fbpx
 
Aproape o mie de persoane au participat aseară la concertul care a marcat sfârșitul celei de-a 25-a ediții a Sărbătorilor Iașului. Finalul manifestărilor, tradiționalul foc de artificii organizat pe malul Bahluiului, nu i-a dezamăgit pe spectatori. O ploaie mocănească i-a ținut pe ieșeni în case.

 

La concertul de aseară susţinut de trupa Holograf ieșenii au avut parte și de un spectacol de lumini, artificii şi lasere de excepție.

 

Spectacolul a început la ora 19.00 cu recitalul interpretului Tudor Turcu, fost câştigător al concursului X Factor România, apoi în jurul orei 20.00 pe scenă a intrat formaţia Holograf.

 

La ora 21.00 a început spectacolul de lasere şi lumini, urmat de focul de artificii.

 

Tot aseară s-a încheiat și pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva cu procesiunea de adăpostire a moaştelor în Catedrala Mitropolitană.

 

Astăzi, în jurul prânzului, moaştele Sfântului Neofit Zăvorâtul vor fi repatriate în Cipru.

 

Aproximativ 170.000 de pelerini au sosit la Iași, săptămâna trecută, pentru a se închina la sfintele moaşte.


Iaşul a fost sâmbătă seara oraşul contrastelor. Chiar dacă sărbătoarea Cuvioasei Parascheva a trecut, pelerinajul continuă şi mii de credincioşi au stat până după miezul nopţii la coadă pentru a se închina la Sfintele Moaşte.

 

Însă la doar câteva minute de mers pe jos de Mitropolie, mii de oameni au luat parte la un concert cu artişti cunoscuţi. Mii de oameni au ignorat frigul şi s-au încălzit cântând şi dansând în faţa Palatului Culturii din Iaşi.

 

Concertul la care au luat parte artişti consacraţi i-a făcut să uite de vremea urâtă. În acelaşi timp, la o aruncătură de băţ, atmosfera era alta.

 

În Curtea Mitropoliei, credincioşii care au ajuns sâmbătă la Iaşi au avut de aşteptat mai bine de şapte ore la rând pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva. Vântul tăios a fost parcă mai greu de îndurat acolo.

 

„Nu mai pot, dar ce să fac Dumnezeu să-mi ajuta să mă mai ţin pe picioare, să ajung acasă cu bine."

„Sfânta ne-a învrednicit să putem trece atâtea ore."

 

Racla cu sfintele rămăşiţe va fi dusă duminică seara înapoi în Catedrala Mitropolitană.

 

Peste 150.000 de pelerini au trecut în această săptămână pe la moaște.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


23 iulie 2017 este ziua în care fanii din România pot merge la Concertul pe care Depeche Mode din Cluj Napoca.

 

Concertul face parte din turneul „Global Spirit Tour" pe care trupa îl va începe în mai anul viitor, în care îşi vor promova noul album "Spirit", ce va fi lansat în primăvara anului viitor. Anuntul oficial a fost facut într-o conferință de presă organizată chiar de către membrii trupei, la Milano, în Italia.

 

Clujul este ultima destinație pe harta muzicienilor, pe 23 iulie 2017.

 

(Sursa: realitatea.net)


Kim Kardashian a fost ameninţată cu pistolul în camera de hotel din Paris unde este cazată. În urma acestui incident ar fi fost furate bijuterii de peste 10 milioane de euro.

 

Soţul ei, Kanye West, şi-a întrerupt concertul de la Meadows Festival din New York pentru „o urgenţă în familie", după incidentul în urma căruia Kim nu a fost rănită, dar s-a speriat teribil, relatează The Guardian.

 

Potrivit CNN, doi bărbaţi înarmaţi, mascaţi şi îmbrăcaţi în uniforme de poliţişti au intrat în camera de hotel în care este cazată Kardashian.

 

 

Potrivit francetvinfo.fr, care citează surse din poliţie, bijuterii de peste 10 milioane de euro au fost furate în cadrul incidentului, dar nu este clar dacă acestea au fost luate din camera vedetei sau din seiful hotelului.

 

O sursă apropiată de anchetă a declarat pentru Reuters, citată de Le Figaro, că bărbaţii înarmaţi au ameninţat cu arma şi personalul, după care au plecat cu bijuteriile.

 

Ina Treciokas, o apropiată a vedetei, a confirmat incidentul pentru CNN, precizând că este „foarte speriată, dar nu este rănită".

 

Kim Kardashian se afla la Paris de la mijlocul săptămânii trecute, pentru săptămâna modei, alături de mama ei, Kris Jenner şi de surorile Kourtney Kardashian şi Kendall Jenner.

 

Soţul ei era la New York şi avea un concert, dar duminică noapte a plecat şi el spre Paris. Kanye şi-a întrerupt concertul chiar în mijlocul unei melodii.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


Concertul trupei Vama, care trebuia să aibă loc diseară la Iaşi, cu prilejul deschiderii anului academic la Universitatea Al.I Cuza, a fost amânat. În locul lui Tudor Chirilă pe scenă va urca trupa Vunk.

 

Potrivit unui anunţ, publicat pe pagina de Facebook a formaţiei, unul dintre membrii trupei are probleme de sănătate, iar spectacolul va fi reprogramat.

 

Diseară, în faţa Corpului B al universităţii va urca pe scenă formaţia Vunk, care a acceptat să ţină locul trupei Vama.

 

„Din păcate, ca urmare a unor probleme de sănătate cu care se confruntă unul dintre membrii formației, nu vom putea susține concertul de la Iasi de mâine seară cu ocazia deschiderii anului universitar la Universitea Alexandru Ioan Cuza. În seara asta am susținut concertul din cadrul KultureStock la Mogoșoaia, concert care a fost și el sub semnul întrebării pănă azi dimineață. Colegul nostru a făcut un efort deosebit pentru a urca azi pe scenă, dar având în vedere durerile post concert, precum și faptul că drumul până la Iași presupune de asemenea un efort, considerăm că e mai potrivit să nu-i periclităm sănătatea. Le mulțumim colegilor noștri de la Trupa Vunk care au dat curs rugăminții noaste de ultimă oră și vor susține mâine seară concertul de la Iași în locul nostru. Dragi studenți, vă rugăm să ne înțelegeți și promitem să reprogramăm întâlnirea cu voi cât mai curând,” au scris, aseară, pe Facebook membrii trupei VAMA.


Suita evenimentelor muzicale continuă în ansamblul Palas și în acest week-end, cu un nou concert susținut de orchestra simfonică a Filarmonicii. Spectacolul de muzică clasică este completat cu un festival gastronomic și târguri variate.

 

În ansamblul Palas, week-end-ul debutează vineri, 23 septembrie 2016, de la ora 19.00, în Atrium, cu un concert inedit. „Tango Simfonic” este un spectacol care combină virtuozitatea muzicii instrumentale cu pasiunea ritmurilor de tango, în interpretarea orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași. Instrumentiștii vor fi coordonați de dirijorul Cristian Oroșanu. Invitată specială va fi Analia Selis, interpreta originară din Argentina, țara tangoului, fiind o voce recunoscută a acestui gen în România. Alături de ea vor urca pe scenă și pianistul Mariano Castro, darși Omar Massa, care va cânta la bandoneon.

 

Agenda evenimentelor din acest sfârșit de săptămână continuă cu Street Food Festival. De vineri până duminică, în parcul Palas, ieșenii și nu numai vor putea savura cele mai apetisante preparate din gastronomia stradală. Printre deliciile pregătite de bucătarii Street Food Festival se numără: pizza napoletană, gulaș, quesedilla, preparate asiatice, pește, burgeri, sandwichuri și deserturi pentru fiecare gurmand. În fiecare seară, propunerile culinare vor fi combinate cu muzică live, funk, jazz, world music sau soul.

