Miniștrii USR PLUS au propus o serie de 10 amendamente pentru modificarea programului PNDL al premierului Cîțu, pentru a evita deturnarea fondurilor. USR PLUS susține în continuare că în acest OUG nu sunt criterii de acordare a fondurilor, nu sunt garanții privind transparența acestui program de investiții. În forma actuală acest program înseamnă risipă de bani publici, după modelul PSD.
Miniștrii USR-PLUS își vor depune demisiile din Guvern săptămâna viitoare, a declarat vineri Dan Barna, la scurt timp după ce partidul său a depus moțiunea de cenzură prin care speră să-l dea afară pe Florin Cîțu din Palatul Victoria.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul 13 mondial, s-a calificat vineri în optimi de finală la US Open după o victorie în trei seturi, 7-6 (13/11), 4-6, 6-3, în meciul cu kazaha Elena Rîbakina, poziţia a 20-a în clasamentul WTA.
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna transmite că vineri seară a fost depusă moţiunea de cenzură, după ce în cadrul negocierilor din coaliţia de guvernare, fiecare formaţiune şi-a menţinut punctul de vedere, fără a se ajunge la un acord pentru a continua colaborarea.
Patru angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) al MAI și un transportator auto sunt cercetați pentru corupere pasivă în plină pandemie. Polițiștii au primit sume de bani cuprinse între 50 şi 700 de euro în schimbul favorizării traversării frontierei de stat a autovehiculelor ce transportau pasageri şi colete.
Poliţiştii bucureşteni au descoperit în curtea unui imobil din Capitală mai multe arme şi elemente de muniţie, după ce au fost chemaţi de o femeie care susţinea că este ameninţată de către concubin.
O crimă oribilă petrecută în Capitală a fost descoperită abia la o luna distanță de anchetatori. Un bărbat de 53 de ani și-a ucis cu bestialitate prietenul la care stătea în chirie, apoi i-a abandonat trupul pe un teren viran, la două străzi distanță de casa în care locuiau. Apoi s-a făcut nevăzut. Polițiștii de la Omoruri l-au găsit de curând și l-au reținut pentru omor.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat Raiffeisen Bank cu 100.000 de lei pentru practică comercială incorectă şi a decis suspendarea activităţii băncii referitoare la acest comportament, măsură aplicată în premieră în România, precum şi restituirea comisioanelor încasate ilegal de la clienţi, informează ANPC.
Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny", a anunţat premierul Florin Cîţu.