fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost audiat, marți, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Surse judiciare au precizat pentru Știrile PRO TV că el a fost audiat ca martor într-un dosar privind conducerea CFR.

Anunţurile de participare la licitaţia pentru construcţia secţiunilor Leghin – Târgu Neamţ şi Târgu Mureş – Miercurea Nirajului şi legătura la A3, parte din Autostrada Unirii, au fost transmise marţi spre publicare în SICAP, a scris pe pagina sa de Facebook ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, relatează Agerpres.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), dar şi alte companii din subordinea Ministerului Transporturilor şi-au anunţat intenţia de a-şi muta conturile de la băncile austriece la CEC, pentru că au găsit condiţii mai bune, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Asociaţiile „Împreună pentru A8” şi „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” au transmis vineri Ministerului Transportului o înştiinţare prin care retrag îi lui Cătălin Urtoi mandatul de reprezentant al acestora pe lângă ministrul Sorin Grindeanu, potrivit unui comunicat al celor două platforme civice.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că a fost desemnat constructorul pentru ultimele două tronsoane ale Autostrăzii Buzău - Focșani.

Autostrada A7, traseul Ploiești – Pașcani, a intrat în execuție: două dintre cele 13 loturi sunt deja în șantier, pe alte două se vor semna chiar vineri contractele de execuție.

Șeful PSD Iași, senatorul Maricel Popa, i-a înmânat ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, o biblie dăruită dăruită de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, potrivit unei postări pe Facebook a liderului social-democraților ieșeni.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat luni, pe pagina sa de Facebook, lansarea în licitaţie a contractelor pentru construcţia celor trei loturi ale autostrăzii Autostrăzii Bacău-Paşcani, în lungime de 77,39 kilometri, şi o valoare totală de 5,858 de miliarde de lei (fără TVA).

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii a semnat marţi, la Buzău, primele două contracte pentru Autostrada Moldovei A7.

Întâlnire extrem de importantă la Ministerul Transporturilor. Parlamentarii PSD de Iași, ministrul Sorin Grindeanu și directorul CNAIR au avut o discuție pe subiectul Autostrăzii A8 (Ungheni – Iași – Tg. Mureș), mai exact pe segmentele propuse spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Pagina 1 din 15

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30