fbpx
Portokal
Doi polițiști locali, audiați marți în dosarul „Amanta”, au povestit la Tribunal ce „misiuni” au desfășurat pentru supravegherea iubitei fostului primar de Iași Gheorghe Nichita. În timpul programului sau în timpul liber, agenții trebuiau să verifice dacă Adina Samson este acasă sau  unde se plimbă prin oraș.

Ștefan Avârvarei, fost șef în cadrul Poliției Locale, a primit, pe lângă cei doi ani și două luni de închisoare cu suspendare, mai multe zile de muncă în folosul comunității din partea judecătorilor de la Curtea de Apel Iași, în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de fostul primar Gheorghe Nichita. Totodată, el nu mai are voie timp de trei ani să ocupe vreo funcție în cadrul Poliției Locale. Sentința este definitivă.

Echipa REPORTER DE IAȘI a prezentat în premiera și în exclusivitate, în iulie 2015, faptul că Adinei Samson, fosta amantă a lui Gheorghe Nichita, nu-i ies banii pentru mașina rosie, Skoda Rapid, pe care o includea în declarația sa de avere. REPORTER DE IAȘI a făcut atunci toate calculele, conform mecanismului utilizat de ANI, și a informat în exclusivitate că această mașină nu poate fi justificată din veniturile lui Samson. Din 2015 până în prezent, materialul nu a stârnit nicio reacție din partea autorităților.

Echipa REPORTER DE IAȘI a atras atenția încă din 2015 faptul că Adinei Samson nu-i ies banii pentru mașina Skoda Rapid care apăruse brusc în declarația sa de avere.

 A „spălat” Adina Samson bani primiţi cadou de la primarul Gheorghe Nichita, cu care avea o relaţie? Este unul dintre misterele pe care procurorii anticorupţie trebuie să-l deslușească în acest caz.

Mai mulţi funcţionari din Primăria Iași au fost puşi sub acuzare de procurorii DNA într-un dosar ce vizează modul în care a fost achiziţionată cu bani publici mașina cu care se plimba fosta amantă a lui Gheorghe Nichita, Adina Samson.

Printre cei care au fost puşi sub acuzare se numără fostul primar Gheorghe Nichita, acuzat de abuz în serviciu, dar şi fostul şef al Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu, care fost prezenţi au fost chemați, miercuri la sediul DNA Iași.

Nichita i-a făcut fișă personală și l-a filat non-stop pe rivalul său la inima Adinei Samson. Inspectorul Antifraudă Alexandru Stoica s-a văzut de două ori, „la un suc” cu Adina Samson, în toamna lui 2014. O notă informativă pe două pagini a fost găsită în biroul lui Gheorghe Nichita: se știa totul despre Stoica, până și creditele în bancă, unde doarme noaptea, ce relații a mai avut și de câte ori a fost în Fratelli. Incredibil: turbat de gelozie, fostul primar a dat ordin Poliției Rutiere să-i ridice, în trafic, plăcuțele de înmatriculare de la mașina Adinei Samson. Și Poliția s-a executat!

O notă informativă despre Alexandru Gruia Stoica, un inspector antifraudă, a  fost găsită de anchetatori la percheziţiile, din 30 aprilie anul trecut, din biroul din Primărie a lui Gheorghe Nichita, în dosarul numit generic „Amanta”. Pe două pagini erau înşirate detalii despre viaţa privată a tânărului de 31 de ani care se întâlnise, la sfârşitul anului 2014, de două ori cu Adina Samson.
„Data naşterii: (...) 1985. Domiciliul stabil: Strada (...), municipiul Iaşi. Locuieşte la această adresă când nu este la muncă în Suceava, însă uneori înnoptează şi la părinţi, la imobilul de pe strada (...), Iaşi”, sunt primele informaţii regăsite în nota informativă, fără a se preciza dacă aceasta a fost întocmită de un detectiv particular sau de un angajat al Poliţiei Locale.

Până și conturile în bănci le-au aflat

Detalii suplimentare se oferă la secţiunea „bunuri imobile, mijloace de transport din patrimoniul personal”: „deţine în proprietate un apartament de 56 mp, în cotă de ½ cu T.M., la adresa (...), şi un autoturism Toyota Avensis, culoarea neagră cu numărul de înmatriculare IS (...). Deseori este văzut prin oraş, circulând la volanul unei Toyota Land Cruiser cu nr. IS (...), despre care se ştie că este a tatălui său, iar mai nou la volanul maşinii de serviciu inscripţionată ANAF Antifraudă”.
Nichita a fost informat şi că Alexandru Stoica are două conturi la bănci, deschise în 2009, respectiv 2012, şi că în Suceava, unde lucrează, stă cazat la o pensiune.

Alexandru Stoica este cel din stânga. L-a făcut gelos pe Gheorghe Nichita, dar de fapt Adina Samson a ajuns în brațele unui englez

Urmărit în Fratelli

„Nu este căsătorit. Până la sfârşitul lunii decembrie 2014 a avut o relaţie cu o basarabeancă (Caty), cu care ar fi trebuit să se însoare, însă părinţii săi s-au opus acestui fapt aşa că legătura dintre cei doi a luat sfârşit. Se spune că de vreo două luni, Stoica s-a combinat cu o suceveancă, studentă la Iaşi, dar este discret cu relaţia lor. Numele acesteia nu e cunoscut până acum”, se precizează la secţiunea notei „căsătorit/necăsătorit”.
Edilul a aflat şi că de când lucrează la „Antifraudă”, din 2013, tânărul nu prea ar fi ieşit în cluburi (baruri) în weekend. „Motivaţia reală ar fi legătura cu Caty cu care îşi petrecea timpul retras, departe de ochii lumii. În ultimele luni a fost văzut de vreo două ori la clubul Fratelli din Palas Mall”, se mai arată în nota informativă la secţiunea „dacă frecventează cluburi (baruri)”.

 „Are un unchi în Servicii”

Din vedere nu au scăpat nici prietenii lui Alexandru Stoica, aceştia fiind indicaţi cu nume, date de naştere şi adrese. „Prieteni apropiaţi: se întâlneşte şi este în compania copiilor lui Echimov Ion (Eky-Sam SRL Târgu Frumos), respectiv Roxana Tania de 26 de ani şi Tiberiu de 23 de ani (adresa de domiciliu strada (....) oraş Târgu Frumos), precum şi cu executorul judecătoresc Zabolotnai Vladimir, de 34 de ani, şi soţia acestuia, Daniela, 29 de ani, adresa de domiciliu (...) municipiul Iaşi.”
Totodată, Gheorghe Nichita a aflat date şi despre ocupaţia şi locul de muncă al părinţilor tânărului, când s-au născut aceştia şi care sunt principalii colaboratori ai PFA Stoica Romeo, aparţinând tatălui inspectorului, fost şef al Direcţiei de Administrare a Drumurilor Judeţene Iaşi.
„Sursele precizează că Stoica Gruia Alexandru are un unchi care lucrează la o structură de informaţii din judeţul Iaşi. Nu poate preciza numele sau dacă este pe linie maternă sau paternă”, se arată în secţiunea „Rude importante”, care şi încheie nota.

Nichita i-a făcut cadou Adinei Samson o Skoda Rapid roșie, semn că blondei nu i-a fost tot timpul rău

Supravegheat ca pe vremea Securității

Procurorii DNA au arătat că Alexandru Stoica şi tatăl său au fost verificaţi de poliţiştii locali, în perioada 3 octombrie 2014-21 februarie 2015, de nouă ori, respectiv cinci ori în baza de date a evidenţei persoanelor. De asemenea, Nichita le-a cerut de mai multe ori angajaţilor Poliţiei Locale să verifice dacă Alexandru Stoica este acasă.
Cu toate că, din decembrie 2014, alte întâlniri între Adina Samson şi Alexandru Stoica nu au mai avut loc, tânărul era supravegheat. Anchetatorii susţin că, în aprilie 2015, Nichita i-ar fi  spus lui Liviu Hliboceanu, fost director al Poliţie Locale, că ar dori să-l cunoască pe inspector: „Vezi mâine dacă tipul acesta coboară cumva, vezi cum intri în contact cu el, că vreau să-l aduci până la mine… vreau să stau de vorbă cu el".

Filat, Stoica a renunțat s-o mai vadă

Alexandru Stoica a declarat la DNA Bucureşti că a cunoscut-o pe Adina Samson în 2010, ieşind cu ea „pe parcursul a  două-trei luni”, apoi întâlnindu-se de alte două ori, în octombrie şi decembrie 2014. În urmă cu doi ani, fosta iubită a lui Gheorghe Nichita i-ar fi spus inspectorului că are impresia că este urmărită. „Şi în luna decembrie Adina mi-a spus acest lucru, motiv pentru care eu am renunţat să mă mai întâlnesc cu aceasta. Nu m-am simţit urmărit”, a răspuns Alexandru Stoica, în iunie 2015, la întrebările procurorilor.
Inspectorul nu a făcut niciun comentariu legat de subiect. Căutat de REPORTER DE IAȘI, tatăl său a declarat: „Fiul meu lucrează la Antifraudă şi nu poate comenta aspecte de genul acesta. Noi nici n-am ştiut de această situaţie, am aflat ulterior. Am fost revoltaţi la momentul respectiv, apoi am pus-o în categoria de cancan. Bine că nu s-a întâmplat ceva mai grav. Acum întâmplarea o iau cu o anumită clemenţă faţă de domnul primar”. Romeo Stoica a precizat că fiul său nu a avut o relaţie cu Adina Samson.

Fiecare mișcare făcută de Adina Samson era cunoscută de fostul amant din Palatul Roznovanu

A fost urmărit și cel care îi ghicea în cărți Adinei Samson

Tot în biroul lui Gheroghe Nichita, anchetatorii au găsit fotografii cu locuința lui Ioan Sasu, un ieșean mai în vârstă, care obișnuia să-i ghicească în cărți Adinei Samson. Și el i-a creat suspiciuni fostului primar, extrem de posesiv, fiind, la rândul său, monitorizat. Sasu a fost audiat de procurori, declarând că a fost vizitat de un funcționar de la Primărie care a întrebat dacă Gheorghe Nichita îi poate face o vizită. Acesta însă n-a mai venit.

Citește și Garda pretoriană a lui Nichita: opt bodyguarzi non-stop pentru vilă, amantă şi chefuri

Poliția obedientă: au oprit-o în trafic pe amanta infidelă

Halucinant este că Gheorghe Nichita a dat ordin ca Adina Samson să fie oprită în trafic, iar Poliția Locală și agenții de la Poliția Rutieră s-au executat.
S-a întâmplat pe 13 martie 2015, după noaptea în care Adina Samson a împărțit aceeași cameră cu britanicul Robert Wolsey. Nichita aflase tot de la detectivii lui și a vrut să o pedepsească. El l-a sunat pe Liviu Hliboceanu, fostul șef al Poliției Locale, spunându-i că mașina Adinei Samson, o Skoda roșie, are RCA-ul expirat. Hliboceanu l-a sunat instantaneu pe Gheorghiță Ciobanu, șeful Biroului Rutier, iar acesta și-a trimis s-o oprească pe „blonda primarului”, exact la intrarea în Iași din Păcurari. I-au dat amendă 1.000 de lei și i-au ridicat plăcuțele de înmatriculare.
Scandalul era deja maxim și, la scurt timp, Nichita a fost reținut de procurorii DNA.

Nichita și-a urmărit amanta ca un adevărat șef de servicii secrete

NOTA INFORMATIVĂ – text integral

Data naşterii: (...) 1985.

Domiciliul stabil: Strada (...), municipiul Iaşi. Locuieşte la această adresă când nu este la muncă în Suceava, însă uneori înnoptează şi la părinţi, la imobilul de pe strada (...), Iaşi”, sunt primele informaţii regăsite în nota informativă, fără a se preciza dacă aceasta a fost întocmită de un detectiv particular sau de un angajat al Poliţiei Locale.

Bunuri imobile, mijloace de transport din patrimoniul personal: deţine în proprietate un apartament de 56 mp, în cotă de ½ cu T.M., la adresa (...), şi un autoturism Toyot Avensis, culoarea neagră cu numărul de înmatriculare IS (...). Deseori este văzut prin oraş, circulând la volanul unei Toyota Land Cruiser cu nr. IS (...), despre care se ştie că este a tatălui său, iar mai nou la volanul maşinii de serviciu inscripţionată ANAF Antifraudă

Conturi la bănci: are deschis două conturi la Banca (...), unul din (...)2009, iar celălalt dinn (...) 2012.

Adresa unde stă cazat în localitatea locului de muncă: pensiunea (....) din localitatea Şchiea, judeţul Suceava

Căsătorit/necăsătorit: Nu este căsătorit. Până la sfârşitul lunii decembrie 2014 a avut o relaţie cu o basarabeancă (Caty), cu care ar fi trebuit să se însoare, însă părinţii săi s-au opus acestui fapt aşa că legătura dintre cei doi a luat sfârşit. Se spune că de vreo două luni, Stoica s-a combinat cu o suceveancă, studentă la Iaşi, dar este discret cu relaţia lor. Numele acesteia nu e cunoscut până acum.

Dacă frecventează cluburi (baruri) în weekend: se pare că de când activează la Antifraudă Suceava (noiembrie 2013), nu prea a ieşit în astfel de locuri. Motivaţia reală ar fi legătura cu Caty cu care îşi petrecea timpul retras, departe de ochii lumii. În ultimele luni a fost văzut de vreo două ori la clubul Fratelli din Palas Mall.

Prieteni apropiaţi: se întâlneşte şi este în compania copiilor lui Echimov Ion (Eky-Sam SRL Târgu Frumos), respectiv Roxana Tania  de 26 de ani şi Tiberiu de 23 de ani (adresa de domiciliu strada (....) oraş Târgu Frumos, precum şi cu executorul judecătoresc Zabolotnai Vladimir, de 34 de ani, şi soţia acestuia, Daniela, 29 de ani, adresa de domiciliu (...) municipiul Iaşi”

Părinţi: tata Stoica Romeo născut la (...) şi mama  Stoica Ana Irina, născută la  (), care locuiesc într-un imobil de pe strada (...)

Ocupaţia şi locul de muncă al părinţilor: mama Ana- Irina, este (....), tatăl, Romeo deţine PFA Stoica Romeo, cod fiscal (...), cu sediul social în (...). În perioada august 2011- iunie 2012 a fost asociat/ administrator la societatea (...). Ambele entităţi economice au ca obiect principal de activitate  declarat activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea cod CAEN (...)

Principalii colaboratori ai PFA Stoica Romeo sunt societăţile comerciale Eky-SAM Târgu Frumos (administrator Echmov Ioan) şi Ted Construct SRL Iaşi (administrator Brânză Cornel)

Rude importante: Sursele precizează că Stoica Gruia Alexandru are un unchi care lucrează la o structură de informaţii din judeţul Iaşi. Nu poate preciza numele sau dacă este pe linie maternă sau paternă

REPORTER DE IAȘI este prima publicaţie care a studiat cele 23 de volume ale Dosarului Amanta, descoperind detalii incredibile despre reţeaua bugetară de protecţie a fostului primar. Zi, noapte, vară, iarnă, cald, ploaie, ani la rând: poliţişti locali sub acoperire au făcut în mod ilegal tot felul de servicii primarului, concubinei acestuia sau chiar surorii acesteia. Pe Nichita îl aşteptau să iasă din restaurant până dimineaţa şi să nu îi fie murdărit sau distrus gardul vilei, pe Adina Samson o duceau la mall sau coafor. Mai avea puţin şi îi ajungea din urmă: patronul de la Chelsea, Roman Abramovici, are 40 de gărzi de corp, iar fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, 16. În timp ce patrulele erau blocate în jurul locuinţei edilului, la câteva sute de metri distanţă, în Parcul Copou, o fată era ucisă în miezul zilei, iar două statui, monumente istorice, erau furate.  

Opt poliţişti locali au fost ani de zile „garda personală” a primarului Gheorghe Nichita. Indiferent de anotimp, şapte zile din şapte, 24 din 24 de ore, cinci agenţi trebuiau să fie vigilenţi să nu-i fie murdărit gardul locuinţei din Copou a edilului, să nu se arunce cu pietre, să îndepărteze alcoolicii şi cerşetorii din zonă. Alţi trei poliţişti aveau alte atribuţii: transportul iubitei de acasă la serviciu, plimbarea ei la mall, coafor sau însoţirea lui Nichita în diverse locuri. Agenţii lucrau şi peste program atunci când fostul edil petrecea în diferite restaurante sau cluburi.

Serviciu la primar

Informaţiile despre modul în care fostul primar se folosea în scop personalul de Poliţia Locală apar în dosarul numit generic „Amanta” în care Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni. Probele din dosar – declaraţii, interceptări – indică în detaliu cum „lucrau” agenţii de la Poliţia Locală pentru fostul primar. Trei dintre aceştia au explicat că aveau atribuţii de „a asigura protecţia” lui Gheorghe Nichita, dar efectuau şi diferite curse solicitate direct de acesta, eventual prin intermediul secretarei acestuia. „Practic dimineaţa când intram în tură mă deplasam cu maşina de serviciu la domiciliul primarului, situat pe strada Petre Andrei, iar apoi îl însoţeam la Primărie sau oriunde acesta mergea, fiind situat după maşina acestuia”, a povestit anchetatorilor agentul Daniel Buhuş.

Program prelungit pentru distracţia edilului

Poliţiştii locali lucrau de obicei de la 8 la 16 sau uneori până la 20.00, dar unii susţin că au rămas şi peste program, lucrând şi câte 24 de ore. În aceste situaţii, agenţii făceau schimb de tură direct în teren. „Au fost situaţii în care Nichita Gheorghe a mers seara şi la restaurant (Select, Bolta Rece, Castel, Papillon-Palas), iar eu l-am însoţit deplasându-mă după acesta şi de fiecare dată l-am aşteptat până ce acesta ieşea şi mergea la birou sau la domiciliu, uneori întârzia până în dimineaţa următoare”, a declarat, la DNA Bucureşti, agentul Gabriel Popa.

La unison, poliţiştii locali au declarat că niciodată „nu au fost probleme de agresiune fizică” împotriva lui Nichita.

Subordonarea Poliţiei Locale în scop personal de către Nichita, fără ca nimeni să se opună ani la rând, arată, printre altele, cât de putred era sistemul de valori din municipalitate

Şoferii concubinei

Uneori, însă, agenţii se transformau în şoferii personali ai Adinei Samson, iubita fostului edil. „Arăt că am transportat-o de mai multe ori de la Primărie acasă, în Nicolina (..) Tot pe Adina Samson am transportat-o de mai multe ori de la domiciliu la salonul de masaj Bucurdent (de fapt, un cabinet stomatologic-n.r.) şi retur. Au fost şi situaţii în care Samson Adina servea masa în diferite locaţii, iar eu o transportam la acele locaţii. Eu o aşteptam de fiecare dată afară”, a spus unul dintre agenţi.

Poliţiştii locali spun că amanta fostului edil îi suna direct ca să o preia de la domiciliu, iar uneori o duceau la mall, la supermaket sau la coafor, iar despre deplasări şi persoanele cu care se întâlnea îi dădeau raportul lui Nichita sau lui Liviu Hliboceanu, director în Poliţia Locală. „De aproximativ 10 ori, la solicitarea Adinei Samson, în lunile ianuarie–martie (2015-n.r.) am dus-o şi pe sora ei, Samson Daniela”, a precizat agentul Cristinel Dascălu, care fusese „avansat” la sectorul „domniţe” după ce supraveghease casa lui Nichita.

Fals în acte

Cu toate că stăteau doar pe lângă Nichita, cei trei agenţi erau trecuţi în scriptele Poliţiei Locale Iaşi la posturile „Stadion” sau „Teren II”. Conform fişei postului, aceştia ar fi trebuit să patruleze pe jos în zona Stadionului „Emil Alexandrescu” şi în niciun caz nu aveau nevoie de o maşină de serviciu. Au folosit pentru deplasări o Dacie Logan, iar apoi o Dacie Duster, iar în foile de parcurs menţionau „bază-oraş-bază”, cu toate că maşinile rămâneau de cele mai multe ori în curtea Primăriei. Poliţiştii susţin că motorina folosită era plătită din banii Poliţiei Locale, precizând că aveau o cotă lunară de 150 sau 200 de litri.

Ca la Pentagon

Alţi cinci agenţi, care îşi desfăşurau activitatea individual, pedestru, în postul „SuperCopou”, aveau o altă misiune „importantă” de îndeplinit. Maricel Goldan, şef serviciu în cadrul Poliţiei Locale, a declarat la DNA că poliţiştii locali aveau printre atribuţii „supravegherea locuinţei primarului Nichita Gheorghe de pe strada Petre Andrei, degajarea autoturismelor parcate în direcţia locuinţei primarului pentru a nu bloca accesul în curtea imobilului, îndepărtarea persoanelor care consumau băuturi alcoolice la un magazin alimentar amplasat vizavi de locuinţa edilului municipiului Iaşi”.

Tabloul este completat de cei cinci poliţişti locali care spuneau că aveau în vedere şi „să nu îi fie murdărit sau distrus gardul” locuinţei, să nu fie lipite afişe, sparte geamurile, aruncate obiecte în curte, să nu fie cerşetori în zonă, iar în momentul în care Nichita pleca de acasă, stăteau în apropierea imobilului pentru a nu fi ameninţat de vreo persoană.

 Existau, dar nu existau

„În perioada în care efectuam serviciul în postul Super Copou lucram program de 12 ore cu 24 libere, urmate de 12 ore tură de noapte cu 48 de ore libere”, a explicat agentul Mihai Miru. Cele patru ture se desfăşurau în aceeaşi manieră, fie iarnă, fie vară, iar când unul dintre agenţi era în concediu, era înlocuit de alţi colegi.

Poliţiştii veneau la „serviciu” îmbrăcaţi civil, nu aveau armament în dotare, nu primeau instructaj înainte de intrarea în tură, ci se schimbau de haine „pe teren”, de obicei la portarul de la un cămin studenţesc din apropiere „de unde exista vizibilitate asupra imobilului primarului”. Nu le era controlată activitatea, nu întocmeau referate şi nu puteau da sancţiuni contravenţionale pentru că nu erau în uniformă.

Şandramaua se prăbuşea, patrula tot exista

În general, dimineaţa şi la amiază stăteau la intrarea de la Liceul de Informatică, alături de agentul de pază. „Declar că munca în teren era 50% pentru îndeplinirea activităţilor de poliţie locală, 50% pentru supravegherea locuinţei primarului Nichita”, a spus procurorilor agentul Dumitru Ciobanu.

Agenţii erau „la datorie”, chiar şi după disponibilizările care au avut loc în 2011 în  Poliţia Locală, moment după care exista o singură patrulă în zona Copou, pe o distanţă de 5 kilometri, care avea printre atribuţii şi verificarea celor două parcuri. La postul Super Copou şi la dispozitivul de însoţire al lui Nichita nu s-a renunţat nici după ce, în Parcul Copou, în 2013, două statui au fost furate, iar în acelaşi loc o elevă a fost ucisă, în martie 2015, ziua în amiaza mare.

Ca la Saddam: posturile desfiinţate în ziua reţinerii

„Cele două posturi erau constituite în baza dispoziţiilor verbale a primarului, funcţionau din perioada anterioară venirii mele, nu aveam posibilitatea să le desfiinţez (...) Decizia de desfiinţarea a celor două posturi (însoţire primar şi Super Copou) îmi aparţine, am luat-o ca urmare a faptului că domeniile lor de activitate nu se regăseau strict în prevederile legale”, a precizat Georgel Grumeza, șeful Poliției Locale, în faţa procurorilor. Posturile au fost desfiinţate în aceeaşi zi în care Nichita a fost ridicat de DNA, trei poliţişti ajungând la Biroul Control activităţi comerciale, iar cinci la Ordine Publică, patrulând în Parcul Copou şi Parcul Expoziţiei.

Două dosare penale

Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată, în noiembrie anul trecut, de DNA Bucureşti, după ce ar fi folosit Poliţia Locală pentru a-şi urmări fosta iubită. Acuzaţi mai sunt fostul director al Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu şi un fost şef de serviciu din instituţie. Următorul termen al procesului va avea loc pe 3 octombrie. Nichita este judecat în alt dosar, la Bucureşti, pentru infracţiuni de corupţie, alături de preşedintele grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu.

O poză pe ideea discuţiei din interceptare: şeful Poliţiei Locale, Hliboceanu, cărând cadourile de la nunta fiicei lui Nichita (Foto: Ziarul de Iaşi)

Şeful Poliţiei Locale, terfelit ca-n ghetou

16 aprilie 2015 ora 8.53 Nichita îl sună pe Hliboceanu şi îi cere să verifice dacă un tânăr cu care s-a întâlnit Adina Samson a plecat de acasă.

N.G.: Ce-i mă.

H.L.: N-o plecat.

N.G.: N-o plecat de acasa?

H.L.: Nu, nu.

N.G.: Vezi el dacă o plecat, important e el acuma.

H.L.: Da, da, el la cine vă referiţi exact.

N.G.: Ei, la cine, minte în p... mă-sii, ai un cap cât baniţa de la...

H.L.: Da....

N.G.: Băi, dar du-te-n p... mea că eşti prost de bubui câteodată. A ajuns acasă băiatul.

Citește și Toate denunţurile împotriva lui Nichita: TURNAT DE CEI MAI BUNI PRIETENI

Nichita: „Nu pot vorbi, sunt la volan”

REPORTER DE IAȘI a încercat să afle versiunea fostului primar Gheorghe Nichita, sunându-l, dar acesta ne-a spus: „Nu pot vorbi, sunt la volan”. Revenind de câteva ori cu apeluri telefonice, în decurs de câteva ore, acesta nu a mai răspuns, deși i-am trimis și un SMS cu întrebările.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          
Go to top