fbpx
Print this page
Sucevean încătușat în mijlocul străzii după ce a refuzat să se legitimeze și a început să-i înjure pe polițiști (VIDEO)

Sucevean încătușat în mijlocul străzii după ce a refuzat să se legitimeze și a început să-i înjure pe polițiști (VIDEO)


Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost încătușat de polițiștii suceveni, pentru că a refuzat să se legitimeze și le-a adresat injurii acestora.

Incidentul s-a petrecut în centrul municipiului Suceava, pe strada Nicolae Bălcescu, duminică seară. Un echipaj de poliție rutieră a depistat un autoturism staționat neregulamentar, care îngreuna circulația în zonă. Oamenii legii au vrut să-l ia la întrebări pe șofer, dar au constatat că în autoturism se afla o singură persoană, pe scaunul din dreapta față.

Având suspiciuni că bărbatul identificat în autoturism s-ar fi aflat la volan, agenții l-au luat la întrebări și au vrut să-l legitimeze.

Potrivit polițiștilor, pentru că nu a vrut să prezinte actele și i-a înjurat, bărbatul a fost încătușat și dus la sediul Poliției Municipiului Suceava. Acolo, acesta a fost legitimat, fiind vorba despre un localnic de 43 de ani. Polițiștii au stabilit că autoturismul respectiv îi aparține acestuia, dar individul a refuzat să spună cine s-a aflat la volan.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.500 lei.

În urma vizionării imaginilor camerelor de supraveghere din zonă, polițiștii au stabilit că, într-adevăr, autoturismul fusese condus de o altă persoană. Conducătorul auto are termen de cinci zile să se prezinte la unitatea de poliție competentă.

 

Sursa: realitateadesuceava.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare