fbpx
Revoltător: plătim sute de mii de euro despăgubiri pentru că Primăria nu a retrocedat terenuri, deși proprietarii au sentințe de 15 ani. Chirica refuză, ieșenii plătesc

Revoltător: plătim sute de mii de euro despăgubiri pentru că Primăria nu a retrocedat terenuri, deși proprietarii au sentințe de 15 ani. Chirica refuză, ieșenii plătesc


În bugetul Primăriei Iași există o conductă spartă prin care, în ultimii ani s-au scurs milioane de lei care au trebuit achitați drept daune unor persoane pentru care instanțele au dispus retrocedarea unor terenuri, iar municipalitatea nu a pus în aplicare aceste sentințe

REPORTER a scris în mai multe rânduri despre această situație care pare să continue la nesfârșit. Recent, alți doi ieșeni s-au aflat într-o astfel de situație și, deși sunt cu dreptatea în mână, Primăria și Comisia Locală de Fond Funciar se dau de ceasul morții prin instanțe pentru a le bloca accesul la proprietăți

Telenovelă funciară de 20 de ani

Pe data de 15 martie 2024, Octavian Bidei a obținut din partea Judecătoriei Iași o sentință care obligă Comisia Locală de Fond Funciar să îi achite 78.750 lei - sumă definitivă cu titlu de penalităţi cuvenită pentru perioada martie 2021 – 6 iunie 2023.

Bidei deține încă din 2009 o decizie definitivă prin care Comisia Locală de Fond Funciar a Municipiului Iași a fost obligată să înainteze Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 18/1991 documentaţia aferentă propunerii de validare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3,03 ha teren pe raza Municipiului Iași. Anterior, încă în 2004, o altă instanță decisese, tot definitiv, reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren. În final, însă, Bidei, a primit doar 2,4 hectare, iar pentru restul de 5.871 mp, Primăria și Comisia au întocmit un proces - verbal de punere în posesie, însă nu au finalizat procedura de înaintare a documentaţiei către Comisia Judeţeană, în vederea eliberării titlului de proprietate, „fără a se justifica motivele întârzierii acestui demers”, după cum a susținut proprietarul.

Primăria se spală pe mâini

În februarie 2021, Bidei s-a adresat instanței, care a dispus ca debitorii să îi achite penalităţi de 250 lei/zi întârziere în favoarea sa până la data executării obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, reprezentat de sentinţa civilă din 2009. Cum și nici după această dată Bidei nu și-a primit restul de 5.871 mp, în 2023 a dat din nou în judecată Primăria și Comisia, iar în martie 2024, un complet a stabilit că are de primit cei 78.750 de lei. După decizie, Primăria a atacat-o la instanța superioară.

În acest proces, Primăria a transmis că nu are la dispoziţia sa un teren echivalent valoric celui deţinut de Bidei şi, în consecinţă nu este culpa Comisiei raportat la întârzierea punerii în posesie, astfel că a solicitat, fără succes, respingerea cererii.

16 ani de așteptare

Liliana Rusu este altă persoană care are un șir lung de procese cauzat de faptul că nu i s-a retrocedat un teren de aproape 500 de metri pătrați, deși are decizie definitivă de retrocedare încă din anul 2008.

Și ea are o decizie prin care trebuie să primească daune: pe 16 septembrie 2022, Judecătoria Iași a pronunțat o sentință civilă prin care i-a admis o cerere şi a obligat pârâta Comisia Locală de Fond Funciar să îi plătească penalități de 300 lei/zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la executarea obligației de retrocedare a suprafeței.

Și în acest dosar, Primăria s-a eschivat, susținând că terenul este, parțial, afectat de detalii de sistematizare și, în parte de un alt titlu de proprietate, dar completul a respins aceste motive care, de altfel, au fost invocate, în van, și în alte procese dintre cele două părți.

În prezent, Primăria Iași și Comisia contestă executarea silită din această speță în două dosare diferite aflate pe rolul Judecătoriei, una dintre acțiuni fiind deja respinsă zilele trecute.

Alte cazuri revoltătoare

REPORTER a dezvăluit, în trecut, alte situații similare în care municipalitatea a fost bună de plată pentru neexecutarea unor sentințe defintive de retrocedare a unor suprafețe de teren:

* 2024: 143.700 lei penalităţi de întârziere către Gabriela Budianu pentru perioada 18 noiembrie 2021-13 martie 2023. Femeia bu a fost pusă în posesia unui teren de 5,39 hectare din zona Stațiunii de Cercetare pentru Viticultură şi Vinificaţie în ciuda faptului că deține o decizie definitivă de retrocedare încă din ianuarie 2021; 

Primarul Mihai Chirica nu are reacție în fața valului de daune

* 2021-2022: Eugenia Blajă a primit, inițial, 120.000 lei și, apoi, 388.000 lei pentru faptul că nu a fost pusă în posesie cu 500 de metri pătrați, femeia având decizie definitivă din 2015;

* 2022: alți 350.000 de lei penalități pentru un teren de 2,5 hectare pe care Primăria nu l-a retrocedat fraților Horațiu și Carmen Scărlătescu, deși există sentință definitivă din 2013;

* 2020: 36.800 de lei către ieșeanul George Slobodeanu. Suma reprezenta penalități pentru faptul că, timp de 92 de zile de la o decizie a instanței, municipalitatea nu l-a pus în posesie cu un teren de 4,12 hectare;

* 2019: 262.800 lei penalități către Maria Claudia Agatha Bart pentru tergiversarea retrocedării unui hectar de teren.

Article image
În ultimii ani, Primăria Municipiului Iași este obligată, pe bandă rulantă, să achite despăgubiri de sute de mii de lei unor persoane care au decizii definitive de retrocedare a unor terenuri, dar instituția condusă de Mihai Chirica nu le respectă. Cel mai recent, o astfel de sentință a fost dată de Judecătoria Iași în cazul unei femei pe nume Gabriela Budianu: 143.700 lei penalităţi de întârziere pentru perioada 18 noiembr...
Autor cristi tanasa Anchete 03 Mai 2024


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30