Isterie: Un lituanian și-a încuiat soția în baie, crezând că are coronavirus

Isterie: Un lituanian și-a încuiat soția în baie, crezând că are coronavirus


Poliţia din Lituania a intervenit miercuri pentru a elibera o femeie pe care soţul acesteia, temându-se că ar fi infectată cu noul coronavirus, a încuiat-o în baia locuinţei lor, potrivit AFP.

„Am fost anunţaţi că un bărbat şi cele două fiice adulte ale sale refuză să lase o femeie să iasă din baie după ce aceasta le-a spus că ar putea fi contaminată cu noul coronavirus”, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei lituaniene, Ramunas Matonis.

Femeia i-ar fi spus soţului că este posibil să fi contractat virusul în timp ce vorbea cu o persoană sosită din străinătate, transmite Agerpres.

„Poliţiştii au intervenit, nu au fost identificate urme de violenţă şi nu a fost formulată o plângere, aşa că am solicitat ambulanţa”, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

Potrivit presei locale, femeia a efectuat un test al cărui rezultat a fost negativ.

Până la această oră, în Lituania, un stat baltic cu 2,8 milioane de locuitori, a fost înregistrat un singur caz de infectare cu coronavirus, la un bărbat de 39 de ani care a călătorit recent la Verona, în nordul Italiei.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Go to top