REPORTER a anticipat: șefa Fondurilor Europene din Primărie, suspendată de ANFP. Lovitură pentru Chirica, șoc pentru Beatrice Fotache

REPORTER a anticipat: șefa Fondurilor Europene din Primărie, suspendată de ANFP. Lovitură pentru Chirica, șoc pentru Beatrice Fotache


Agenția Națională a dat Primăria în judecată, cerând anularea actului administrativ, și a suspendat-o imediat din funcție pe directoarea din Primărie.  Conform Codului Administrativ, autoritatea națională poate trece peste autoritatea locală în privința suspendării din funcție. Mihai Chirica i-a semnat numirea ca funcționar public pe 30 decembrie 2019, în penultima zi înainte de termenul-limită. Beatrice Fotache trebuia însă să dea concurs la ANFP, la București, pentru postul de director. Excepția din lege se referea doar la simplii angajați, nu la directori. E un mod meschin al celor din Primărie de-a interpreta legea cum le convine când e vorba de cei mai influenți oameni ai lui Chirica.

După ce primarul Mihai Chirica a încălcat legea pe 30 decembrie 2019, când a dat o dispoziție prin care a făcut-o pe șefa de la proiecte europene funcționar public fără concurs, Agenția Națională a Funcționarilor Publici s-a mișcat și tocmai a suspendat-o.

„În cazul Beatrice Fotache, ANFP a instituit tutelă administrativă, fiind atacată dispoziția primarului Iașului prin care aceasta devenea funcționar public”, spun șefii ANFP.
Tutela administrativă se instituie atunci când o autoritate națională observă o încălcare flagrantă a legii decătre o autoritate publică și, în spiritul respectării legislației naționale, actul ilegal este imediat suspendat.

ANFP a deschis procesul, Fotache a fost suspendată

Pe 9 iunie, ANFP a depus la Tribunalul Iași cerere pentru „anulare act administrativ dispoziție primar”. ANFP este reclamant, Municipiul Iași, primarul și Beatrice Fotache sunt pârâții.
ANFP cere anularea dispoziției din 30 decembrie 2019 a lui Mihai Chirica prin care Beatrice Fotache a devenit funcționar public și motivează prin încălcarea unui articol din Codul Administrativ.
„S-a instituit tutela administrativă în cazul Beatrice Fotache. Adică autoritatea națională a trecut peste autoritatea locală. ANFP are dreptul de a trece peste dispoziția primarului în spiritul respectării legislației naționale”, spun șefii ANFP.

Beatrice Fotache, directoarea de Proiecte Europene din Primărie, nu știa nimic de procesul deschis de ANFP

ANFP spune clar: „Au încălcat legea”

Lămuririle sunt la obiect: „Dispoziția primarului din 30 decembrie 2019, prin care postul de conducere de la Proiecte Europene a devenit unul de funcționar public, fără concurs, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 612, alineatul 2 din Codul Administrativ. Acesta spune că funcționarii de execuție pot fi făcuți direct funcționari publici, din personal contractual, nu și șefii de birouri”.
În momentul instituirii tutelei administrative și ajungerii plângerii în instanță, Beatrice Fotache este suspendată de drept până la finalizarea procesului. În cazul în care ANFP câștigă, are și de returnat salariile primite în perioada ianuarie-mai 2020.

Ne pare rău: noi i-am dat vestea proastă

Beatrice Fotache a aflat de la REPORTER DE IAȘI că este dată în judecată de către ANFP și  este suspendată. Nu fusese anunțată de nimeni de la Primărie.
„Trebuie să văd despre ce este vorba, chiar nu am știut nimic. Acest caz poate fi interpretat diferit în funcție de locul din care te uiți”, a spus, ezitantă, șefa Proiectelor Europene. Șocul a fost atât de mare încât i s-a gâtuit vocea și se simțea că îi dau lacrimile la telefon. Apoi a mărturisit că tocmai și-a aprins o țigară deși se lăsase de fumat acum trei ani: „Lăsați-mă să-mi revin”.
În urmă cu trei săptămâni, când REPORTER DE IAȘI a scris pentru prima dată despre caz, Beatrice Fotache a precizat că totul s-a făcut în spiritul legii și că ANFP putea face contestație în termen de 10 zile de la dispoziția primarului Chirica.

Vila familiei Fotache este atât de mare încât e greu să o prinzi în cadru cu un simplu telefon

Cineva a trimis o „anonimă” la ANFP

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a fost sesizată luna trecută despre faptul că, la finalul lunii decembrie 2019, Beatrice Elena Fotache, șefa de la Proiecte Europene din cadrul Primăriei Iași, a devenit funcționar public cu încălcarea Codului Administrativ în vigoare.
Conform articolului 612 din actul normativ, puteau fi transformați direct în funcționari publici, fără concurs, până la data limită de 1 ianuarie 2020, angajații contractuali de execuție din administrația publică, adică „pălmașii”, nu șefii.
În luna noiembrie a anului trecut, Primăria Iași a trecut prin Consiliul Local (CL) o hotărâre pentru aprobarea noii organigrame. Cu presiunea termenului-limită menționat mai sus, sute de angajați contractuali ai Primăriei au fost transformați în funcționari publici.

Șefii Primăriei au încercat o șmecherie: au numit-o „director executiv”

În paginile hotărârii, la poziția 411, apare și postul de director la Direcția Fonduri Europene, ocupat de către Beatrice Elena Fotache, până atunci parte a personalului contractual. În cazul ei, era obligatoriu concursul, pe care trebuia să-l susțină la București, la sediul ANFP.
În cazul lui Beatrice Fotache, șefii Primăriei au încercat un artificiu: poziția din organigramă a fost intitulată „Director Executiv”, ca și cum ar fi o funcție de execuție. Tentativa este puerilă în fața Agenției Naționale, pentru că Beatrice Fotache e de fapt director al unei direcții cu circa 20 de angajați, plasându-se în afara sensului din lege.

Mihai Chirica a încercat un artificiu că să o scutească pe Beatrice Fotache de un concurs greu dat la București. Arhitectul-șef a dat de două ori și a picat, până au schimbat configurarea comisiei

În sufrageria vilei întorci cu mașina

Beatrice Fotache a devenit director la Direcția Proiecte Europene a Primăriei Iași în aprilie 2016, fiind numită prin dispoziția primarului Mihai Chirica. În octombrie același an, a promovat concursul pe funcție, cu nota 94,66 la proba scrisă.
Împreună cu soțul, comisar la Poliția Economică, deține o vilă impresionantă în Galata. Imobilul este finalizat de anul trecut și este cea mai mare casă din zonă. Terenul de 738 mp a fost cumpărat în 2017, cu 245.000 de lei. Pe acesta se află o vilă de 370 mp utili, cam cât trei case obișnuite la un loc.
Valoarea declarată a casei este de 500.000 de lei, rezultând un preț de 190 de euro/mp, raportat la suprafața construită (mai mare decât cea utilă). Acest preț este mult subevaluat. În ultimii ani, la Iași se construiește cu 400-450 euro/mp.
„Este o proprietate realizată cu mai multe credite. Terenul apare ca fiind doar pe numele meu și al soțului, dar este și proprietatea tatălui meu și a fratelui. Când am obținut creditul pentru teren, el a fost făcut doar pe numele nostru, dar acolo au contribuit și ei. Până la dezmembrarea lotului de teren, în viitor, el rămâne pe numele nostru, din cauza actelor de la bancă, deși contributori sunt și ei”, a precizat Beatrice Fotache.

Article image
Poți întoarce un tractor în vila din Galata, abia terminată. Prețul reședinței e cât 260 de salarii medii, adică vreo 21 de ani de muncă. Șefa de la Fonduri Europene a prins ultimul tren al promovării pe funcție publică, fiindu-i semnată numirea pe 30 decembrie 2019, cu două zile înainte de termenul de la care trebuia să dea concurs la București. Schimbarea organigramei este contestată la Agenția Națională a Funcționarilor ...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 13 Mai 2020


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    
Go to top