fbpx
 
 „Tactică de luptă” mai puţin obişnuită pentru un bărbat dezamăgit în dragoste: a încercat să-şi calce rivalul cu un utilaj greu. Victima a fost rănită uşor, iar agresorul a fost trimis în judecată.

Proces inedit la Judecătoria Iaşi. Un afacerist din Tomeşti a ajuns în faţa judecătorilor după ce şi-a fugărit rivalul cu un utilaj de încărcat numit volă. 

Dragostea, bat-o vina

Scenele halucinante s-au petrecut în urmă cu mai bine de doi ani pe drumul care leagă Iaşiul de Tomeşti, dar dosarul a ajuns instanţă în urmă cu câteva zile. Mihai Chirtea (60 de ani) a fost trimis în judecată de Parchetul Judecătoriei Iaşi pentru distrugere, ameninţare şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Conflictul dintre afacerist şi Vasile Bordeianu ar fi pornit, potrivit procurorilor, de la o femeie, iubita primului şi fosta soţie a celui de-al doilea. „Numitul Bordeianu Vasile şi inculpatul Chirtea Mihai se cunosc de mai mulţi ani, iar între aceştia există o stare conflictuală generată de faptul că M. (fostă B.) E., fosta soţie a persoanei vătămate, este actuala concubină a inculpatului Chirtea Mihai”, se arată în rechizitoriu.

Un trecător a filmat cu telefonul incidentul

De cascadorii râsului

Afaceristul ar fi văzut „negru în faţa ochilor” pe 29 aprilie 2014, când a observat, în dreptul firmei sale, o autoutilitară condusă de Bordeianu, care aştepta ridicarea barierei de la trecerea peste calea ferată. Chirtea ar fi aruncat cu pietre în maşina condusă de rivalul său, distrugând mai multe elemente de caroserie. Bordeianu ar fi coborât din autoutilitară, iar cei doi bărbaţi s-ar fi ameninţat şi înjurat.

Scandalul nu s-a oprit, însă, aici. Chirtea s-a dus în curtea societăţii, s-a urcat la volanul unei vole şi ar fi pornit după rivalul său. „A efectuat mai multe manevre la volanul utilajului respectiv, în jurul autoutilitarei aparţinând numitului Bordeianu Vasile, urmărindu-l pe acesta din urmă cu scopul de a-l intimida”, susţin anchetatorii. Bordeianu ar fi încercat să se urce la volanul maşinii sale, dar nu a reuşit şi s-ar fi rănit uşor. Ulterior, ambii bărbaţi au făcut plângere la Parchet.

„Organele judiciare şi-au făcut datoria. După reaudierea tuturor martorilor s-a dispus trimiterea în judecată. Toate plângerile făcute împotriva clientului meu au fost clasate” Silviu Ciuruc, avocatul lui Vasile Bordeianu

Victima cere 6.000 de lei daune

În faţa anchetatorilor, Chirtea a susţinut că nu conduce vola pe drumurile publice, cu excepţia situaţiilor în care se deplasează la o staţie Peco din apropiere pentru a o alimenta. Acesta a mai precizat că nu reţine să fi aruncat cu pietre în maşina lui Bordeianu sau să-l fi ameninţat. Acesta din urmă s-a constituit parte civilă în dosar cu 6.000 de lei pentru avariile aduse autoutilitarei. „Clientul meu nu are o relaţie de concubinaj cu doamna în cauză, are doar o relaţie de prietenie. Din punctul nostru de vedere ameninţarea şi distrugerea nu sunt dovedite”, a precizat Codrin Stupariu, avocatul lui Mihai Chirtea.

Citește și Operațiunea „Cioara vopsită": soții Sofronia au dat un tun de 50.000 de euro cu 500 de profesori plimbați pe la Chișinău

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30