fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Agenţia Naţională de Integritate a constatat o diferenţă nejustificată în cuantum de 189.000 lei şi 282.762 euro între averea şi veniturile realizate de către Mădălina Maria Anghel, ofiţer în cadrul MAI - Direcţia Generală Anticorupţie.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 196.100 Lei (43.519 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului.

Curtea de Apel a respins raportul Agenției Naționale de Integritate (ANI) privind conflictul de interese în care s-ar fi aflat consilierul local USR Răzvan Timofciuc.

Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de comiterea a trei infracţiuni de trafic de influenţă. Pentru una dintre ele a fost trimis în judecată de procurorii DNA Bacău, care au arătat faptul că traficarea influenţei ar fi avut loc în 2013, când Arsene era deputat.   

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unor diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate în cuantum total de 1.857.276 lei (aproximativ 400.000 de euro) în cazul a trei persoane, respectiv un director, un consilier şi un fost comisar de la Garda de Mediu.


Un procuror de la Parchetul General a solicitat marţi judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie achitarea fostului preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale.

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Ovidiu Teodor Creţu, fost primar al municipiului Bistriţa Năsăud, s-a aflat în conflict de interese, deoarece a semnat mai multe facturi pentru o firmă unde era acţionar.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că un fost poliţist din Capitală nu poate justifica peste 100.000 de euro prin veniturile obţinute.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate şi conflictul de interese de natură administrativă în cazul a doi medici cu funcţii de conducere din sistemul medical.

Primarul municipiului Roman, Lucian Micu, a fost destituit din funcție de prefectul județului Neamț, care a constatat, prin ordin, încetarea de drept a mandatului edilului înainte de termen, relatează Mediafax.

Pagina 1 din 9

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac