Pe Chirica și Boca îi leagă o prietenie din interes Pe Chirica și Boca îi leagă o prietenie din interes

Chirica-Boca dau tunul pe Arcu: au respins P+1, construiesc acum blocuri P+4. Consilier local și investitor imobiliar


Unul dintre principalii susținători ai primarului Chirica a devenit în mandatul acestuia dezvoltator imobiliar de top. Pesedistul Florin Boca reprezintă oportunistul imoral în cel mai înalt grad: votează proiectele de urbanism și, în același timp, este el însuși unul dintre principalii jucători de pe piață. Cel mai recent ansamblu imobiliar în care este implicat a ajuns cu rapiditate pe masa Primăriei și trezește suspiciuni: din cauza versantului, pentru acel teren din zona Păcurari, ani de zile s-a știut că este posibilă doar ridicarea unor clădiri cu regim de înălțime P+1. Stând de o parte și alta a mesei, Boca a obținut imediat P+4.

Imobile de 14-15 milioane de euro

Proiectul la care este asociat Boca intră în dezbatere astăzi, la Primărie, și este realizat pe strada Păcurari numerele 71, 73 și 75 bis. Mai are o ieșire pe strada Arcu, înainte de intrarea pe Pasajul Octav Băncilă, în dreptul restaurantului Blue Aqua și în prelungirea acestuia.

Titularii investiției sunt SC Rodion SRL, SC Doriași SRL, Elena Drăniceru, Ion Drăniceru, Svetlana Cojuhari și Rafant Company. Ultima este controlată de consilierul local PSD Boca prin sora sa, unic asociat.

Schița proiectului arată cinci blocuri cu regim de înălțime 2S+P+4E sau S+P+4E. Accesul ar urma să fie făcut dinspre strada Păcurari, unde există câteva case dărăpănate, dar catalogate monumente istorice (Casa Bratu, Casa Ermatov și un al treilea imobil al cărui nume nu este menționat).

Înălțimea imobilelor ar fi de 17 metri la cornișă, pe terenul ocupat în proporție (POT) de 30% de betoane. CUT-ul (coefientul de utilizare al terenului) anunțat este de 1,5 (suprafețe construite vor fi de 1,5 ori dimensiunea terenului, adică 12.000 mp).

Pe baza celor de mai sus, poate fi calculat și potențialul profit al investiției. S-ar cheltui aproximativ 5 milioane de euro în clădiri (la un preț de construcție de 400 euro/mp). Vânzarea imobilelor s-ar face pentru 14–15 milioane de euro (1.200 euro/mp la vânzare, în zonă). Schița vorbește însă despre un ansamblu cu locuințe, birouri, hotel și spații comerciale.

Dubla măsură a Primăriei

Surse din Primăria Iași au explicat că, în urmă cu câțiva ani, un alt dezvoltator imobiliar care avea terenuri în zonă a făcut primii pași pentru a construi blocuri acolo. S-a lăsat păgubaș când, prin certificatul de urbanism, i s-a spus că poate ridica maximum P+1 din cauza pantei versantului și a zonei predispuse la alunecări de teren.

„Ulterior, afaceristul Ioan Zapodeanu, căci despre el este vorba, a renunțat la proiect. A vândut cu 100.000 de dolari o parte din teren – 1.200 mp - lui Drăniceru, după ce acesta și-a făcut o clădire pe proprietatea lui”, explică sursa de la Urbanism.

Inițial, Ioan Zapodeanu a deținut cea mai mare parte a terenului pe care Rafant SRL și Rodion SRL vor acum să facă blocurile: 5.200 mp. După vânzarea către Ion Drăniceru, când acesta a făcut o construcție pe terenul lui, a mai rămas cu 4.000 de mp. Este suprafața pe care Zapodeanu a cerut certificat de urbanism și a primit răspuns că poate construi doar P+1. Ulterior, el a vândut terenul unei firme de construcții care, anul trecut în vară, l-a vândut lui Boca, prin paravanul Rafant Company, firma surorii sale.

În numai 7 luni de când a intrat Florin Boca în afacere, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) a ajuns la stadiul de dezbatere, după ce a primit, în decembrie 2019, aviz de la Monumente și de la Mediu.

„Este un record pentru așa ceva, eu am documente care stau și 2-3 ani la aprobare”, a comentat un dezvoltator imobiliar din Iași, întrebat despre viteza proiectului lui Boca.

REPORTER DE IAȘI l-a contactat pe Florin Boca, cerându-i într-un mesaj să comenteze faptul că Primăria a eliberat în trecut certificat de urbanism pentru maxim P+1, iar după implicarea sa versantul nu a mai fost o problemă, mergându-de pe un proiect P+4. Nu a răspuns.

Alt proiect dezmorțit după ce „a intrat pe felie”

Legarea numelui lui Boca de proiectele imobiliare din Iași este ca Red Bull-ul: le dă aripi. Nu este pentru prima dată când actele iau viteză chiar după ce consilierul local primește sau cumpără părți din afaceri imobiliare.

Recent, Florin Boca a dat un tun de proporții pe strada Aurel Vlaicu, unde a preluat jumătate din firma Radan Construct, societate care deține acolo un teren extrem de valoros, de 7.700 mp. Imediat ce a preluat Boca jumătate din societatea Radan, s-a repus în mișcare un PUZ mai vechi pentru acel teren, pentru un cartier de blocuri.

Banii cu care Florin Boca cumpără afaceri imobiliare din Iași și le trece pe bandă rulantă prin Primărie sunt, cel mai probabil, dintr-o tranzacție de zile mari de pe strada Sfântul Andrei de lângă Palas. El a vândut, în 2019, prin aceeași Rafant Company, un proiect important, unde obținuse autorizație pentru două imobile cu 5, respectiv 7 etaje.

Cumpărătorul, SC Unique Real Estate Development, cunoscută în trecut după numele SC Domeniul Mihai Eminescu Botoșani, a plătit 3 milioane de euro. Florin Boca și-a triplat profitul de la investiția inițială în terenul de 2.226 mp. El plătise la achiziționare 1 milion de euro, iar PUZ-ul obținut via Primărie/Consiliul Local i-a adus celelalte două milioane.

Interpușii la putere

Seria proiectelor aducătoare de profit pentru Boca în mandatul de consilier local continuă cu un bloc ridicat printre casele de pe strada Romană.

Inițial, imobilul a fost ridicat printr-o societate deținută de un interpus pentru ca apoi, Boca să preia 20%, iar în final, 100% din firmă. După ce Boca a intrat în schemă, aberația de bloc dintre case a primit aprobare pentru un etaj în plus peste cele aprobate inițial. Parterul este la nivelul etajelor 1 ale caselor din jur, iar subsolul a ajuns la nivelul solului.

Mai departe, tot în mandatul lui Chirica: pe Șoseaua Nicolina nr. 165, aproape de Tehnopolis, SC Darcilo SRL a primit aprobare pentru a construi un imobil cu demisol, parter şi 3 etaje.

Ulterior, spre disperarea vecinilor care își dăduseră acordul știind că vor fi doar trei etaje, societății i s-a acordat permisiunea să mai ridice un nivel pe un tronson şi două niveluri pe celălalt. S-a aprobat și transformarea în locuințe a demisolului care trebuia să fie parcare.

Darcilo SRL este firma unei alte interpuse de-a lui Boca, deși el a negat tot timpul că ar fi firma lui. Dar, a fost surprins în fotografii la bloc, pe șantier, cu proprietara din acte a firmei într-o poziție umilă, dându-i raportul și prezentându-i actele.

Asociatul Drăniceru, alt personaj controversat

Ion Drăniceru este una dintre figurile controversate ale mediului de afaceri din Iași. Acum 12 ani, era cunoscut pentru afaceri cu cărbune. A câștigat licitații la CET Iași, dar susținea că face livrări și în Franța, Rusia și Republica Moldova.

„Ziarul de Iași” a scris despre el, în 2006, că a fost legat, în 2002, de arestarea unui ofițer al Serviciului Român de Informații. Drăniceru a fost considerat principalul denunțător al ofițerul ieșean Tiberiu Adrian Mirică, ofițer SRI arestat pentru că a încercat să vândă date secrete către afacerist.

Oleg Drăniceru, fiul său, este pe lista celor mai căutați infractori români. Are cetăţenie dublă, română şi moldovenească, și a fost condamnat la aproape 10 ani de închisoare pentru înşelăciune, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Ion Drăniceru vrea să ridice, pe 10.000 mp din zona Moara de Vânt, o pensiune, patru clădiri de birouri și un centru de sănătate. Regimul de înălțime ar fi de D+P+2E, la o înălțime maximă de 11 metri.

Pe malul lacului Aroneanu, Mircea Apostu, un interpus de-al lui Drăniceru, a cumpărat 3 hectare de pământ de la fostul comisar de poliție Alexandru Tărnăuceanu. Apostu vrea să ridice 24 de blocuri de câte trei etaje, 300-400 de apartamente în total.

Article image
Consilierul local PSD a intrat oficial, cu 20%, în firma care ridică un bloc printre casele de pe strada Romană, vizavi de casa viceprimarului Harabagiu. Aberația de bloc dintre case a primit certificat pentru un etaj în plus peste cele aprobate inițial. Zona fostelor Pavilioane CFR este în PUG zonă de P+1. Anterior, proiectul fusese respins Clanului Corduneanu, apoi a intrat „jupânul” Boca în afacere și blocul a fost aprob...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 09 Mai 2019

Article image
În trecut, proprietarul inițial al firmei a încercat obținerea unui PUZ, dar a abandonat acțiunea. După ce a intrat Boca în firmă, cu 0,009%, în februarie, au fost făcute din nou demersurile pentru PUZ pe terenul din Aurel Vlaicu 78. Și a apărut și noua cerere de PUZ. Imediat după depunerea ei, în martie, Boca a preluat 50% din firmă. Proprietarul Radan Construct, Radu Cristian Apîntei, a fost asociat într-o altă firmă cu I...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 06 Mai 2019


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          
Go to top