fbpx
 
Partidul România Unită (PRU), fondat de fostul social-democrat Bogdan Diaconu, a primit, în 2016, cotizaţii în valoare totală de 82.195 lei şi donaţii din partea a o sută de persoane fizice de 976.639 lei. PRU a obţinut împrumuturi de 410.000 lei de la două persoane, în timp ce trei societăţi au împrumutat formaţiunea cu 1,5 milioane lei, între acestea fiind şi o firmă din grupul Asesoft controlat de Sebastian Ghiţă, scrie News.ro.

 

Potrivit unei raportări publicate în Monitorul Oficial, 100 de persoane fizice au făcut donaţii PRU a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară, totalizând 976.639 lei.

 


Plenul Senatului a respins marţi, cu unanimitate de voturi, iniţiativa legislativă a fostului deputat PRU Bogdan Diaconu de desfiinţare a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor.

 

Anterior votului din plen, şi comisiile juridică, pentru egalitate de şanse şi pentru drepturile omului din Senat au adoptat, tot cu unanimitate de voturi, un raport de respingere iniţiativei legislative.

 

Senatul este cameră decizională în acest caz.

 


Un clip postat pe Facebook îi arată pe liderii PRU Sebastian Ghiță și Bogdan Diaconu cântând în noaptea alegerilor, după un chef.

 


Președintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, și deputatul Sebastian Ghiță, s-au prezentat în această dimineață la sediul DNA București pentru a depunde un denunț penal împotriva lui Dacin Cioloș și a Guvernului.

 

Cei doi, Ghiță și Diaconu, s-au prezentat la DNA cu o plângere penală împotriva lui Dacian Cioloș și a Guvernului pentru achiziția Cumințeniei Pământului. Acesta au transmis că este vorba de infracțiune de înșelăciune și fraudă în acest act achizie a operei de artă.

 

Bogdan Diaconu: „Am venit să depunem un denunț penal împotriva lui Dacian Cioloș, pentru infracțiunea de înșelăciune și fraudă în cazul achiziției Cumințeniei Pământului. Au fost evaluări de 800.000, 1 milion, 2 milioane sau 5 milioane de euro. Până la urmă s-a ajuns la suma de 11 milioane de euro"

 

Sebastian Ghiță: „DNA trebuie să arate românilor că sunt echidistanți. Trebuie să înceapă cercetările la această megafraudă de astăzi care se poate transforma într-un nou ANRP.

Am informații precise că această operă de artă și faptul că este exclus ca ea sa fie achiziționată din bani publici. Acesta poate fi startul unui nou ANRP. Ne putem trezi cu retrocedări și răscumpărări de opere de artă la prețuri supraestimate"

 

(Sursa: EVZ.ro)


Gheorhe Turda o duce cum nu se poate mai bine după despărțirea de Lucia Lazăr.

 

După ce și-a cumpărat o mașină de 50.000 de euro, artistul a decis să facă un pas important în cariera sa. Acesta a hotărât că este timpul să se înscrie în politică așa că a mers pe mâna Partidului România Unită.

 

Bogdan Diaconu, președintele PRU, a spus că este extrem de fericit de alegerea artistului, precizând că speranțele partidului pentru alegerile parlamentare sunt legate de Gheorghe Turda.

 

 

„Îi urez bun venit în rândurile Partidului România Unită marelui rapsod popular Gheorghe Turda, una dintre vocile emblematice ale muzicii folclorice românești, și îl asigur că vine într-o echipă care îl apreciază ca și marea majoritatea a românilor iubitori de frumos. Îl considerăm un om de mare valoare, și cel mai bun candidat pe lista Partidului România Unită pentru românii din străinătate. Îi mulțumesc și domnului Gheorghe Turda pentru că este alături de noi, într-un moment în care începem o nouă etapă în viața PRU, etapă care doresc să fie de bun augur pentru România. De astăzi suntem mai puternici, iar mâine vom fi și mai puternici...!”, a scris Diaconu pe Facebook.

 

(Sursa: b1.ro)


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30