fbpx
 
În martie, anul acesta, primarul anunța că italienii sunt mari specialiști în reabilitări de spitale și că proiectul european este o mare realizare În martie, anul acesta, primarul anunța că italienii sunt mari specialiști în reabilitări de spitale și că proiectul european este o mare realizare

Chirica-Emmeci, război în toată regula pe 3 milioane de euro pierdute din fonduri europene


Rezilierea anunțată de primar nu este deloc o formalitate. Italienii care au câștigat proiectul de reabilitare la Spitalul de Recuperare nu se lasă deloc alungați fără să fie plătiți. Cer 1,6 milioane de lei în instanță și spun că proiectul a fost greșit. Ei acuză reprezentanții Primăriei de indolență, întârziind răspunsurile săptămâni la rând. Concret, ieșenii au pierdut un proiect și s-au ales cu un scandal.

 „Faptul că am ajuns în faza de semnare a contractului pentru un obiectiv foarte important, Spitalul Clinic de Recuperare Iași, este un lucru care ne bucură si ne mobilizează să continuăm investițiile în sănătate”, spunea Mihai Chirica în martie 2019.

Tocmai semnase contractul pentru reabilitarea termică la Recuperare, italienii în general, spunea primarul, au mare experiență la restaurări de clădiri istorice și renovări de spitale.
Câteva luni mai târziu, dragostea a luat sfârșit. Primăria a rupt contractul cu firmele care câștigaseră contractul, Mihai Chirica spunând: „În niciun caz nu mai putem aştepta ca ei să nu se mobilizeze; ei nu au făcut mare lucru, au intrat o dată în subsol, au tăiat alte ţevi decât trebuiau, ne-au luat bani ca să reparăm, au pus schele care nu sunt funcţionale pentru că nu urcă nimeni pe ele”.
Într-un dosar depus la instanță în care cere bani, liderul asocierii, Emmeci Project&Building SRL, spune că, practic, Primăria Iași și-a bătut joc de lucrare: proiectul era greșit, materialele utilizate aveau alte standarde, Primăria nu răspundea la adrese.

Cer bani: 1,6 milioane de lei

Asocierea Emmeci Project & Building SRL - Jonica 2001 Societa Cooperativa cere în instanță rezilierea contractului 28.990/15.03.2019. Contractul este cu Primăria Iași și prevede reabilitarea termică a Spitalului de Recuperare. Valoarea totală a contractului era de 14,2 milioane de lei fără TVA, acum Emmeci cere 880.000 lei lucrări executate, 711.404 lei beneficiu nerealizat ca urmare a nefinalizării proiectului din culpa beneficiarului, 71.140 lei de lei - 0.5% din valoarea contractului de lucrări, sumă consemnată cu titlu de garanție de bună execuție.
În plus, asocierea de firme are pretenția ca Primăria să plătească și cheltuielile de judecată.

Spitalul de Recuperare va arăta încă mulți ani la fel: reabilitarea termică s-a dus pe Apa Sâmbetei și toți dau vina pe ceilați

Acuzații în 90 de puncte

Firma despre care inițial Mihai Chirica spunea că va repara pe bani europeni Spitalul de Recuperare a depus la dosar, prin avocați, un document în peste 90 de puncte în care arată că nu a reușit să lucreze din cauza Primăriei Iași.
Concret, italienii susțin în document că Municipalitatea a făcut totul pentru a împiedica finalizarea lucrării, începând cu proiectarea. „Proiectul este finanțat 85% din fonduri europene, 13% de la bugetul de stat, 2% de la bugetul local, ceea ce presupune control specific pe cheltuirea de fonduri”, spun avocații.
Aceștia argumentează în documente că, după emiterea ordinului de începere a lucrărilor, pe 3 aprilie 2019, executantul avea la dispoziție 15 zile să dispună începerea lucrărilor. „Cu toate că ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 03.04.2019 și erau 15 zile pentru demararea efectivă a lucrărilor, începând cu 18.04.2019 Primăria a început o corespondență în care acuza întârzieri față de graficul de execuție”, susține Emmeci Project&Building SRL. Adică Primăria spunea că este întârziată lucrarea din prima zi în care trebuia să înceapă efectiv. Este prima problemă sesizată.

Proiect complex întârziat din lipsă de comunicare

„Beneficiarul trebuia să pună la dispoziție toate autorizațiile și avizele. A fost pusă la dispoziție autorizația de construire 450/24/05.2017, ce urma să expire pe 24.05.2019 fără posibilitatea de prelungire”, se mai arată în documente.
Văzând termenul de doar două luni pe care îl mai aveau din autorizația emisă în urmă cu doi ani, italienii au cerut crearea unei echipe tehnice care să supervizeze proiectul, la nivelul Primăriei. Era obligația Primăriei, nimeni nu se ocupase de asta.
Au fost cerute și ședințe de lucru. „Executantul a cerut ședințe de lucru organizate de către beneficiar în cadrul cărora urma să se stabilească cu prioritate ordinea tehnologică de execuție și să se traseze procedurile de lucru, fiind aduse în atenție implicarea proiectantului general și sprijinul serviciilor de asistență tehnică pe care Beneficiarul a omis să le achiziționeze până la data de 17.10.2019”, mai susține firma italiană.

Cereri la obiect, răspunsuri pe lângă sau deloc

Într-o ședință din 23 mai 2019, s-a agreat la Primărie formula de lucru aprobarea materialelor de construcții. Ulterior, inexplicabil pentru firma de construcții, Primăria a cerut completări  față de solicitarea inițială: documente de personal și alte documente fără legătură cu subiectul discutat.
Emmeci a cerut și prezența proiectantului la ședințe, pentru că putea da soluții care să grăbească lucrurile. După primele ședințe de lucru, când au avut această solicitare, reprezentantul proiectantului Grupo SRL a dispărut cu totul din peisaj. Și tot legat de proiectant, Emmeci susține că au fost găsite neconformități pe care ulterior le detaliază.
„Au fost găsite neconformitati, s-au cerut lămuriri, dar Primăria a transmis refuzul de a conlucra în vederea identificării unor soluții tehnice potrivite”, se mai arată în documentele de la instanță.
„Executantul a cerut clarificări, beneficiarul a refuzat să le ofere. A depășit mereu termenul de 15 zile de răspuns la corespondență impus în contract. Au fost numeroase adrese repetitive adresate beneficiarului, dar niciun răspuns punctual. A fost emisă o singură adresă, 80038/19.07.2019, prin care le-a adus la cunoștință, din nou, întârzierea lucrărilor”.
Practic, avocații susțin că firma care lucra sesizase probleme cu proiectul, întrebase Primăria cum să facă, dar aceasta a ignorat impasul, adâncind întârzierea.

Semnarea unui contract este întotdeauna un eveniment mediatic pe care Mihai Chirica îl rostogolește săptămâni în șir. Ce urmează nu se mai află: întârzieri, corecții, rezilieri

S-a cerut expertiză

Italienii sunt extrem de iritați în document. Ei spun că lucrările impuse trebuiau executate într-o anumită cronologie, nu trunchiat, pe bucăți. Din cauza nerespectării ordinii de lucrări, s-a ajuns în imposibilitatea reală de realizare a proiectului, neimputabilă executantului.
„Modalitățile de realizare din punct de vedere tehnologic nu sunt conforme cu normativele în proiect, aspect ce urmează a fi stabilit cu o expertiză judiciară de specialitate”, spun avocații.
„Imediat după emiterea ordinului de începere a lucrărilor, consultantul tehnic al executantului a constatat disfuncționalități majore ce împiedicau realizarea lucrărilor, în special cele legate de fațada ventilată. S-a cerut prin adresă aprobarea unor panouri de bond cu clase de reacție la foc A2, punerea la dispoziție a unor planșe de arhitectură pentru fațade pentru a putea fi într-un final reconfigurat graficul de execuție”, spune executantul.
Acesta detaliază că proiectul prevedea utilizarea unor panouri de fațadă cu alt standard de rezistență la foc decât cel potrivit pentru spital. Dar Primăria nu a reacționat la această problemă, deși putea cere detalii proiectantului.

Blocaj total și reziliere

„Lipsa reacției Beneficiarul ne-a făcut să trimitem opt adrese la o săptămână sau două una de alta, prin care se explica concret de ce este convocat proiectantul, în lipsa serviciilor de asistență tehnică ce trebuiau contractate de către Primărie”, se arată în document.
Din cauza pasivității beneficiarului, executantul a sistat lucrările și a anunțat beneficiarul prin doua adrese în acest sens, rămase fără răspuns. Ulterior adreselor, Mihai Chirica a anunțat că reziliază contractul cu asocierea al cărei lider era Emmeci.
REPORTER DE IAȘI a dorit să ceară lămuriri Primăriei prin purtătorul de cuvânt al instituției, dar acesta nu a răspuns. S-a încercat și contactarea reprezentanților Grupo SRL, firma care a proiectat lucrarea de la Spitalul de Recuperare. Nici aici nu a răspuns nimeni.

Article image
Într-o anchetă publicată săptămâna trecută de Newsweek România și LINX, se dezvăluie faptul că un italian stabilit în București, pe nume Franco Sabatino, lucrează pentru firme asociate cu ‘Ndrangheta, una dintre ramurile Mafiei italiene. Societăți consiliate de acesta au semnat mai multe contracte cu Primăria Iași.
Autor cristi tanasa Anchete 02 Septembrie 2019


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: