fbpx
 

Damian, primul „greu” din Dosarul Transformatorul, aproape de eliberare


„Gaşca” celor trei ieşeni aflaţi în puşcărie la Vaslui, aproape de a rămâne în doi. Ba chiar unul – Relu Fenechiu. Judecătorii vasluieni au admis, în primă instanţă, cererea de eliberare depusă de Mihai Bogdan Damian. Fostul director din Fene Grup a fost condamnat, alături de Relu Fenechiu, în dosarul „Transformatorul”. În schimb, fostul lider liberal, încarcerat şi el la Vaslui, a eşuat până acum în toate încercările de a obţine clemenţa magistraţilor.

 

Aflat de trei ani după gratii, Mihai Bogdan Damian, partenerul de afaceri al lui Relu Fenechiu, este la un pas de a fi pus în libertate. Judecătoria Vaslui i-a admis eliberarea condiţionată, dar decizia nu este definitivă. Bogdan Damian, Relu Fenechiu şi fratele său, Lucian, au fost condamnaţi, în 2014, la câte cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”. Fraţii Fenechiu se zbat şi ei să iasă din închisoare.

 

DNA a contestat decizia

Judecătoria Vaslui a hotărât, la sfârşitul anului trecut, că omul de afaceri Mihai Bogdan Damian, fost director în Fene Grup, îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat, admiţând astfel propunerea formulată de o comisie de la Penitenciar. „Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Damian Mihai Bogdan, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani închisoare”, se arată în minuta deciziei Judecătoriei.

Hotărârea instanţei a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând ca magistraţii Tribunalului Vaslui să ia o decizie definitivă în următoarele săptămâni.

Relu Fenechiu se luptă şi el să iasă de după gratii în viitorul apropiat, dar are şanse mici. Damian (foto mic), omul său de încredere, este aproape de acest pas

 

Au scris cărţi şi au inventat

Mihai Bogdan Damian este autorul a două lucrări scrise în penitenciar, ceea ce i-a adus, teoretic, o scădere a perioadei de detenţie cu 60 de zile. Este vorba de volumele  „Itinerarii duhovniceşti” şi „Aspecte privind utilizarea biomasei pentru producerea energiei regenerabile”. Numele lui Damian apare şi în două dintre cele trei cereri depuse de Relu Fenechiu la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pentru trei brevete de invenţie, ceea ce înseamnă o reducere de alte 60 de zile din pedeapsă.

Şanse să părăsească Penitenciarul Vaslui are şi Lucian Fenechiu, fratele fostului lider al PNL Iaşi. Magistraţii vor analiza pe 2 februarie dacă acesta îndeplineşte condiţiile pentru a fi pus în libertate. Lucian Fenechiu figura şi el, anul trecut, cu două cărţi în curs de apariţie, precum şi în una dintre invenţiile fratelui său.

Relu şi Lucian Fenechiu au fost condamnaţi definitiv, în ianuarie 2014, la câte cinci ani de închisoare.

 

A ieşit deja unul

Ion Mărghidan, director general al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2004-2005, a fost primul inculpat din dosarul „Transformatorul” care a fost pus în libertate. Condamnat la 6 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată, Mărghidan a părăsit Penitenciarul Vaslui în martie 2016, după ce instanţa i-a admis contestaţia şi a dispus liberarea sa condiţionată. Iniţial, Judecătoria stabilise că fostul director nu îndeplineşte toate condiţiile pentru a ieşi din închisoare.

În acest dosar au mai fost condamnaţi Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2004-2005, la 6 ani de închisoare, iar Petru Andronache, director comercial al aceleiaşi instituţii în perioada 2002-2005, la 7 ani de închisoare.

 

Lucian Fenechiu speră să fie eliberat în februarie

 

Relu Fenechiu, trei dosare penale

Fostul lider liberal a fost acuzat de DNA că prin firma sa Fene Grup a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei. Fratele acestuia, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Euro Plus SRL Iaşi şi acţionar al SC Fene Grup SA, au fost acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Relu Fenechiu a mai fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, în noiembrie 2016, la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare, după ce şi-a recunoscut vinovăţia într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influenţă privind contracte încheiate de o firmă de software cu Ministerul Justiţiei şi societatea Antibiotice.

Fostul ministru a cerut magistraţilor bucureşteni contopirea pedepselor primite în cele două dosare, următorul termen al procesului fiind pe 1 februarie.

Fenechiu mai este urmărit penal de DNA într-o altă cauză, fiind acuzat că ar fi primit 4,3 milioane de euro de la o firmă pentru a asigura finanţarea de către Ministerul Educaţiei a a etapei a V-a a Programului „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), atribuirea contractului către societatea respectivă şi derularea acestuia în bune condiţii.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30