fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Autorizație din 2012 pentru un P+3 între imobilele tip vilă de la Billa. Locatarii merg la judecată. O autorizație de construcție pentru un bloc ce va fi ridicat pe strada Florilor a scos oamenii în stradă. „Rămânem fără soare, fără parcări și ne alegem cu un bloc lipit de celelalte”, spun locatarii din zonă, care s-au decis să ducă problema în instanță. Investitorul spune că are toate documentele care atestă că imobilul nu va afecta viața celorlalți.

 

Pe final de an, Primăria Iași a emis o autorizație de construcție pentru un bloc cu demisol, parter și 3 etaje plus mansardă ce urmează a fi construit pe strada Florilor, în apropiere de Sala Voința. Noul imobil, desenat de același arhitect Marian Jan Chirița care semnează toate proiectele controversate din Iași, este amplasat între celelalte imobile, pe o actuală parcare ce a fost împrejmuită de noul proprietar – Paul Avataji de la Imperia Imobiliare. Proiectul este deja contestat de locatarii celorlalte imobile, care și-au făcut o listă în baza căreia vor să conteste în instanță autorizația.

 


Autorizație din 2012 pentru un P+3 între imobilele tip vilă de la Billa. Locatarii merg la judecată. O autorizație de construcție pentru un bloc ce va fi ridicat pe strada Florilor a scos oamenii în stradă. „Rămânem fără soare, fără parcări și ne alegem cu un bloc lipit de celelalte”, spun locatarii din zonă, care s-au decis să ducă problema în instanță. Investitorul spune că are toate documentele care atestă că imobilul nu va afecta viața celorlalți.

 

Pe final de an, Primăria Iași a emis o autorizație de construcție pentru un bloc cu demisol, parter și 3 etaje plus mansardă ce urmează a fi construit pe strada Florilor, în apropiere de Sala Voința. Noul imobil, desenat de același arhitect Marian Jan Chirița care semnează toate proiectele controversate din Iași, este amplasat între celelalte imobile, pe o actuală parcare ce a fost împrejmuită de noul proprietar – Paul Avataji de la Imperia Imobiliare. Proiectul este deja contestat de locatarii celorlalte imobile, care și-au făcut o listă în baza căreia vor să conteste în instanță autorizația.

 


Moarte cu semne de întrebare, la Bacău! O femeie de 68 de ani a fost găsită fără suflare lângă un bloc cu 10 etaje din oraş.

 

Victima locuia în Piatra Neamţ, iar rudele sale au dat-o dispărută sâmbătă dimineaţa. O anchetă a fost declanşată pentru că nimeni nu îşi explică ce căuta în zona respectivă.

 


Așa se întâmplă de mult în Iași, când în autorizație scrie una, iar constructorii fac în realitate alta. Dezvoltatorii sunt patronii de la „Casa Boierească”. Imobilul din Bucium, cu 8 apartamente, a fost dat în folosință fără canalizare. Fosa septică e subdimensionată, fiind deversată direct în stradă. Locatarii sunt exasperați, dând în judecată firma care le-a vândut apartamentele.

 

Locatarii unui bloc de lux din Bucium susțin că au ajuns să cheme lunar vidanja după ce apele uzate provenite din consumul menajer ajungeau pe terenul de lângă imobil. Sătui de mirosurile insuportabile unii dintre cumpărători au dat în judecată constructorul și i-au cerut să înlocuiască stația de epurare.

 

Lunar vine vidanja

Necazurile locatarilor din blocul cu opt apartamente din Fundac Teoharie Antonescu nr. 7 au început în primăvara acestui an. La scurt timp după ce  firma care a construit imobilul a vândut toate locuințele, oamenii s-au trezit că stația de epurare care îl deservea a început să deverseze apele uzate neepurate direct pe sol.
„Noi am cumpărat apartamentul cu două camere în 2013. Cât timp nu au fost toate apartamentele locuite nu am avut probleme. Cum au fost toate vândute, ne-am trezit că apele provenite din consumul menajer erau evacuate pe terenul adiacent din zonă. Astfel, am apelat ApaVital, iar acum am ajuns să chemăm lunar autovehiculul de vidanjare”, susține Cătălin Neagu, unul dintre locatarii unui aparatament de la parter.

 

În autorizație e una, în realitate alta

Oamenii le-ar fi prezentat problema atât reprezentanților firmei SC Steak House CSB Bucium SRL, constructorul blocului, dar și autorităților. Astfel, Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad  a arătat că  stația de epurare a fost pusă în funcțiune de dezvoltatorul imobiliar ”fără a deține acte de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor” și că, în urma unui control, s-a stabilit că nu funcționa corespunzător. 
„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că pârâta a pus în funcțiune o stație de epurare de o capacitate mai mică față de datele tehnice din proiectul vizând autorizația de construire și în raport de debitele rezultate de la locuința semicolectivă”, au arătat unii dintre locatari, în acțiunea depusă la Judecătoria Iași.

 

Blocul din Bucium nu are canalizare. Dejecțiile sunt deversate în stradă, printr-un șanț, prin intermediul unei mici pompe electrice

Locatarii, disperați de mirosuri

Garda de Mediu a ajuns și ea la aceeași concluzie, constatând, printre altele, că apele uzate erau dirijate pe drumul de acces din zonă, conform datelor de la dosar.
Astfel, două familii care locuiesc la parterul blocului ar fi notificat SC Steak House CSB Bucium SRL să remedieze problema. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, au cerut judecătorilor să oblige firma și administratorul acesteia să înlocuiască stația de epurare sau să îi autorizezeze pe ei să facă lucrările, pe cheltuiala pârâtelor. De asemenea, locatarii au solicitat și câte 5.000 de lei daune morale.
„Locatarii blocului, dar în special, noi, reclamanții, care locuiam la parter, suntem în pragul disperării din cauza miasmelor ce năvălesc din stația de epurare, traiul de zi cu zi a devenit un veritabil calvar olfactiv (...) ”, se mai precizează în acțiunea depusă la Judecătoria Iași.

 

Dezvoltatorul, supărat: „Să decidă instanța”

Pe de altă parte, administratorul dezvoltatorului imobiliar a refuzat să facă alte precizări. „Nu doresc să comentez. E problema lor. M-au reclamat la toate autoritățile, fără ca măcar să mă avertizeze. Instanța are putere să decidă de partea cui este dreptatea”, a spus Carmen Creangă, administratorul SC Steak House CSB Bucium SRL.

 

Citește și Iașul penibil: Primăria și-a făcut propriul FILIT, mai scump ca originalul. Suma imensă pentru o șușă cu mulți absenți

 

Apele Române au sesizat Parchetul

Reprezentanții firmei au ajuns și în atenția procurorilor, în urma unei plângeri formulate de Administrația Bazinală de Apă Prut- Bârlad.

"A fost înaintată o plângere penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași referitor la executarea și punerea în funcțiune de către SC Steak House a sistemului de evacuare a apelor uzate fără aviz/autorizație de gospodărire a apelor, dosar care se află în cercetare", a declarat Andreea Poenaru, purtătorul de cuvânt al ABA Prut-Bârlad, precizând totodată că firma respectică a mai fost sancționată contravențional de inspectorii instituției pentru nerespectarea dispozițiilor legale din domeniul gospodăririi apelor, anterior formulării plângerii.

 

La blocul din Breazu e catastrofă ecologică

Aceeași situație și la blocul lui Gheorghiu de la Breazu

O situație similară a existat și la intrarea în zona Breazu, unde a fost construit un bloc de către Bogdan Gheorghiu, fostul patron de la Express Credit Amanet. Mai multe persoane din zonă s-au plâns, în mai, că deversarea dejecţiilor se făcea printr-o conductă îngropată în pământ, ce trece pe sub Drumul Judeţean 282 şi că imaşul comunal a fost transformat într-o mlaştină urât mirositoare. Aceștia spuneau și că, în spatele blocului, la câţiva metri de mai multe case, a fost săpată o groapă unde erau deversate dejecţii şi apă menajeră.


Explozie puternică, marți noapte, într-un bloc de locuinţe din Bistriţa-Năsăud. Nouă persoane au ajuns la spital, dintre care una este în stare gravă. Din primele cercetări, au fost afectate toate cele 40 de apartamente din blocul în care s-a produs explozia și alte 25 dintr-un bloc vecin.

 

„Au fost evacuate pentru siguranța lor aproape 100 de persoane și doar patru au dorit să se cazeze la centrul temporar de cazare al municipiului Bistrița, ceilalți au preferat să meargă la rude și prieteni. Începem azi cu experții analiza apartamentelor rând pe rând și vom constata acolo unde se pot întoarce oamenii, să se întoarcă în apartamentele lor. Din primele cercetări nu e afectată întreaga structura de rezistență a blocului”, a spus prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț.

 

De asemenea, din primele informații blocul vecin nu a suferit daune majore în urma exploziei. Alimentarea cu gaz a blocului a fost întreruptă imediat după explozie.

 

 

Dintre persoanele care au fost evacuate, o parte au fost cazate la rude și prieteni și o parte într-un adăpost pus la dispoziție de primăria orașului. Urmează ca în această dimineață să se facă o evaluare a daunelor pentru a vedea dacă oamenii se pot întoarce în casele lor.

 

(Sursa: digi24.ro)


Un bărbat s-a aruncat, în această seară, de pe un bloc de zece etaje situat pe strada Cerna, din cartierul Mircea cel Bătrân. Locatarii imobilului spun că au auzit o bufnitură puternică după care au văzut trupul inert al omului.

 

Echipajul de ambulanță ajuns la fața locului nu a putut decât să declare decesul. Persoana nu a fost identificată. Medicii spun că sinucigașul are între 35 și 40 de ani.

 

Criminaliștii ieșeni sunt așteptați să ajungă la locul incidentului.


O banală căzătură l-a trimis pe un copil de opt ani, din Iaşi, la spital, cu arsuri de gradul I şi II. Copilul a căzut în faţa blocului, într-o zonă pe care un vecin a stropit-o cu o substanţă chimică extrem de periculoasă. Bărbatul are acum dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.

 

Bărbatul le-a povestit anchetatorilor că a aruncat cu un detartrant puternic în faţa blocului, pentru că a vrut să dezinfecteze zona. Oamenii străzii folosesc intrarea în bloc pe post de toaletă publică, spune el, şi nu mai putea suporta mirosul.

 

Copilul a trecut prin acest gang la scurt timp după ce bărbatul a stropit cu soluţia corozivă. Băiatul a alunecat şi a căzut pe spate în substanţa care i-a produs arsuri”. El a ajuns la Spitalul de Pediatrie cu răni grave, dar este stabil.

 

„Copilul momentan este stabil. Prezenta arsuri de gradele 1 şi 2 pe aproximativ 10 la sută suprafaţă corporală. Noi am bănuit că e vorba de un acid după cum arătau arsurile, acid sulfuric poate”, spune Lucian Cernahovschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Iaşi.

 

Deşi recunosc că au probleme cu oamenii străzii, locatarii din bloc sunt revoltaţi de gestul bărbatului.

 

„Cine a făcut treaba asta, nu-i sănătos. Asta să fie clar. Nici nu are dreptul locatarul să facă treaba asta. Sunt firme specializate”, spune un bărbat.

 

Citește și Caz revoltător la Iași: copil ars cu o substanță toxică aruncată în fața blocului de un locatar supărat

 

„Poliţiştii au fost informaţi de către tatăl minorului în legătură cu această situaţie. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, declară Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

 

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la trei ani de închisoare.

 

(Sursa: digi24.ro)

 

 


Pagina 36 din 36