avansuri. Ce căuta el, om la 55 ani, la o fată care e de-o seamă cu fiica lui?”, a declarat și cumnatul femeii.

Luni s-a ascuns în podul casei, au căutat-o atât soacra ei, cât și copiii. De două ori au fost în pod și cred că ea se ascundea, pentru că nu au găsit-o. A treia oară când a ajuns soacra ei în pod, a găsit-o moartă. Nu am cuvinte să vă spun cât de mare a fost șocul. Ținea foarte mult la copii, nu înțeleg de ce a ales să-i lase fără mamă”, a povestit un apropiat al familiei.

Femeia nu a lucrat mult timp la barul din sat, însă a fost suficient cât să se audă zvonuri în comună. „A muncit de pe 2 martie până pe 22 martie, fără contract de muncă, la negru. Apoi a renunțat pentru că au început să se audă tot felul de vorbe, că ea are o relație cu patronul, că își înșeală soțul… Nu știu cât de adevărat este, dacă ea a comis-o, în filmulețul pe care l-am primit eu se vede că ei se îmbrățișează, dar nu știu dacă a fost și ceva mai mult. Băiatul patronului, care mi-e și cumătru, mi-a trimis mesaj și mi-a zis să vorbesc cu neamurile mele, să se potolească Ionela, că dacă postează el videoclipurile pe care le are, iese scandal mare. El voia să îl scoată pe tatăl lui nevinovat, dar eu nu cred că e atât de nevinovat. Păi tu, om la 55 ani, te îmbrățișezi cu o fată care e de-o seamă cu fata ta?”, spune cumnatul femeii.

Familia ei se teme acum că și soțul venit din Anglia ar putea dă facă un gest necugetat, întrucât bărbatul o iubea foarte mult pe tânăra care îi dăruise doi copii. 

 

Sursa: Știrile PRO TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31