fbpx
 
O asistentă medicală din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Buzău a fost reţinută 24 de ore, după ce ar fi primit 1.200 de lei pentru a interveni în vederea eliberării unui certificat medico-legal.

O asistentă medicală de la un spital din Galaţi a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind acuzată că în ultimii ani a furat bani, bunuri şi vouchere de vacanţă din dulapurile colegilor.

O asistentă medicală, angajată la Serviciul de Medicină Legală Maramureș, a fost condamnată la cinci ani și șapte luni de închisoare cu executare, în primă instanță.

Asistenta medicală britanică Lucy Letby, în vârstă de 33 de ani, îşi va petrece tot restul vieţii în spatele gratiilor pentru uciderea a şapte bebeluşi.

Foarte puțini medici vor să discute despre sprijinul financiar pe care l-a oferit România refugiaților ucraineni. Ne-am lovit de această reticență cu uimire: nu s-a mai întâmplat niciodată până acum, ca jurnaliștii să fie refuzați sau de-a dreptul ignorați de atât de mulți doctori și specialiști.

O femeie în vârstă de 37 de ani, de profesie asistentă medicală, a băut o seară întreagă, apoi s-a răzbunat crunt pe fostul ei iubit.

Doamna Chișcă lucrează la Maternitatea Cuza Vodă, dar firma ei de construcții debordează în ultimii trei ani: 6,2 milioane de lei cu primăriile din Ciortești, Popești și Aroneanu

Soțul a făcut niște case la Aroneanu împreună cu Adrian Andronic, fiul lui Bogdan Andronic, director la Transgaz

Cei doi asociați lucrează pe două firme: rezidențial și contracte cu statul

„Eu sunt acolo, el este aici”, spune Adrian Andronic, referindu-se la faptul că în ambele firme interesele sunt comune

O asistentă medicală de la un spital din județul Cluj a fost concediată, după ce ar fi administrat greșit adrenalină unui sugar de numai câteva luni.

O asistentă de la Spitalului Județean de Urgență Vaslui a fost lovită în cap, cu un lacăt, de un bărbat internat cu afecțiuni medicale care intrase în sevraj. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pagina 1 din 6