Salubris SA Iaşi se judecă în prezent cu două bănci după ce a cerut în mod greşit plata unei facturi către un furnizor de combustibil. Peste 130.000 lei au ajuns în contul unei persoane fizice care a scos banii, iar firma de salubritate a rămas cu buza umflată. Firma se dă acum peste cap să afle la cine a ajuns suma pentru a o putea recupera.

Nici a treia oară nu le-a ieșit. Cel mai mare tun imobiliar din istoria Iașului a fost, cel puțin pentru moment, tras pe linie moartă. Cuplul Mihai Chirica, primar, și Gabriel Harabagiu, viceprimar, voia să bage Primăria într-un schimb dezastruos pentru oraș. Ar fi vrut să cedeze aproape 10.000 mp unui privat în schimbul a doar 7.000 mp argumentând cu iluzoria construcție a unui nou sediu pentru Operă, în fapt un simplu alibi. În schimb, firma M.Chim ar fi înregistrat profituri fabuloase, de ordinul zecilor de milioane de euro.

Controlul la cele 15 bănci a fost făcut în perioada 28 august – 6 octombrie şi a vizat respectarea prevederilor legale privind modalităţile sau mijloacele de desfăşurare a activităţilor de publicitate.