fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

De ce a stat un om degeaba la închisoare. Judecătorii au măturat pe jos cu rechizitoriul procurorilor Achitat într-un dosar de tâlhărie, Manolachi a fost apoi condamnat în unul de furt

De ce a stat un om degeaba la închisoare. Judecătorii au măturat pe jos cu rechizitoriul procurorilor


A fost încălcat dreptul la apărare, a avut un alibi, iar declaraţiile victimei au fost contradictorii: sunt doar câteva dintre aspectele care au cântărit la achitarea ieşeanului Petrică Manolachi. Acesta a executat 3 ani şi 4 luni din pedeapsă şi apoi a fost găsit nevinovat.

 

Cele mai importante probe strânse de anchetatori împotriva lui Petrică Manolachi au fost desfiinţate de instanţă.

 

Dosar făcut aiurea

Judecătorii au considerat că unele declaraţii date de tânăr, cât şi de ceilalţi doi inculpaţi din dosar, confruntările făcute în cauză şi reconstituirea sunt nule pentru că cei trei nu au fost asistaţi de avocaţi. „Principalele probatorii avute în vedere de procuror pentru trimiterea în judecată a inculpatului Manolachi Petrică sunt afectate de vicii de procedură, care determină fie nulitatea lor, fie netemeinicia acestora”, se arată în motivarea deciziei Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a dispus achitarea tânărului.

Magistraţii au subliniat şi că, în momentul în care victima tâlhăriei a fost adusă la „recunoaşterea din grup”, Manolachi era singurul care ieşea clar în evidenţă şi corespundea semnalmentelor declarate de aceasta, indicare sa fiind „previzibilă”.  În plus, declaraţiile pensionarei pe care Manolachi se presupune că ar fi tâlhărit-o sunt contradictorii şi inconsecvente şi nu sunt suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, a mai reţinut instanţa. Victima l-ar fi văzut pe Manolachi doar prin vizorul uşii. 

 

Nu a recunoscut fapta

Instanţa subliniază şi că Petrică Manolachi a susţinut mereu că este nevinovat, iar acesta a invocat şi un alibi pentru momentul în care a fost săvârşită tâlhăria, susţinut fiind de declaraţiile unor martori. Totodată, cu toate că există indicii că ieşeanul a avut cunoştinţă de comiterea infracţiunii, magistraţii susţin că acestea nu reprezintă probe certe privind participarea sa la comiterea faptei. „Nu există probe suficiente în cauză pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie de care inculpatul se bucură în procesul penal, iar alte probe nu se întrevăd”, au concluzionat cei doi judecători din apel, apreciind, totodată, că hotărârea iniţială, prin care Manolachi a fost achitat, a fost corectă. Decizia nu este definitivă, fiind foarte probabil ca, la solicitarea procurorilor, dosarul să ajungă la Înalta Curte.

 

Şi-a căutat dreptatea 15 ani

Petrică Manolachi a fost trimis în judecată pentru complicitate la tâlhărie, fiind acuzat că, împreună cu Constantin Damian şi Bogdan Ghiciuc, ar fi jefuit, în 18 aprilie 2002, o pensionară de 71 de ani despre care aflaseră că are bunuri de valoare. Tânărul a susţinut mereu că este nevinovat şi că nu a participat la comiterea faptei, spusele sale fiind susţinute de ceilalţi inculpaţi din dosar şi de doi martori.

La sfârşitul lui 2002, Tribunalul Iaşi a decis să-l achite pe Manolachi, dar, ulterior, acesta a fost condamnat de Curtea de Apel Iaşi la cinci ani de închisoare. Decizia a fost menţinută şi de instanţa supremă, în 2004, iar tânărul a executat ulterior 3 ani şi 4 luni din pedeapsă. Manolachi a susţinut mereu că în timpul anchetei au fost comise mai multe abuzuri asupra sa şi a făcut o plângere al Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care i-a dat câştig de cauză şi a constatat că în cazul lui a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. În urma hotărârii CEDO, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis o cerere formulată de tânăr, de revizuire a dosarului, a desfiinţat deciziile de condamnare a acestuia şi a dispus rejudecarea apelului.

Pe de altă parte, ieşeanul a mai fost condamnat în alt dosar, pentru furt.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
Go to top