fbpx
 
Un bărbat urmărit de luni de zile de către autorităţile americane pentru că profera ameninţări la adresa preşedintelui Joe Biden a fost împuşcat miercuri de FBI în statul Utah, cu câteva ore înaintea unei vizite planificate a preşedintelui în acest stat din vestul Statelor Unite, transmite AFP.

Scandal de pedofilie în Australia: poliția a arestat 19 persoane care făceau parte dintr-o rețea care distribuia conținut abuziv pe dark web. Investigația, desfășurată în colaborare cu serviciile secrete americane, a pornit după ce doi agenți FBI au fost asasinați în urmă cu doi ani. Rețeaua ar fi comis abuzuri asupra minorilor și ar fi produs și distribuit astfel de conținut pentru cel puțin un deceniu, anunță poliția australiană.

Cei 47 de români au fost luați de FBI, după ce un video cu bani a fost postat pe internet, scrie Gândul.

O fată din Arizona care a dispărut pe 15 septembrie 2019 și-a făcut apariția din senin la o secție de poliție. 

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag, a avut o întrevedere, la sediul instituţiei, cu Monika A. Wasiewicz, ataşatul legal al Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti.

Un pensionar a fost reținut după ce a pipăit o însoțitoare de zbor, în zona intimă. Bărbatul a spus, în gura mare, că a fost provocat de „parfumul” femeii.

Unul dintre cei mai temuți infractori din lume, care se afla de mai multe luni pe lista celor mai căutate persoane din America, a fost arestat după ce a folosit o identitate falsă pentru a scăpa de polițiști.

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat şapte percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Tulcea, Vrancea şi Buzău, într-o amplă operaţiune internaţională condusă de FBI având ca obiect comiterea infracţiunii de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Miliardarul Guo Wengui, care se prezenta ca un adversar aprig al regimului chinez din exilul său aurit din Manhattan, a fost arestat miercuri la New York, acuzat că a fraudat mii de investitori pentru a se îmbogăţi, transmite AFP.

O importantă rețea de hackeri a fost destructurată. A fost o muncă de echipă, ce a implicat de autoritățile din Germania, din Ucraina, agenti FBI și Europol.

Pagina 1 din 6

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30