fbpx
 
Poliţiştii timişeni de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase efectuează cercetări in rem pentru nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, după ce în curtea Laboratorului de Igienă a Radiaţiilor din Timişoara al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) ar fi fost identificată prezenţa unei surse de radiaţii, a anunţat, miercuri, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

O echipă de 15 specialişti din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), alcătuită din cinci medici, cinci asistenţi medicali şi cinci militari specialişti în domeniul CBRN, va pleca, luni, în SUA, pentru a oferi sprijin autorităţilor statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19.

Echipa care a făcut cercetări în apartamentele din blocul de la Timișoara unde s-au înregistrat cele trei decese a constatat niveluri slabe și medii de substanțe neurotoxice, potrivit șefului ISU Timiș.

Echipajele ISU Neamț au intervenit în această dimineaţă într-o misiune mai puţin obişnuită – cercetare CBRN (cercetare chimică, biologică, radiologică, nucleară şi substanţe explozive), în municipiul Piatra-Neamț.

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30