fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Cei 10 frați din Ion Neculce: țin cu dinții de școală ca să scape de sărăcie

Cei 10 frați din Ion Neculce: țin cu dinții de școală ca să scape de sărăcie


12 persoane au la dispoziție maximum 2.500 de lei pe lună pentru a supraviețui. Aproape că este o minune că doi dintre copiii familiei Ciobanu s-au descurcat atât de bine la învățătură. Andreea a dat la facultate, a picat, dar va merge din nou la examen, iar Maria a luat premiul I ani la rând. Cu venituri modice, soarta acestei familii atârnă, lună de lună, de un fir de ață.

Locuiesc la mai bine de un kilometru de orice urmă de civilizație. Familia Ciobanu are 10 copii și stă într-o casă șubredă. Nu au apă potabilă, fiind nevoiți să o aducă de la fântâna aflată la câteva sute de metri, iar curentul electric îl au doar de o lună, când au primit un generator. Nu dețin televizor, iar cei mici nu știu ce sunt alea desene animate.

Casă bătrânească, la un pas să se dărâme

Elena și Ion Ciobanu locuiesc în comuna ieșeană Ion Neculce, aproape de Târgu Frumos. Casa celor doi, aflată într-o văgăună, la mai bine de un kilometru de drumul principal din comună, are mai bine de 70 de ani de când a fost construită. Pereții stau să se dărâme.

Elena are 41 de ani, iar soțul – 47 de ani. S-au cunoscut când Elena avea doar 17 ani și, de atunci, sunt împreună. Împreună de 23 de ani, dar s-au căsătorit de-abia în 2008, multă vreme stând în concubinaj.

„Casa a fost construită de bunicii bărbatului în urmă cu 70 de ani. La început, un an, am stat la părinții mei, după care ne-am mutat împreună cu părinții lui Ion. După ce au decedat părinții lui, am rămas să locuim aici“, spune Elena.

Imobilul are o bucătărie de aproximativ 12 metri pătrați și încă două camere, de cel mult 20 de metri pătrați împreună. O sobă în bucătărie și încă una care dă căldură în celelalte două camere mici.

Ion merge cu căruța și începe să care lemne pentru iarnă încă din luna octombrie. „Ne descurcăm destul de greu. Avem noroc de o vacă, o capră, șase găini și un cocoș. Așa mai reușim să le dăm de mâncare copiilor“, adaugă Elena.

Elena Ciobanu, Nicoleta, Sebastian, Elena și Maria locuiesc în condiții grele

Generator, primit în urmă cu o lună

Până la sfârșitul lunii octombrie, famila Ciobanu nu a avut curent electric. O persoană cu suflet bun și-a făcut milă de ei și le-a adus un generator, iar o altă persoană le-a dat o mașină de spălat manuală. Generatorul îl folosesc doar seara, când aprind lumina timp de câteva ore. De televizor nici nu se pune problema, iar cei mai mici habar nu au ce sunt desenele animate. Până de curând, își făceau temele la lumânare.

Pentru a se spăla, încălzesc apă la plită și folosesc o cădiță. „Băieții dorm pe un pat, în bucătărie. Fetele mari într-o cameră, iar cei mici în cealaltă cameră, cu mine și cu soțul“, explică Elena.

Cele 12 suflete trăiesc din aproximativ 1.800 lei pe lună. 870 de lei reprezintă alocațiile copiilor, iar 328 de lei este venitul complementar primit de la Primărie. Pe lângă acești bani, Ion mai muncește cu ziua prin sat și reușește să mai strângă cel mult 600-800 lei lunar. „Lucrează în construcții. Acum, iarna, e mai greu. Mai lucrează cu ziua pe la oameni în sat“, spune femeia.

Familia Ciobanu deține un teren în sat, dar nu au bani să-și facă acolo casă. În plus, nu a fost făcută dezbaterea moștenirii. „Soțul meu mai are doi frați, dar nu avem act de proprietate. Am înțeles că dezbaterea moștenirii durează și nici nu avem bani pentru asta. Frații lui sunt de acord să ne dea nouă terenul”, susține Elena.

Casa familiei Ciobanu pare din altă epocă

Copii cuminți și buni la învățătură

Alături de Elena și Ion trăiesc cei 10 copii ai familiei. Fata cea mai mare, Andreea, are 20 de ani. A terminat anul trecut liceul, a dat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, dar nu a intrat. A plecat la muncă în Anglia, timp de câteva luni, după care a revenit acasă. Acum învață pentru a putea da din nou la facultate, în vară.

Alți șapte copii învață la școala din sat sau la liceu în Târgu Frumos: Gabriel are 18 ani, Ștefana – 17 ani, Mihai – 15 ani, Maria – 13 ani, Nicoleta – 11 ani, Andrei – 9 ani, Ioana – 7 ani. Sebastian, de 4 ani, merge la grădiniță, iar Elena are 1 an.

„Facem tot posibilul să meargă la școală. Dimineața îi duc eu până în stația de microbuz, aproximativ un kilometru. La întoarcere vin împreună“, zice Elena. „Din informațiile noastre, toți sunt foarte buni la învățătură. O parte dintre ei sunt premianți an de an și primesc și burse“, explică Mădălina Burciu, asistent social în comuna Ion Neculce.

Copiii mai mari își folosesc bursele pentru a-și cumpăra haine, produse de igienă și pentru a-și plăti abonamentul de transport.

Moș Crăciun vine doar la școală

Se apropie Crăciunul, dar acasă la familia Ciobanu nu va veni Moș Crăciun. „Ei știu foarte bine situația noastră materială. Nu cred că vom avea brad. Nici nu am avea unde să-l punem! Anul trecut am primit de la cineva un brăduț și niște globuri“, menționează Elena, în timp ce Nicoleta zice că Moșu’ va veni doar la școală: „În fiecare an primim cadouri la școală. Acolo vine Moș Crăciun, acasă, nu!“, menționează fata, care spăla vase în timp ce stăm de vorba cu mama ei. „Fetele mă ajută la curățenie în casă. Cele mari fac și mâncare, spală vase. Băieții mari îl mai ajută pe Ion vara la muncă“, precizează Elena.

Singura șansă se scape de sărăcie

Maria, care este în clasa a VIII-a, a luat premiul I încă din clasa I și își dorește foarte mult să aibă un altfel de trai. „Nu avem televizor, dar m-am obișnuit așa. Pe calculator am învățat la școală să lucrez. Frații mai mari au telefon, eu nu. Colegii la școală știu situația noastră materială și se poartă frumos cu mine. Anul acesta am Evaluarea națională și aș vrea să merg la liceu în Târgu Frumos. Am și eu o vârstă și mi-ar plăcea să am și eu niște produse cosmetice, precum alte fete de vârsta mea. Sunt conștientă că doar cu ajutorul școlii pot ajunge să am un serviciu bine plătit. Nu m-am gândit ce voi face mai departe, dar, cu siguranță, aș vrea să fac și facultate și să am niște venituri care să-mi permită să-mi ajut familia“, zice Maria.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac