Copiii au devenit răutăcioși, dar intervențiile părinților au pus gaz pe foc Copiii au devenit răutăcioși, dar intervențiile părinților au pus gaz pe foc

Bullying cu elevi din lumea bună: baronul Chirica merge în spital și-i cere doctoriței Ancuța să-și mute fiica din clasă

Primarul s-a dus la Recuperare pe 30 octombrie, la ora 10.00, și a chemat-o în biroul directoarei Carmen Cumpăt pe șefa de clinică Codrina Ancuța pentru o discuție între patru ochi. Doctorița era în plin examen pentru medici specialiști, dar a ieșit din sală crezând că e ceva important. Obedientă, directoarea Cumpăt i-a lăsat singuri. După o discuție de 10 minute, primarul i-a cerut medicului să-și mute fata din clasa în care învăța la Colegiul Național, din cauza conflictului cu propria lui fiică. Dr. Codrina Ancuța a perceput această discuție ca o tentativă de intimidare, în biroul superiorului ei ierarhic. Mihai Chirica n-a răspuns solicitării REPORTER de a prezenta propria versiune. Fosta sa soție susține, însă, că, în urmă cu o seară, ea însăși a primit un SMS amenințător de la tatăl celeilalte fete. Până la urmă, în această vacanță, familia Ancuța și-a transferat fiica la altă clasă.

Situație extrem de tensionată la un liceu de elită din Iași, implicate fiind fetele unor persoane cu greutate. Episodul de bullying, adică de intimidare și terorizare, s-a petrecut la Colegiul Național între T., fiica primarului Iașului, și A., fata unor cunoscuți medici. „Copilul meu a fost victima violenței fizice și psihologice”, a declarat doctorul Eugen Ancuța.

Absolut deplasat: primarul Mihai Chirica s-a folosit de statutul său profesional superior. În biroul directoarei de la Spitalul de Recuperare, unitate medicală aflată în subordinea Primăriei, Chirica a încercat s-o determine pe mama celeilalte fete să-și mute copilul din clasă.

„În final am cedat. Terapeuții cu care a interacționat fata mea au zis că e mai bine s-o ducem în altă clasă”, a explicat Ancuța.

Front comun împotriva uneia singure

Pentru o bună perioadă, T., una dintre fiicele primarului din cea de-a doua sa căsătorie, și A., fată cu ambii părinți medici, au fost colege într-una din clasele de gimnaziu de la Colegiul Național. Ba chiar și prietene destul de apropiate.

În ultimul an însă, relațiile dintre cele două copile s-au răcit. Ceea ce inițial putea fi trecut la categoria toanelor adolescentine a luat o turnură dramatică. „Din primăvara aceasta, mai mulți copii din clasă, influențați de fata primarului, au făcut front comun împotriva fiicei mele”, a afirmat Ancuța, medic și cercetător.
Întâi, șicane nevinovate: scaunul zgâlțâit, vorbe cu tentă jignitoare. Apoi, copiii, instigați de fata primarului, după cum susține Ancuța, au crescut presiunea. „În unele ocazii, au împins-o. Altă dată, unul dintre ei a venit în fața fetei mele, i-a aruncat în preajmă o cretă pe care a zdrobit-o cu piciorul. Prin primăvară, se ajunsese la faza în care unii dintre colegii fetei mele jucau fotbal cu ghiozdanul ei”, a detaliat medicul.

Mama lui T. susține însă că tensiunile s-au accentuat din cauza faptului că medicul Ancuța a intervenit direct în clasă, intimidând elevii și făcând-o pe propria sa fiică să fie privită ca o ciudată. „Dacă nu se băga el era mult mai bine. Purta discuții cu copiii, la un moment voia să pună camere de supraveghere în clasă. A făcut mai mult rău”, susține cea de-a doua soție a primarului.

Mihai Chirica are două fete din a doua căsătorie, iar de situația școlară a celei mai mari se ocupă personal. Sunt părinți de la Național care spun că încearcă să-și impună autoritatea în liceu, fiind tratat ca un stăpân al orașului

Au ales-o chiar șefa clasei

Cei doi părinți, văzând că situația se complică, s-au plâns cadrelor didactice, respectând ierarhia. Întâi dirigintei, profesoară de istorie. Apoi directoarei și, în final, șefilor de la Inspectoratul Școlar Județean. „Au fost niște discuții, ISJ-ul a trimis doi inspectori la liceu, însă în esență nu s-a întâmplat nimic. Nicio sancțiune”, a declarat Eugen Ancuța.
Între timp, a venit vacanța de vară, lucrurile s-au liniștit de la sine. În septembrie anul acesta, deci odată cu începerea noului an școlar, A. a fost aleasă șefa clasei. La clasa a VIII-a. După scurt timp, au reînceput problemele. „Dintr-un copil care avea note doar de 9 și 10, fata mea a împușcat trei de 6 la rând. Începuse să-i fie afectată și performanța școlară”, a zis Ancuța.
Scandalul a dat în clocot
Scandalul ar fi fost reaprins de o remarcă a lui A. referitor la performanța la limba română a fetei primarului. „Profesoara de limba română i-a cerut fetei mele să caracterizeze prestația mai multor colegi la o temă dată, un comentariu”, a afirmat medicul.
Punctul culminant s-a petrecut pe 30 octombrie. Primarul Mihai Chirica s-a dus la Spitalul de Recuperare și i-a cerut directoarei s-o cheme pe Codrina Ancuța, mama tinerei eleve A. Deci, Chirica a mers într-o unitate spitalicească subordonată Primăriei pe care o conduce și a convocat-o pe mama colegei. Mai mult, doctorița se afla în plin examen cu candidații pentru gradul de medic specialist. A ieșit nedumerită, crezând că e ceva important.

În biroul directoarei, care între timp ieșise, între primarul Mihai Chirica și Codrina Ancuța, șef de secție clinică la Recuperare, a avut loc o discuție de câteva minute. „Primarul i-a sugerat soției mele că poate ar fi mai bine să o mutăm pe fiica noastră din clasă”, a sintetizat Eugen Ancuța respectiva întâlnire.

Fosta soție a primarului introduce un element important în poveste: „Cu o seară înainte, am primit un SMS amenințător de la tatăl lui A. Am păstrat mesajul: îmi scria să-mi liniștesc fata pentru că altfel nu știu de ce e în stare. Îmi dădea un ultimatum. L-am sunat pe fostul meu soț, iar el probabil s-a simțit dator să se ducă să rezolve problema”.

Spitalul de Recuperare e sub administrarea Primăriei, iar directoarea Carmen Cumpăt (dreapta) are o atitudine servilă în fața primarului

„Soția mea s-a simțit pusă la punct”
Așadar, folosindu-se de ascendentul funcției, Chirica i-a recomandat mamei lui A., cu care fiica sa era în conflict, să-și mute copilul. Despre momentul din 30 octombrie, șefa Spitalului de Recuperare zice că nu știe nimic. „Sunt numeroase discuții cu domnul Chirica la mine în birou la care participă și doamna Ancuța în calitate de șef de secție. Dar discuția despre care îmi spuneți nu știu să fi existat”, a spus Carmen Cumpăt, directorul Spitalului Clinic de Recuperare.

Ingerința primarului în activitatea unui cadru medical, în timpul programului acestuia, pentru o problemă personală, a fost interpretată de familia de medici ca o agresiune. „Practic, soția mea s-a simțit pusă la punct cu aprobarea directoarei spitalului. Adică, ori te faci femeie de treabă, ori o să ai de suferit. O asemenea discuție trebuia să se desfășoare într-un spațiu privat, nu la locul de muncă al soției. Dacă era Chirica un simplu om de pe stradă, nu cred că îmi chema nevasta la ordin, în biroul managerului de spital”, a comentat doctorul Eugen Ancuța.
Primarul Mihai Chirica nu a dorit să comenteze acest episod.
Până la urmă au mutat-o

După întâlnirea de gradul 0 din biroul directoarei, părinții lui A. au rămas fermi pe poziții. „Inițial, am refuzat să schimbăm clasa. Însă, fata mea a urmat mai multe ședințe de consiliere psihologică și terapeutul ne-a spus că cel mai bine pentru copil ar fi s-o ducem într-o altă clasă”, a explicat Eugen Ancuța.

Mutarea s-a realizat recent, A. fiind acum tot la Colegiul Național, însă într-o clasă paralelă.

Colegiul Național este noul El Dorado al copiilor de VIP-uri din Iași, orgoliile fiind imense, iar intervenționismul politicului este la ordinea zilei

Caz tipic de bullying

Acesta este un caz tipic de bullying, dublat de atitudinea autoritară a primarului Mihai Chirica. Deși nu există o traducere exactă în română, bullying înseamnă, în esență, terorizarea, umilirea unei persoane de către o alta/altele. Fără a exista neapărat o bază reală a conflictului, acesta poate îmbrăca forme atât de violență fizică cât și psihologică. Acțiunile, cuvintele sau excluziunea socială sunt instrumentele acestui fenomen.

În pofida numeroaselor încercări, Elena Calistru, director al Colegiului Național, nu a putut fi contactată telefonic pentru a-și prezenta propriul punct de vedere în această speță.

Article image
* Monstrul pe roți are emisii de noxe duble față de un Logan și consumă o găleată de benzină la suta de kilometri * Mercedesul GLE AMG 43 a fost luat în decembrie, adus din Germania, fiind fabricat în 2017 * Prețul de piață: 60.000 de euro. De nouă, mașina costă 100.000 de euro * Mașina este tot GLE, tot neagră, precum cea anterioară, fabricată în 2015, dar este mult mai puternică și mai nouă * A păstrat același număr, ...
Autor Cezar Moraru Anchete 10 Ianuarie 2020


Citeste si...
Nota
(3 voturi)

Leave a comment

Media


Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  
Go to top