Blocul din Sărărie este pe numele lui Claudiu Asimionesei, odrasla lui Ghiocel. Primarul Chirica e un biet servitor al clanului Blocul din Sărărie este pe numele lui Claudiu Asimionesei, odrasla lui Ghiocel. Primarul Chirica e un biet servitor al clanului

Tunul din Sărărie: Asimionesei – 1 milion de euro, sluga Chirica – abuz în serviciu. S-au vândut apartamente în loc de pensiune


* Contractul de asociere dintre Consiliul Local și Clanul Asimionesei prevedea construirea unei pensiuni și a unui sediu de firmă. Asimionesei nu s-a putut abține, a făcut bloc de locuințe și a vândut 13 apartamente din 29. Deja este în profit. 
* Recepția blocului și intabularea menționează „pensiune”. Codul civil prevede modificarea obiectului asocierii în aceeași modalitate în care a fost stabilit inițial: adică prin vot în Consiliul Local. Acest vot nu a avut loc. 
* Asimionesei practic nu mai ține cont de legi, iar primarul Mihai Chirica se execută ca o slugă umilă. 
* Terenul din Sărărie fusese evaluat la 75 euro/mp, deși valorează cel puțin 300 euro/mp. 
* Cumpărătorii apartamentelor sunt nume ilustre, șantajabile în fața BZI, ziarul familiei Asimionesei. 
* Clanul a vândut apartamente cu aproape 2.000 de euro/mp, pe un teren în Copou, primit gratis de la Primărie. Chirica nici măcar n-a făcut expertiză la investiția făcută, Asimionesei n-a plătit un leu în contul Primăriei, DNA nu mai există, e legea junglei.

Pupat toți Piața Endependenți! Ghiocel Asimionesei, condamnat pentru șantaj, a primit din patrimoniul orașului un teren de 1.351 mp în Copou, a turnat un bloc pe el, a vândut apartamentele și și-a îndesat profitul în buzunare. La final, partea lui va fi de 1,5 milioane de euro.

Toată afacerea este scandaloasă de la un capăt la altul. Ultima ilegalitate: în contractul de asociere cu Primăria, în cadrul căruia a primit parcela, e stipulat că face „spații de cazare tip pensiune”. În schimb, Asimionesei a făcut apartamente, 13 fiind deja vândute.

Pe românește, le-a arătat degetul mijlociu tuturor celor 400.000 de ieșeni care plătesc taxe și impozite locale. Patriarhul acestor manevre sulfuroase este primarul Mihai Chirica.
Un milion de euro făcuți rapid
În 2020 și 2019, Global Impex Distribution, firma lui Claudiu Asimionesei, fiul lui Ghiocel Asimionesei (patronul informal al imundului cotidian BZI) a vândut 13 apartamente din blocul edificat pe Sărărie 202.
Potrivit documentelor, realizarea imobilului P+5 a costat puțin peste 1 milion de euro, bani acoperiți deja din vânzarea acelor 13 apartamente. Suprafață utilă vândută însumează 567 mp, dar întreaga clădire are aproximativ 1.400 mp utili. Dacă va vinde întreaga suprafață rămasă cu prețul mediu de până acum (1.825 euro/mp), familia Asimionesei va înregistra un profit curat de 1,5 milioane de euro.

Blocul din Sărărie trebuia să fie o pensiune. Asimionesei a vândut 13 apartamente, contrar contractului de asociere cu Primăria. Modificarea obiectului asocierii s-a făcut cu încălcarea Codului Civil, primarul fiind pasibil de abuz în serviciu

O escrocherie în 5 acte
Afacerea care l-a îmbogățit pe Asimionesei este o farsă de proporții pe care acesta împreună cu amicul său, primarul Mihai Chirica, le-au jucat-o ieșenilor. Explicațiile, pe puncte, arată limpede cum primarul Chirica a fost părtaș la ilegalități pentru a-l satisface pe Asimionesei:
Punctul 1: contractul, călcat în picioare
Blocul construit de Asimionesei se află pe un teren de 1.351 mp, parcelă situată în Copou, pe Sărărie nr. 202, la stradă, o zonă excelentă, la doi pași de Super sau de Poliția județeană. Terenul aparține Primăriei și Asimionesei a construit pe el în urma unui contract de asociere cu Consiliul Local.

Însă, la capitolul III al contractului, la articolul 3, este precizat: „Obiectul prezentului contract de asociere îl constituie realizarea unui sediu de firmă și spații de cazare tip pensiune”.

Deci Asimionesei a primit acceptul să facă camere de pensiune, el a făcut apartamente și, suplimentar, le-a și vândut. „Manevra e clar în afara legii. A fost încălcat contractul de asociere”, a explicat, sub rezerva anonimatului, un avocat.

Un alt jurist a punctat: „Modificarea obiectului contractului, potrivit codului civil, trebuia să se facă în același mod în care a fost făcut inițial: prin votul Consiliului Local”. Adică, transformarea din pensiune în apartamente, ulterior vândute, nu putea fi făcută unilaterial doar de familia Asimionesei, ci trebuia să treacă și prin dezbaterea și votul aleșilor locali.

Juristul a indicat că a fost încălcat articolul 1243 din Codul Civil: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, orice modificare a contractului este supusă condițiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa”.

Modificarea obiectului asocierii este miezul Afacerii Chirica-Asimionesei. Clanul BZI a încasat rapid peste 1 milion de euro din vânzarea apartamentelor în loc să facă pensiune și să închirieze camerele, iar această modificare a fost unilaterală, fără acordul Consiliului Local.
Mihai Chirica și suita sa de funcționari fideli sunt pasibili de abuz în serviciu, neintervenind în acțiunile lui Asimionesei de a vinde apartamentele.

Teren de minim 450.000 de euro în Copou, dat gratis din patrimoniul public clanului Asimionesei. În actul de recepție și la intabulare scrie „pensiune”. Fals! Asimionesei n-a depus bilanțul asocierii pe 2019 și n-a plătit un leu cotă parte către Primărie

Punctul 2: nu avem încă expertiza
În contractul de asociere, Consiliul Local a adus ca aport terenul de 1.351 mp, iar firma lui Asimionesei și-a asumat investiții de 900.000 de euro. Construcția de pe Sărărie a fost recepționată în aprilie 2019, în respectivele documente valoarea investiției fiind cifrată la puțin peste 1 milion de euro.

Însă, același contract de asociere are precizat explicit la capitolul V: „Valoarea reală a investițiilor va fi stabilită la finalizarea lucrărilor, pe bază de expertiză ce urmează a fi efectuată de un expert autorizat din cadrul Corpului Experților”.

Există această expertiză? Sau trebuie să-i credem pe cuvânt pe cei din familia Asimionesei?
Punctul 3: terenul trebuia vândut la licitație

Valoarea aportului fiecărei părți este extrem de importantă pentru a vedea care sunt beneficiile acestei asocieri pentru oraș. În contractul de asociere din 2005, este stipulat că părțile vor împărți astfel profitul: 90% firma lui Asimionesei și 10% Consiliul Local, dar nu mai puțin de 4.000 de euro anual.

Cu alte cuvinte, cei 1.351 mp ai orașului au fost atunci evaluați la 100.000 de euro, adică la prețul mediu de 74 euro/mp.

Dar acum, prețul terenurilor în Copou/Sărărie variază între 200 euro/mp și 350 euro/mp. Fiind vorba de un teren amplasat excelent, valoarea lui se situează la baza superioară. Deci, cei 1.351 mp sunt cotați acum la aproximativ 475.000 de euro.

Din două una, fie Primăria pur și simplu vindea la licitație acest teren și cu banii obținuți putea construi o grădiniță, o creșă, un azil de bătrâni, o sală de sport, fie cota de participare la profitul asocierii ar trebui modificată: 70% Asimionesei, 30% Consiliul Local.

Asimionesei tatăl și fiul au o poziție dominantă față de primarul Iașului, care nu suflă o vorbă împotriva lor

Punctul 4: a plătit Asimionesei vreo lețcaie?

Ca idee, dacă Asimionesei va plăti anual către Primărie doar cota minimă de profit, cei 4.000 de euro, valoarea integrală actuală a terenului (475.000 euro) se va amortiza în 118 ani. Chiar și în aceste condiții aberante, în care Primăria primește praful de pe tobă din această asociere, a făcut firma familiei Asimionesei vreo plată către bugetul local?

REPORTER DE IAȘI a adresat întrebări în interes public despre acest subiect, dar, în nota obișnuită, primarul Mihai Chirica a refuzat să dea răspunsuri.

Blocul lui Asimionesei a avut recepția în luna aprilie 2019. Conform legii finanțelor publice locale, asocierea dintre Global Impex (firma lui Claudiu Asimionesei) și Primăria Iași trebuie să depună bilanțul pe anul trecut. Clanul Asimionesei a vândut apartamentele în 2019, iar până pe 28 martie 2020 trebuia să facă plata către Primărie, conform părții ce-i revenea acesteia din asociere.
Ieșenii nu primesc aceste răspunsuri de la primarul Mihai Chirica, care refuză pur și simplu să dea explicații.
Punctul 5: cumpărătorii, unul și unul. Ostaficiuc a plătit cu un an avans

Pe lista celor 13 cumpărători de apartamente în blocul lui Asimionesei se află câteva nume foarte cunoscute. Astfel, în schimbul a 33.000 de euro, soții Maria și Petru Ostaficiuc au cumpărat un apartament cu o cameră.

Cei doi sunt părinții lui Marius Ostaficiuc, președintele organizației municipale a PSD, politician aflat în sfera de influență a lui Ghiocel Asimionesei.

Amănunt: bătrânii Ostaficiuc au achitat apartamentul, în trei rate, încă din anul 2018 deși contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat abia în iulie 2019, la un an diferența de la achitarea ultimei tranșe.

Asupra acestui subiect vom reveni zilele următoare.
Oameni de afaceri: Focality și Panainte

Firma Focality a cumpărat un apartament de două camere situat la etajul 4 al acestui imobil. Gabriel Mardarasevici a ieșit din acționariatul acestei firme. În schimbul locuinței, Focality a virat în contul lui Asimionesei 86.000 de euro. Reiese, deci, o medie de 1.954 euro pentru fiecare dintre cei 44 mp utili ai apartamentului.
Pe lista cumpărătorilor se află și Marian Andrei Panainte, om de afaceri, cunoscut mai ales pentru faptul că în 2017 a achiziționat Hanul Trei Sarmale în schimbul a 2,9 milioane de lei. Panainte a luat, în august anul trecut, un apartament cu două camere în blocul lui Asimionesei pentru care a plătit 92.000 de euro.

Articolul 3 din Contractul de Asociere prevede construirea unui „sediu de firma și spații de cazare tip pensiune”

Profesorul Dafinoiu a luat două

Pe listă surprinde și familia Dafinoiu cu două apartamente. Una dintre locuințe a fost luată de Geta Liuba și Ion Dafinoiu, el fost decan al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea „Cuza”. A doua este pe numele fiicei, Alina. Ambele achiziții au costat, cumulat, 160.000 de euro.

Profesorul Dafinoiu este invitat, în repetate rânduri, la emisiunea BZI live.
O instituție publică în chirie la Asimionesei, acolo unde trebuia să fie o pensiune

În afara apartamentelor care au fost sau vor fi vândute, imobilul din strada Sărărie 202 are și spații de birouri. Într-unul dintre acestea s-a mutat sucursala Iași a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). Decizia a fost luată pe 5 martie anul acesta, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor. Filiala ieșeană a fondului ocupă apartamentul 3, situat la parter.

Anterior, FNGCIMM a avut sediul în Piața Unirii, în clădirea cu Agenția CFR, spațiu în care acum funcționează ziarul BZI, controlat de Asimionesei. Jurnaliștii REPORTER DE IAȘI au sunat în repetate rânduri, joia și vinerea trecută, la FNGCIMM pentru a afla prețul chiriei, însă la telefonul fix nu a răspuns niciodată nimeni.
La FNGCIMM lucra Bogdan Șaramet, omul de casă al lui Ghiocel Asimionesei. După schimbarea Puterii, fostul ministru ieșean Victor Costache l-a numit pe Șaramet manager la Spitalul Socola. REPORTER DE IAȘI a dezvăluit, în urmă cu câteva luni, faptul că Bogdan Șaramet apare într-un dosar DNA în care Asimionesei era cercetat pentru șantaj. Actualul manager de la Socola era menționat că ar fi cerut o șpagă de 300.000 de euro de la omul de afaceri Solomon Fiterman. Destinatarul final al banilor trebuia să fie Ghiocel Asimionesei.

Certificatul de edificare al blocului este practic actul de identitate al acestuia. În acesta scrie „pensiune”, or Asimionesei a vândut 13 apartamente, încălcând Contractul de Asociere

Cronologia acestei asocieri revoltătoare
Trebuie precizat că acesta este doar al doilea contract de asociere în participațiune între Primăria Iași și un investitor privat, în ultimii 30 de ani la Iași. Doar Asimionesei și Dascălu au reușit să încheie astfel de înțelegeri cu Consiliul Local.

Dacă în cazul lui Dascălu, și acolo o afacere cu multe controverse, asocierea a avut drept rezultat proiectul Palas cu mari beneficii pentru oraș, în acest caz al imobilului de pe Sărărie, avantajele sunt doar în dreptul familiei Asimionesei. Iată toți pașii parcurși din 2004 și până în 2020:
- octombrie 2004: Delta Press Investment (a Violetei Asimionesei, soția lui Ghiocel) a solicitat asocierea cu Consiliul Local (CL) prin care să i se pună la dispoziție terenul de 1.351 mp din Sărărie 202, proprietate a municipiului Iași, în vederea realizării unei investiții, suportată de societate, constând în sediu de firmă și spații de cazare tip pensiune
-  martie 2005: Consiliul Local a votat trecerea terenului de 1.351 mp din domeniul public în domeniul privat al municipiului Iași. Totodată, s-a aprobat asocierea și s-a constituit o comisie de negociere a contractului. Din partea CL au fost nominalizați: Vasile Munteanu, Ionel Oancea, Antimir Dașu, Ovidiu Stadoleanu, Constantin Axinia

- mai 2005: Consiliul Local și-a însușit raportul de expertiză potrivit căruia terenul a fost evaluat la 101.336 euro, adică o medie de 75 euro/mp. Tot atunci s-a aprobat contractul de asociere între CL și Delta Press Investment
- iulie 2005: a fost semnat contractul
- 2005-2006: Prefectura a atacat decizia CL în contencios administrativ, însă a pierdut definitiv

- martie 2010: la Tribunalul București a fost depusă o cerere de intrare în insolvență a Delta Press Investment
- aprilie 2010: Delta Press Investment a cesionat contractul către firma Global Impex Distribution controlată de Claudiu Asimionesei, fiul. Extrem de important: Primăria nu a fost notificată atunci, iar cesiunea nu a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Plus: cesiunea a fost înregistrată la Cadastru abia după şase ani, mai exact la două luni după alegerea ca primar a lui Mihai Chirica
- 7 februarie 2011: Judecătorul a aprobat intrarea în insolvență a Delta Press Investment. În aceeași zi, Primăria a deschis proces contra Delta Press Investment solicitând rezilierea contractului de asociere pentru că firma nu făcuse investiția anunțată. Primăria a pierdut, instanța reținând că nici aceasta nu respectase înțelegerea, adică nu eliberase certificatul de carte funciară. Precizări: procesul Primărie-Delta a durat până în mai 2012, dar Delta nu mai avea terenul din aprilie 2010 când l-ar fi cesionat către Global Impex care însă nu a apărut în timpul proceselor, nici la Tribunal, nici la Curtea de Apel
- octombrie 2014: Delta Press, care nu mai avea terenul din aprilie 2010, a obținut de la Primărie un certificat de urbanism pentru parcela din Sărărie. De ce mai cerea Delta Press certificat de urbanism dacă cedase terenul către Global Impex încă din 2010? Asupra cesiunii dintre cele două firme ale familiei Asimionesei planează mari dubii.
- octombrie 2016: Global Impex Distribution a obținut alt certificat de urbanism de la Primărie pentru același teren
- ianuarie 2017: Global a depus la Primărie cerere aprobare PUZ
- mai 2017: Consiliului Local a aprobat PUZ-ul
- ianuarie 2018: Primăria a eliberat autorizația de construire pe numele Global Impex Distribution pentru „construire sediu de firmă și spații de cazare tip pensiune”. Indicatorii urbanistici: P+4E+eth, suprafața utilă: 1.143 mp
- noiembrie 2018: Primăria a eliberat autorizația de construire pentru supraetajarea construcției. Practic, clădirea a primit încă un etaj, devenind P+5E+eth. Câștigul în suprafață utilă a fost de 230 mp. La 1.825 euro/mp prețul mediu de vânzare, favorul suplimentar făcut de Primărie a adus în plus în conturile familiei Asimionesei de 420.000 de euro
- aprilie 2019: se face Recepția la noul bloc din Sărărie. În actul de Recepție scrie „pensiune”. În realitate sunt apartamente scoase la vânzare

Costel Alexe s-a pozat electoral lângă Mihai Chirica, în fața Primăriei, de ziua Partidului Național Liberal. Afacerea din Sărărie arată că PNL la Iași se află sub papucul lui Ghiocel Asimionesei, împlinind idealurile miilor de ieșeni care au ieșit în stradă în 2017 și 2018 pentru democrație și partide curate. Asimionesei și Chirica în PNL este exact ce-au cerut ieșenii

Cui a vândut Asimionesei apartamentele:
1) Apartamentul 23, etajul 4, cu două camere, în suprafață utilă de 45 mp a fost achiziționat de Marian Andrei Panainte. Prețul a fost de 92.000 de euro. Contract autentificat în august 2019

2) Apartamentul 12, etajul 2, două camere (45 mp utili) a fost luat de Liviu Mocrei în schimbul a 93.000 de euro. August 2019
3) Apartamentul 8, etajul 1, două camere (45 mp utili) a fost cumpărat de Sânziana Dumitrescu care a plătit 84.000 de euro. Iulie 2019

4) Apartamentul 14, etaj 2, două camere (44 mp utili) a fost luat de Alina Dafinoiu. Prețul tranzacției: 80.000 euro. Încheiere de autentificare din iulie 2019. Locuința a fost plătită în mai multe tranșe: aprilie, noiembrie 2018 și în momentul autentificării contractului
5) Apartamentul 22, etaj 4, două camere – 45 mp utili au costat-o 93.000 de euro pe Elena Purice
6) Apartamentul 17, etaj 3, două camere de 45 mp utili a intrat în proprietatea lui Silviu Munteanu în schimbul a 94.900 euro. Septembrie 2019
7) Apartamentul 24, etaj 4, două camere a 44 mp utili a trecut la Focality SRL. Prețul a fost de 86.000 de euro
8) Apartamentul 9, etaj 1, două camere, 44 mp utili a fost cumpărat de Cătălin George Popovici pentru 84.000 de euro. Februarie 2020

9) Apartamentul 13, etajul 2, două camere, 45 mp utili a ajuns la Liviu Cătălin Burtan pentru 85.000 euro, virați în tranșe 2018 – 2019
10) Apartamentul 21, etaj 4, o cameră cu 38 mp utili a fost achiziționat de soții Tudorița și Vlad Sporici. A costat 65.000 euro

11) Apartamentul 18, etaj 3, două camere, 45 mp utili a fost cumpărat de Anișoara Baltă, cu prețul de 65.000 de euro
12) Apartamentul 19, etaj 3, două camere cu 44 mp utili a devenit al soților Geta Liuba și Ion Dafinoiu contra sumei de 80.000 de euro

13) Apartamentul 16, etaj 3, o cameră, suprafață utilă de 38 mp a fost înstrăinat soților Maria și Petru Ostaficiuc. Preț: 33.000 de euro. Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat în iulie 2019, dar familia Ostaficiuc l-a achitat integral încă din 2018
Total bani obținuți din vânzarea a 13 apartamente: 1.034.900 euro
Bani investiți în bloc potrivit certificatului de atestare a edificării construcției: 1.077.243 euro
Suprafață utilă vândută: 567 mp
Prețul mediu pe metru pătrat: 1.825 euro/mp
Suprafață utilă încă dispobibilă: 830 mp
Dacă ar vinde și toți cei 830 mp la prețul mediu de 1.825 euro/mp ar mai încasa încă aproape 1,5 milioane de euro

Aproape că nu trece un an și Marius Ostaficiuc își mai cumpără un apartament. Președintele organizației municipale a PSD este portavocea lui Ghiocel Asimionesei. Asupra subiectului vom reveni zilele următoare

Chirica refuză să dea explicații ieșenilor într-o chestiune de patrimoniu public

Întrebările pe care REPORTER DE IAȘI le-a adresat conducerii Primăriei. Până la ora editării acestui articol, șefii Primăriei nu au răspuns.

1) În condițiile în care în contractul de asociere cu Primăria obiectul îl reprezintă „realizarea unui sediu de firmă și spații de cazare tip pensiune”, cum a fost posibil ca SC Global Impex Distribution SRL să vândă 13 apartamente din blocul edificat pe strada Sărărie 202?
2) Care a fost bilanțul asocierii dintre Primărie și SC Global Impex Distribution SRL aferent anului 2019? Care a fost valoarea profitului plătit de Global Impex către Primărie?
3) La art. 5.1. din contractul de asociere se menționează: „Valoarea reală a investițiilor va fi stabilită la finalizarea lucrărilor, pe bază de expertiză ce urmează a fi efectuată de un expert autorizat din cadrul Corpului Experților”. A fost realizată această expertiză? Care au fost rezultatele?

Aceleași întrebări au fost adresate și lui Claudiu Asimionesei. Acesta n-a oferit răspunsurile solicitate până la închiderea ediției.
Cum justifică aleșii locali un asemenea jaf: de la „nu știu nimic” la „așa a fost decizia șefilor”

„Îmi aduc aminte că era un teren acolo. Inițiativa nu a venit de la noi, consilierii, ci a venit de la executiv, din Primărie. Fuseseră încercate variante pentru acel teren, inclusiv să se facă o piață. Simirad încercase să facă o piață pe zona aia, dar ce să caute o piață acolo? După aceea, din nu știu ce motive, administrația a venit cu această soluție. Sunt 15 ani de atunci, amintirile nu sunt foarte exacte. Poate au vândut acum apartamente, nu știu, trebuie văzut exact cum era contractul. Și la Palas erau inițial locuințe de vânzare, profitul urma să fie împărțit la vânzarea lor, dar s-a renunțat la ele.”
Ionel Oancea, consilier local și membru al comisiei de negociere a contractului în 2005

„Nu mai știu cu exactitate povestea, sunt mulți ani. Voiau să facă o investiție acolo. Ne-au și dat în judecată pentru că nu am mai dat terenul și l-au câștigat în instanță, dar detaliile nu le mai știu. A fost o presiune acolo, pentru că  trebuia să primească spațiile de vizavi, de la CJ, și atunci aveau nevoie de terenul acela pentru dezvoltare.”

Gheorghe Nichita, primar în funcție în 2005, momentul contractului de asociere

„Contractul pe care municipalitatea l-a semnat în 2005 în vederea concesionării unui teren în Copou - Sărărie cu firma familiei lui Ghiocel Asimionesei este păgubos pentru oraș. Practic, pe baza acestui contract, Primăria vine într-o asociere cu un teren care valorează aproximativ 1 milion de euro, iar cei care l-au primit ar trebui să facă o investiţie de 900.000 euro constând în construirea unei pensiuni şi a unui centru de afaceri, plătind Primăriei doar 4.000 euro pe an sau 10% din profit. Acest lucru înseamnă că Primăria şi-ar amortiza valoarea terenului în 250 ani.

În 2017, când s-a discutat PUZ-ul pentru realizarea pensiunii și a centrului de afaceri în CL, am solicitat rezilierea contractului. În contractul iniţial, terenul fusese evaluat la 75 de euro/mp, or acum valoarează peste 700 de euro/mp.

Mai mult, vedem că firma care a preluat concesiunea terenului nu respectă obiectivele declarate în contractul din 2005. În contract scrie că se vor face spaţii de cazare (pensiune) si sediu firmă. În acest moment, firma care a preluat concesiunea anunţă că face blocuri. 

Aşadar, avem toate elementele unei fraude masive, pe spinarea ieşenilor: un bun al oraşului înstrăinat pe nimic, un contract extrem de dezavantajos pentru Primărie şi, colac peste pupăză, nici măcar prevederile iniţiale ale contractului nu se respectă.”
Răzvan Timofciuc, actual consilier local PNL

„Sincer nu-mi aduc aminte. Este o chestie veche, de ani de zile, iar contractul este făcut și mai demult, asocierea este veche. Nici nu știu contractul, dar cred că l-am citit. Obiectul asocierii era construirea imobilului respectiv, dacă nu îl construia se desființa contractul. Este posibil să nu fi votat PUZ-ul. Ar fi fost totuși incorect să păstreze contractul fără să fie trecut PUZ-ul.”
Ciprian Bostan, actual ales local PNL

„De ce m-ați sunat tocmai pe mine? Așa a decis formațiunea politică care m-a trimis în CL Iași. A fost un vot decis de grupul de consilieri din partidul din care fac parte. Am votat toate PUZ-urile până acum, consider că orice investiție din oraș este benefică.”

Vlad Nedelcu, actual consilier local PSD

„Nu sunt în Comisia de Urbanism, ele primesc un aviz acolo, după care ajung la vot în plen. În principiu se votează proiectele benefice pentru Iași. Oricum, proiectele de urbanism nu sunt punctul meu forte. Când sunt votate de noi, consilierii, au în spate toate avizele.”

Daniela Tăutu, actual consilier local PSD

La scurt timp dupa dialogul telefonic, Tăutu a revenit cu un SMS: „Nu aș dori să apar cu punctul de vedere în nicio polemică în presă, subiectul dat este din 2017, nici nu mai știu despre ce este vorba în el. Nu îl cunosc pe acest domn Asimionesei de care ați menționat, chiar am să mă interesez de subiect dacă prezintă acum interes pentru presă”.

Article image
Avere de 300.000 de euro la care familia Asimionesei tânjește plătind doar 5.000 de euro. Patronii BZI au pierdut la ICCJ definitiv drepturile asupra casei, dar Mihai Chirica aplică tactici prin care îi reintroduce în joc: pierde revendicarea casei din Centru Civic și le dă amenzi că nu întrețin curtea. Logic ar fi ca imobilul să intre urgent în patrimoniul public prin Hotărâre de Consiliu Local, cum s-a întâmplat de zeci d...
Autor cristi tanasa Anchete 12 Mai 2020

Article image
Ziariști, politicieni și oameni de afaceri atacați informatic de „IT-istul” de la BZI Alex Spătaru mai golea niște cartele prepay ca să facă bani de buzunar, dar a spart mailurile mai multor ziariști, politicieni și oameni de afaceri Un tip din București a intrat în conflict cu Ghiocel Asimionesei, după o tranzacție, iar a doua zi s-a trezit ”hackuit”. IP-urile folosite erau din interiorul redacției BZI D...
Autor cristi tanasa Anchete 09 Decembrie 2019

Article image
* Mesaj de la Claudiu Asimionesei către directorul adjunct DAC: „O să ai o surpriză meganeplăcută” * Daniel Ciubotaru nu-i răspundea la telefon. Apelurile, cu o zi înainte de o licitație * Patronii BZI l-au linșat pe Constantin Adăscăliței, care i-a denunțat la DNA. Bogdan Șaramet, prietenul familiei Asimionesei, s-a dus în biroul milionarului Solomon Fiterman și i-a spus: „300.000 de euro!” * Patronul Arcadia l-a înregi...
Autor Cezar Moraru Anchete 04 Decembrie 2019

Article image
Asta înseamnă să fii favorizat: va primi dreptul de a mai construi un etaj în zonă de case. Încă o dată, municipalitatea arată că se află la cheremul lui Asimionesei, patronul de ziar condamnat pentru şantaj de presă. În luna iunie, instituţia condusă de Mihai Chirica a eliberat două documente care au permis intabularea blocului de pe Sărărie, deşi acesta nu are acoperiş. Mai mult, Asimionesei a plusat şi a cerut aprobare d...
Autor cristi tanasa Anchete 09 August 2018


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    
Go to top