De fapt, țintise spre fosta nevastă
Un caz de violență în familie anchetat cu încetinitorul de sistemul de justiție din România. Într-o dimineață din august 2011, Gheorghe Brumă (43 de ani) s-a luat la harță cu fosta soție cu care avea patru copii. ”(...) în jurul orei 07:30, în timp ce se afla la locuința martorului S. M. din municipiul Iași a aruncat înspre numita U. M.-M. (fosta soție n.r.) cu o lingură metalică, ce a lovit-o în zona capului pe fiica acestora U. M., în vârstă de 6 ani la data comiterii faptei, persoana vătămată aflându-se lângă mama sa, la o distanță de aproximativ 1 metru față de inculpat, în urma loviturii primite minora suferind leziuni ce au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, conform concluziilor certificatului medico-legal”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Fetița a fost internată la Spitalul de Copii ”Sf. Maria” în perioada 30 august -7 septembrie 2011, cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral mediu, fractură cominutivă cu denivelare-înfundare os frontal drept și pneumatocel subarahnoidian drept. La data de 31 august a fost operată, ulterior evoluția fiind favorabilă, din fericire.
Judecător: „Faptă de o gravitate ridicată”
În mod ciudat, agresorul a fost trimis în judecată de-abia în noiembrie 2017, iar sentința s-a dat în primă instanță în noiembrie 2018. Mama și fetița nu au putut fi audiate fiind, se pare, plecate în Italia chiar în anul în care a avut loc incidentul. În aceste condiții, în cursul procesului s-a menționat faptul că nu a fost posibilă efectuarea unui raport de constatare pentru a se aprecia existența unei eventuale infirmități fizice a fetiței.
Brumă a primit 1 an de închisoare cu executare, judecătorul luând în calcul că ”fapta inculpatului prezintă o gravitate ridicată, în condițiile în care acțiunea sa ilicită a cauzat leziuni fizice importante fiicei sale minore, în vârstă de 6 ani la momentul respectiv, ce au necesitat un număr mare de zile de îngrijiri medicale”.
Cum inculpatul mai stătuse anterior în pușcărie, pentru conducerea unui vehicul fără permis, magistratul a contopit cele două pedepse, rezultând un total de 1 an și patru luni de închisoare din care se va scădea perioada deja executată, respectiv 23 iunie 2017 – 30 aprilie 2018.
Nemulțumit, Brumă a atacat decizia la instanța superioară, procesul urmând a se judeca la Curtea de Apel Iași.