fbpx
Print this page
Atac stil BZI: Asimionesei contestă o licitație, „ca simplu ieșean”, la intimidare. Iașul e moșia lui

Atac stil BZI: Asimionesei contestă o licitație, „ca simplu ieșean”, la intimidare. Iașul e moșia lui


Familia Asimionesei a creat o asociație-fantomă ca să se opună în Justiție adjudecării unei licitații. Speța e halucinantă: spațiul a fost vândut de un privat, Telekom, unui alt privat, Urbioled, deținută de Bogdan Solcanu. Asimionesei a trecut pe stradă și-a spus: „Nu-mi convine, contest!” Au urmat presiuni: un perdaf în BZI și amenințări de alte dezvăluiri. Asociația lui Asimionesei n-are nicio calitate în proces, dar se revendică apărătoarea patrimoniului urbanistic. Motivul contestației: lipsa transparenței în procesul de licitație. De mâine, Asimionesei o să ne spună și dacă avem voie să trecem strada.

Vânzarea unui spațiu de pe Lăpușneanu al Telekom către o firmă din Iași este contestată la Tribunal de către Ghiocel Asimionesei, printr-o fundație înființată peste noapte.

Asimionesei nu a participat la licitație, dar a exercitat presiuni împotriva firmei care a câștigat, inclusiv printr-un articol în BZI. În ziar a apărut un material amplu, acuzator la adresa lui Bogdan Solcanu, și în care amenințat cu alte dezvăluiri ulterioare, despre o licitație trucată, dar care, până la urmă, nu a mai apărut.
Motivarea cererii de anulare a licitației stârnește râsul: Asimionesei nu mai poate de grija istoriei și viitorului Iașului.

Telekom a vândut 800 mp ultracentral

Asociația Pro Dezvoltare Urbanistică Green din Iași a contestat la Tribunal licitația prin care Telekom România Communications SA a vândut un spațiu de 800 mp de pe Gavriil Musicescu (fosta stradă Banu) către Urbioled SRL.
În cererea adresată instanței, asociația cere anularea vânzării la licitație, în plic închis, a terenului de sub clădire (230,90 mp), a parterului (361,34 mp) și mezaninului (440,34 mp) din clădirea de birouri a Telekom.
Plicurile cu oferte au fost deschise în 22 martie 2019, la sediul Telekom, iar câștigător a fost declarat Urbioled SRL. Prețul de pornire la licitație fusese de 800.000 de euro.
În cererea adresată instanței, fundația detaliază și etapele licitației, dar nu oferă informații despre alți participanți în afara câștigătorului. Termenele au fost 21 decembrie 2018 - transmitere caiet sarcini, 13 februarie 2019 – clarificări și perioadă de depunere oferte, 21 mai 2019 - analiza ofertelor și încheierea contractului.

Bogdan Solcanu, luat în colimator de BZI în noiembrie 2019, exact când asociația familiei Asimionesei a depus și o acțiune inedită în justiție. Atac pe toate fronturile

Asimionesei moare de grija urbanismului

Asociația Pro Dezvoltare Urbanistică Green menționează, în cererea adresată instanței pe trei pagini A4, că Telekom a respins oferte de la alți participanți, facilitând câștigarea licitației de către Urbioled.
Mai departe, ONG-ul lui Asimionesei explică de ce intervine în această licitație, deși nu a fost parte: de grija Iașului.
„Asociația Pro Dezvoltare Urbană Green are drept scop interesul social și nepatrimonial cu caracter socio-civic în vederea creșterii prestigiului Iașului în țară și străinătate. Scopul este sporirea cunoașterii și participării civice, elaborării strategiilor pe problemele dezvoltării urbanistice, păstrării patrimoniului urbanistic arhitectural și istoric. Subscrisa solicit constatarea de către instanță că nu a fost respectată procedura de verificare a condițiilor de eligibilitate a participanților fiind încălcat principiul transparenței și asigurându-se câștigarea licitației de către o societate comercială care, în condiții echitabile și în care ar fi participat toți ofertanții, nu ar fi câștigat”, se arată în documentul de la instanță, depus la începutul lunii decembrie.

BZI a aruncat buzduganul

Pe 6 noiembrie 2019, BZI a publicat un material despre concesionarea iluminatului public din Iași, licitație la care a participat și Urbioled, firma care a câștigat spațiul de la Telekom, de pe Gavriil Muzicescu.
Într-un articol pigmentat cu formulări depreciative la adresa lui Bogdan Solcanu este strecurat și un pasaj în care directorul Urbioled este amenințat cu dezvăluiri legate de o licitație trucată. Aceasta nu putea fi decât cea organizată de Telekom și câștigată de Solcanu.
Ulterior n-au mai urmat niciun fel de dezvăluiri. Amenințarea a rămas în aer, dar asociația lui Asimionesei a depus în schimb o plângere în instanță.

Spațiul luat de Urbioled este o afacere foarte bună: 800 mp luați la 1.000 euro/mp, un preț excelent în plin centrul orașului

Legătura Asimionesei – Green

Pe 9 iulie 2019, Judecătoria Iași a admis cererea Violetei Asimionesei, soția lui Ghiocel Asimionesei, de înregistrare a Asociației Pro Dezvoltare Urbanistică Green.
Judecătoria Iași „admite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA PRO DEZVOLTARE URBANISTICĂ GREEN. Dispune înscrierea ASOCIAŢIEI PRO DEZVOLTARE URBANISTICĂ GREEN în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Iaşi, cu consecinţa dobândirii personalităţii juridice”, se arată în încheierea de ședință.
Tot în 2019, fiul celor doi, Claudiu Asimionesei, încercase să înregistreze Asociația Civică de Dezvoltare Urbană, la Judecătoria Iași, dar acțiunea a fost respinsă.
Membrii Asociației Pro Dezvoltare Urbanistică Green sunt Violeta Asimionesei (președinte), Florin Briaur (secretar) și Petru Voicu.
Numele lui Voicu este legat de SC Boom Home SRL. Este administratorul societății date în judecată de CFR pentru datorii lăsate în urmă la subsolul Agenției de Voiaj CFR din Piața Unirii.

„Nu am intrat în posesia plângerii depuse la Judecătorie, nu știu de niciun proces. Eu am de spus doar atât: nu mă afectează niciun articol din BZI și la mine nu funcționează nicio amenințare din partea lui Asimionesei.”
Bogdan Solcanu, director general Urbioled

Article image
Ziariști, politicieni și oameni de afaceri atacați informatic de „IT-istul” de la BZI Alex Spătaru mai golea niște cartele prepay ca să facă bani de buzunar, dar a spart mailurile mai multor ziariști, politicieni și oameni de afaceri Un tip din București a intrat în conflict cu Ghiocel Asimionesei, după o tranzacție, iar a doua zi s-a trezit ”hackuit”. IP-urile folosite erau din interiorul redacției BZI D...
Autor cristi tanasa Anchete 09 Decembrie 2019


Citeste si...
Nota
(2 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare