REPORTER DE IAȘI scrie de mai bine de doi ani că blocurile din Moara de Vânt sunt construite ilegal, iar recepția și intabularea acestora s-a făcut cu falsuri instrumentate în interiorul Primăriei Iași. Mihai Chirica a refuzat, timp de 3 ani, să ofere răspunsuri și documente în sprijinul anchetei REPORTER DE IAȘI pe acest subiect. Conducerea Primăriei a îngropat subiectul și a mușamalizat ancheta.
Au spus că totul este legal!
Anul trecut, Poliția Locală a pierdut rușinos procesul pentru demolarea a două blocuri făcute ilegal de către Anca Elena Condurache. Judecătorul a respins plângerea pe o chestiune procedurală, lipsa calității procesuale a Poliției Locale. Plângerea trebuia făcută de UAT Iași, responsabilă în privința întregii administrări a domeniului public și a respectării legilor în materie de urbanism.
Ancheta REPORTER DE IAȘI a survenit după ce inspectorii de la Control Urbanism, din cadrul Poliției Locale, dăduseră un certificat de edificare care arăta că acele clădiri sunt construite legal! În 2017, Poliția Locală semnează Recepția blocurilor, adeverind că acestea respectă autorizația de construcție. În martie 2018, REPORTER DE IAȘI dezvăluie că niște case P+1 s-au transformat în blocuri cu 5 niveluri și se iscă un scandal local care afectează grav imaginea administrației Chirica.
După câteva săptămâni, tot Poliția Locală, prin alți inspectori, o amendează pe Anca Elena Condurache pentru că nu a respectat autorizația de construcție.
Acum, Mihai Chirica încearcă să obțină aparența legalității în privința responsabilităților ce îi revin, printr-un demers intervenit cu trei ani întârziere.
Mihai Chirica își apără cumătra, păstrată șefă la Control Urbanism, deși aceasta a participat la falsificarea edificării unor blocuri fără autorizație, mizele financiare fiind cu cinci zerouri, în euro
Acum și-a dat seama că este ilegal
Cererea de chemare în judecată este făcută în numele primarului, a Municipiului Iași, a Poliției Locale și a structurii din cadrul acesteia, Control Urbanism Afișaj Stradal. „Să dispuneți desființarea lucrărilor de construcții realizate nelegal constând în: câte un demisol și trei nivele peste etajul 1 (etajele 2,3 și mansardă) la cele două imobile autorizate cu regim de înălțime P+1E – lucrări efectuate de către numita Condurache Anca Elena, în Iași, zona Moara de Vânt, număr cadastral 154774, fără a deține autorizație de construire eliberată de Primăria Municipiului Iași și în subsidiar aducerea celor două imobile din locația precizată la forma autorizată a acestora”, se arată în documentul depus la instanță în numele primarului, a Primăriei și a Poliției Locale.
Solicitarea adresată judecătorului include și cererea de a se fixa un termen până la care Anca Elena Condurache să demoleze construcțiile. În cazul în care acest termen nu ar fi respectat, operațiunea să fie imediat realizată de către Primărie, prin executor, iar nota de plată să-i fie trimisă acesteia.
Pe baza acestui proces-verbal falsificat, Anca Elena Condurache a putut intabula blocul din Moara de Vânt și a putut vinde apartamente. Documentul este semnat de Spânu și Tulică de la Poliția Locală
Mizeria lui Spânu și Tulică, ascunsă sub preș
Ceea ce a rămas necercetat de către organele judiciare este certificatul de edificare a celor două blocuri, eliberat de Poliția Locală. Actele care arătau că blocurile respectă autorizația de construcție și că pot fi intabulate au fost semnate de inspectorul Andrei Spânu, dat afară din Primărie în urma scandalului, și de șefa sa, Mihaela Tulică, cumătra primarului Mihai Chirica.
După ancheta REPORTER DE IAȘI, tot Andrei Spânu a revenit la blocurile Ancăi Condurache și a aplicat o amendă pentru construirea în plus a demisolului și a trei etaje la cele două imobile.
Funcționarii de la Urbanism au luat cu toate mâinile bananele întinse de imobiliari
Condurache luase o autorizație de vile P+1
Cele două blocuri de la adresa Moara de Vânt 179F, invocate în instanță, sunt pe un teren cu Numărul Cadastral 154774. Pentru acest lot fusese eliberată Autorizația de Construire 820/14 septembrie 2016, pentru vechiul proprietar, Vasile Artenie, fratele fostului șef IPJ Mircea Artenie. Conform autorizației 820, fuseseră aprobate 5 vile P+1, pe un teren cu suprafața totală de 1.435 mp.
Numărul autorizației este invocat ulterior, pe 27 martie 2017, de către polițistul Andrei Spânu de la Control Urbanism. Acesta a menționat două blocuri în certificatul de recepție, fiecare cu demisol, parter, și trei etaje, afirmând însă că sunt construite conform autorizației.
Comparație: sus, Primarul Municipiului Cluj Napoca formula plângerile în instanță. Jos, la Iași era trimisă Poliția Locală să reprezinte interesele Primăriei, total absurd. Procesele s-au pierdut prin această smecherie administrativă
Nicio instituție nu i-a luat pe Spânu și Tulică la întrebări
Pe scurt, în loc de P+1, apăruseră blocuri cu 5 nivele, iar Spânu a încercat să falsifice recepția, spunând că blocurile trebuiau să aibă de la început acești indicatori.
Pe 14 iulie 2017, același Spânu semnează un al doilea act, certificatul de edificare, cu demisol, parter, trei etaje și mansardă. Deci acum blocurile aveau 6 nivele, total ieșite din autorizația inițială, care prevedea cinci vile P+1.
Pe ambele acte este semnătura lui Andrei Spânu și a Mihaelei Tulică. Nicio instituție din Iași nu a considerat acest fapt grav, deși miza financiară a afacerii era foarte mare. Astfel că, până în ziua de azi, opinia publică nu a fost informată ca vreunul dintre ei să fie luat la întrebări de procurori.
Stânga, bloc ilegal Anca Condurache – proces de demolare. Dreapta, bloc ilegal Anca Condurache – nicio măsură luată. Aberațiile Primăriei lui Mihai Chirica
Primăria a uitat de al treilea bloc ilegal
După cele două documente care spuneau că blocurile făcute de Condurache au respectat autorizația, REPORTER DE IAȘI a realizat o investigație în care arăta nereguli grave în autorizațiile unor blocuri făcute de aceeași Condurache în Aurel Vlaicu.
Pe 7 martie 2018 apărea textul, pe 23 martie 2018 Andrei Spânu era în Moara de Vânt și dădea amendă: neresepectarea autorizației 820/2016, etaje în plus, se dispune intrare în legalitate până pe 23 iunie 2018. Procesul verbal are seria IS nr. 000849, a ajuns în instanță în trecut, este invocat și la actuala plângere făcută de Primărie.
Spânu a amendat blocurile de pe terenul cu numărul cadastral 154774, adresa Moara de Vânt 179 F, dar nu îl vedea pe cel de vizavi, adresa Moara de Vânt 179 A, făcut de aceeași Anca Elena Condurache.
În autorizație, acesta avea P+2. În realitate are D+P+3E+M, același Spânu semnând și aici edificarea. El menționează numărul de autorizație cu P+2, dar notează etajele: D+P+3E+M, ca și cum așa ar fi fost indicatorii inițiali.
Amprenta la sol a blocului a rămas 298 mp, ca în autorizația inițială, dar aria desfășurată a clădirii se dublează, până la 1.790 mp. Niciun superior din Poliția Locală nu a sesizat ilegalitatea, deși documentele trec prin mai multe filtre.
În urrma scandalului, Andrei Spânu a demisionat de la Poliția Locală, dar nicio instituție a statului nu-l anchetează. Spânu ar fi un martor esențial în „decaparea” corupției din Primărie
Odiseea procesului: Poliția Locală a mai simulat o dată lupta
Pe 29 iunie 2018, la 6 zile de la ultimatumul dat prin actul semnat de Spânu de intrare în legalitate (23 iunie), Poliția Locală și șeful de atunci, Georgel Grumeza, au dus cazul în instanță, cerând demolarea.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată în așa fel încât Anca Elena Condurache a primit cadoul perfect: invocarea lipsei calității procesuale.
Poliția Locală și Serviciul Control Urbanism, subordonate primarului, primesc delegație pentru a verifica autorizațiile de construcție, dar în acțiunile declanșate în instanță doar UAT, adică Primăria Iași, este abilitată să ceară desființarea unor lucrări ilegale.
Până la pierderea acestui proces, pe o problemă formală, Poliția Locală mai pierduse și alte procese răsunătoare în domeniul imobiliar, iar șefii Primăriei știau care era cauza.
Acțiunea depusă săptămâna trecută la Judecătoria Iași este semnată de primar, în numele Municipiului Iași, de Poliția Locală și de Serviciul Control Urbanism, cu speranța ca măcar unul dintre acești reprezentanți să aibă calitate procesuală.
Anca Elena Condurache este căsătorită cu Doru Plugaru, adevăratul „creier” din spatele proiectelor imobiliare. Plugaru face parte din Grupul „Pășcănenilor”, așa cum este denumit, ce cuprinde câțiva dintre cei mai importanți constructori de blocuri, multe dintre acestea având, de-a lungul timpului, probleme de legalitate. Grupul a devenit vizibil mai ales după ce o parte dintre ei au participat la petrecerea de botez a ultimului copil al primarului Mihai Chirica.
Marile haiducii ale familiei Condurache-Plugaru
REPORTER DE IAȘI a scris despre blocurile din zona Aurel Vlaicu ale Ancăi Elena Condurache la începutul lunii martie 2018. Era vorba despre depășiri flagrante ale autorizațiilor sau chiar de lipsa completă a autorizării.
- Bloc str. Șapte oameni
În autorizație: S+P+2
În realitate: D+P+2E+M1+M2
Poliția Locală, Adrian Hrițcu, Spânu: Certificatul de atestare emis două săptămâni după autorizație menționează o clădire cu 6 nivele. Andrei Spânu taie cu pixul, modifică, semnează și ștampilează noile cote: 322 mp amprenta la sol cu arie desfășurată construită de 2.437 mp.
- Bloc Aurel Vlaicu 49
În autorizație: Nu există
În realitate: P+3E+M
OCPI, Poliția Locală: Condurache a încercat autorizarea blocului, toate căile au fost respinse. Poliția Locală pierde procesul pe lipsa calității procesuale, era necesară reluarea procesului de autorizare. Nu s-a produs nicio mișcare. Blocul apare ca intabulat, în baza unui document al Poliției Locale care vorbește despre dispariția unei case și salubrizarea zonei.
3. Bloc Aurel Vlaicu 51
În autorizație: nu este menționat regimul de înălțime, nici POT, CUT, număr de etaje
În realitate: D+P+2E+M
Poliția Locală: Ia apărarea investitorului în fața OCPI, care nu înțelege cu ce începe blocul: cu parter sau demisol. Poliția Locală susține varianta demisolului, are câștig de cauză, punctual de vedere este asumat de OCPI. Blocul are 471 mp, pe un teren de 579 mp. Ocupă 80% din teren. Procesul verbal de recepție este semnat la 14 zile de la emiterea autorizației de construire.