fbpx
 
Râsul curcilor: Sf. Maria, spitalul modernizat cu 30 milioane de euro în care echipamentele nu merg pentru că nu este curent în rețea. Inaugurăm după care închidem

Râsul curcilor: Sf. Maria, spitalul modernizat cu 30 milioane de euro în care echipamentele nu merg pentru că nu este curent în rețea. Inaugurăm după care închidem


  • 15.000 de radiologii au fost făcute în ultimii doi ani la alte două spitale, pentru că la Sf. Maria nu merg aparatele
  • Situația e dramatică: pacienții pierd zile de tratament pentru că nu pot fi examinați
  • E un singur aparat de radiologie „în cel mai mare spital de copii din Moldova” și se fac maxim 16 radiografii/zi. CT-ul și RMN-ul nu merg pentru că sar siguranțele
  • Situația e tragi-comică: directoarea se ascunde de presă, vicele CJ Marius Dangă dă vina pe fatalitate
  • Delgaz spune că a cerut lămuriri spitalului pe care nu le-a primit
  • La unitatea medicală s-a făcut un proiect uriaș care e greșit: nu există suficientă putere în rețeaua electrică pentru a menține funcționarea spitalului
  • Costel Alexe taie panglici, acum inaugurează UPU, dar copiii sunt trimiși la alte spitale ca să se vindece

Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, și Alina Belu, managerul Spitalului Sf. Maria, au aplicat butada: operația a reușit, pacientul a murit

La un an de la reabilitarea de 30 milioane de euro a Spitalui de Copii „Sf. Maria”, mii de radiografii pentru pacienți sunt făcute la alte unități medicale. Improvizația dotărilor de imagistică și radiologie a devenit o criză fără ieșire: aparatele nu pot funcționa pentru că nu au suficientă tensiune în rețea, iar spitalul are un singur aparat de radiologie, extrem de vechi.
E aproape ca un banc: șefii Consiliului Județean își fac propagandă asiduuă cu un spital care nu poate să facă o banală radiografie. Rețeaua electrică din tot cartierul Tătătași nu suportă puterea aparaturii noi achiziționate. Din această cauză, urgențele sunt acoperite la spital, dar necesarul de imagistică pentru internările curente și cele de zi a fost transferat către Neurochirurgie, iar apoi, când aparatul de aici s-a defectat, s-a apelat la Maternitatea Cuza Vodă.
Copiii internați sunt plimbați de părinți pe la alte spitale, din 2022 până acum fiind acoperite extern mii de radiografii pentru copiii de la „Sf. Maria”. „Noi am cerut la DelgazGrid suplimentarea puterii pe zona Tătătași, termenul este depășit”, se scuză șefii CJ. Compania spune însă că a cerut informații suplimentare de la spital, dar nu le-a primit. Nimic din poveste nu i-a împiedicat pe politicieni să taie panglici și să se felicite între ei în urmă cu un an.

Au mințit: cele mai importante aparate nu funcționează

Pe 26 iunie 2023, Mihai Chirica și Costel Alexe se aliniau la poză, tăind panglica de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”. Reabilitarea a costat aproape 140 de milioane de lei și a fost realizată între mai 2019 și mai 2023.
În conferință, Costel Alexe spunea: „Ce este cel mai important sunt cei aproape 100.000 de copiii din întreaga regiune a Moldovei care ajung anual la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Maria și care pot fi tratați așa cum trebuie – într-un spital nou, modern, cu toate condițiile și aparatura necesară unui act medical de calitate. Fiecare euro investit a meritat, fiecare zi lucrată a meritat, pentru ca acești 100.000 de copii să poată fi îngrijiți corespunzător, timpul și condițiile de tratament să fie îmbunătățite, iar atât ei, cât și părinții să nu aibă nicio altă grijă decât recuperarea cât mai rapidă”.
Șeful Consiliului Județean a mințit. Spitalul nu are toată aparatura necesară pusă în funcțiune.

La Radiologie în Sf. Maria se pot face doar câteva radiografii pe zi. Mii de părinți sunt trimiși cu copiii la alte spitale pentru investigații

Se fac radiografii doar pentru urgențe

La un an diferență, pe ușa Radiologiei din spital este afișată o programare pe secții. Tabelul arată câte radiografii are fiecare secție – de regulă 3-6 investigații fiecare, și la ce oră urmează să fie făcute. Numărul este extrem de limitat. În cel mai mare spital de copii din Moldova, dacă apare ceva neprevăzut sau cererea este prea mare, cazurile sunt trimise la alte spitale.
La Unitatea de Primiri Urgențe de la Sf. Maria este aglomerat tot timpul. Și urgențele au întotdeauna prioritate. Ce spune un medic radiolog din ușa camerei de examinare: „Pentru internările de zi sau pentru internările curente de pe secții, se face programare la etajul 1”.
Un alt medic de la UPU spune: „Cei care vin la UPU, în urgență, sunt investigați radiologic cu aparatul de aici. Pentru spitalizări de zi și spitalizări continue, este făcută, într-adevăr, o programare. Avem un singur aparat acum și nu pot comenta eu de ce suntem în situația asta”, a precizat medicul.

Banala radiografie care se face în lume de la 1900 e o marfă rară în 2023 la Iași

15.000 de radiografii în ultimii doi ani, făcute în afara spitalului

De la 1 ianuarie până la mijlocul lunii mai, Spitalul de Copii a făcut 3.649 de expuneri pentru 1.954 de pacienți. Sunt aproximativ 27 de radiografii zilnic.
În doi ani, 2022-2023, Spitalul de Neurochirurgie a făcut pentru copiii internați la „Sfânta Maria” 11.718 radiografii. Sunt aproximativ 16 radiografii făcute zilnic timp de doi ani, continuu. Aproape câte a făcut spitalul de copii pe aparatul propriu. Doar că aici pacienții au fost luați și transportați în altă parte.
În 2024, efortul de imagistică de la Sf. Maria a fost preluat de Maternitatea Cuza Vodă. Sunt 1.954 de pacienți cu radiografii în cinci luni, cu 3.650 de expuneri. Sunt circa 24 de radiografii realizate zilnic în afara „celui mai mare spital de copii din Moldova”, reabilitat cu aproape 30 milioane de euro.

Spitalul Sf. Maria, în care s-au băgat 30 milioane de euro, e un uriaș cu picioare de lut pentru că s-a uitat un mic amănunt: nu are curent electric

Explicația riscurilor: pierzi 24 de ore de tratament, care pot fi fatale

Ce spune un medic despre riscurile felului în care funcționează radiologia de la „Sf. Maria”: „Este un singur aparat de radiologie, în UPU, de care se folosește tot spitalul. Ca idee, dacă medicul cardiolog are o suspiciune de evoluție nefavorabilă la un pacient copil și are nevoie de o radiografie, abia seara la 18 o poate face. Că așa e programat. Doar că programul celor 3 cardiologi din spital se termină la ora 13.30. Ei vor vedea rezultatul investigației abia în ziua urmatoare. Tratamentul va fi modificat abia peste 24 de ore, când starea pacientului poate fi mult mai gravă. Sau daca face pneumotorax și nu este drenat la timp, poate ajunge în ATI sau chiar într-o ”, a spus medicul, care nu dorește să-și divulge identitatea.
Situația e absurdă: ai cel mai modern spital dar nu poți face act medical.

Soluția directoarei Belu: să se ascundă de presă

Subiectul e ascuns de conducerea Consiliului Județean de peste un an. Dezvăluirea este că s-au cumpărat echipamente de milioane de euro care nu pot funcționa pentru că nu există tensiune în rețea. Aparatele de radiologie stau nefolosite și se pune praful pe ele.
Într-o comedie bufă, directoarea spitalului, Alina Belu, s-a ascuns timp de 10 zile de REPORTER DE IAȘI. Am sunat-o miercuri, 29 mai, nu a răspuns, dar a trimis SMS și a rugat să-i dăm mesaj. I-am transmis subiectul și a răspuns că vrea întrebări în scris și că va răspunde în termenul legal.
REPORTER i-a solicitat o întrevedere, dată fiind situația presantă a subiectului, interesul publicului fiind acut. Reacția a fost de tergiversare, fiind transmis prin interpuși: să lăsăm să treacă alegerile.

Marius Dangă coordonează spitalele din subordinea Consiliului Județean: dă vina pe alții

Marius Dangă: „N-am prevăzut, alții sunt de vină”

Vicepreședintele CJ Marius Dangă spune, însă, că nu există vinovați. Că așa a fost să fie, folosind chiar cuvântul destin, explicând că echipamentele nu au fost achiziționate în funcție de puterea lor consumată. „La realizarea caietelor de sarcini, sunt cerute anumite caracteristici necesare actului medical, nu se ține cont de puterea absorbită. Cu bucătăria nouă, cu spălătoria nouă, cu aparatele de radiologie noi, puterea consumată la spital a crescut foarte mult. Este necesară o intervenție la nivelul cartierului Tătătrași care trebuie realizată de Delgaz Grid. Firma trebuie să cumpere niște transformatoare pe care să le monteze pentru toată zona, este necesară reechilibrarea în tot cartierul. Noi am solicitat aceste lucrări, termenul la care trebuiau finalizate este expirat”, a precizat Marius Dangă.
Vicepreședintele CJ nu a spus care era termenul limită și când a fost făcută cererea.

Urmează o nouă inaugurare electorală: Unitate de Primire Urgențe, tot fără curent în rețea

Tipic românesc, Delgaz dă o replică: „Vina e a lor”

Delgaz a transmis, prin reprezentanții săi, că puterea actuală a rețelei este suficientă. Dar unitatea medicală ar fi cerut totuși suplimentarea puterii, doar că nu a mai răspuns la clarificări, de câteva luni.
„Din datele noastre, puterea deja avizată spitalului ar fi suficientă pentru a acoperi atât consumul actual, cât și pe cel adițional prin dotarea cu echipamente medicale suplimentare, specialiștii Delgaz Grid adresând totuși recomandarea de a se realiza o reevaluare a puterii necesare. Suplimentar, reprezentanții companiei noastre au precizat că, dacă în urma reevaluării, rezultă totuși necesitatea unui spor de putere, atunci este necesar ca spitalul să depună o solicitare pentru obținerea acestuia. Reprezentanții spitalului au depus solicitarea menționată în data de 6 februarie 2024, în 12 februarie Delgaz Grid a răspuns și a cerut clarificări și completări ale documentației, conform reglementărilor în vigoare, dar până la această dată nu le-am primit”, a menționat în răspunsul companiei Sorin Munteanu.
La Iași se fac inaugurări, după care unitatea se închide.




Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30