 

În aceeași perioadă, la etajul 1 al Atriumului Palas Mall se va desfășura o nouă ediție a Târgului de Artă și Antichități. Colecționari din toate colțurile țării își dau întâlnire cu iubitorii de obiecte cu patina timpului, pentru a le prezenta poveștile unor piese cu adevărat aparte.

 

Sâmbătă și duminică, în Atriumul Palas se va desfășura Leather Show. Producători autohtoni, dar și din Grecia, le vor propune celor care doresc să își înnoiască garderoba piese vestimentare, încălțăminte, marochinărie și accesorii din piele și blănuri.

 

Până duminică inclusiv, în piațeta de la intrarea principală în Palas Mall, dinspre Palatul Culturii, și în zona Hervis Sports vor fi prezenți expozanții Târgului Accesoriilor Fashion, care le vor propune clienților bijuterii, piese vestimentare și decorațiuni lucrate manual.


Seria de evenimente sub egida Campaniei „Oamenii Timpului” continuă mâine, 22 septembrie, la Cluj-Napoca: dezbatere „Multiculturalismul. O abordare europeană în Transilvania”, cu participarea ASR Principele Radu al României și recitalul de pian susținut de Raluca Știrbăț.

 

Joi, 22 septembrie, de la ora 16.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Sala Reduta) va avea loc dezbaterea „Multiculturalismul. O abordare europeană în Transilvania”, în cadrul Colocviilor „Oamenii Timpului”.

 

Evenimentul va beneficia de prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României și se va bucura de participarea a numeroși invitați: István Vákár, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj; prof. univ. dr. Daniel Șandru, secretar de stat, coordonatorul Departamentului Centenar, președinte onorific al revistei de cultură contemporană Timpul; prof. univ. dr. Iancu Morar, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, președinte AVER, Cluj; lect. univ. dr. Georgiana Costin, Universitatea „Babeș-Bolyai”, vicepreședinte DWNT; cercetător științific dr. Tudor Sălăgean, Universitatea „Babeș-Bolyai”, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei; dr. Leonard Horvath, Universitatea „Babeș-Bolyai”, fost director al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, fost președinte al Administrației Fondului Cultural Național; Cornel Jurju, istoric, vicepreședinte al Clubului Monarhiștilor Clujeni; Mircea Miron, secretar general al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei; Valentin Lungu, vicepreședintele Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei.

 

Moderatorul dezbaterii va fi Bianca Pădurean, de la Universitatea „Babeș-Bolyai”, director editorial ClujToday.ro.

 

„Evenimentul organizat la Muzeul Etnografic al Transilvaniei marchează anul în care comunitatea noastră sărbătorește 700 de ani de când Clujul a devenit Oraș Liber Regal. Aniversarea clujenilor coincide cu o sărbătoare națională, cea referitoare la aniversarea a 150 de ani de la fondarea Dinastiei Regale a României. Prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României la acest eveniment reprezintă un motiv de bucurie și demonstrează încă o dată iubirea pe care o poartă membrii Familiei Regale orașului nostru”, a declarat Claudiu Pădurean, manager regional al Campaniei „Oamenii Timpului” pentru Cluj-Napoca.

 

Dezbaterea va fi urmată, de la ora 18.15, de un recital de pian susținut de Raluca Știrbăț în cadrul Turneului Național susținut sub egida Campaniei „Oamenii Timpului”. În cadrul aceluiași moment, va oferi un recital și Corala Regală Transilvană, fondată de Dan Dumitrana. Amfitrionul evenimentului va fi Claudiu Pădurean, manager regional al Campaniei „Oamenii Timpului” pentru Cluj-Napoca, redactor-șef al publicației Transylvania Today.

 

 

Campania „Oamenii Timpului” se desfășoară timp de o lună în nouă orașe ale României prin intermediul unor evenimente speciale dedicate comunităților devenite centre de monitorizare în acest an. Organizate de managerii regionali OT, evenimentele beneficiază de sprijinul unor sponsori locali și al autorităților publice, precum și al unor instituții mass-media locale.

 

Întâlnirile pianistei Raluca Știrbăț (membră a Juriului Național al Campaniei „Oamenii Timpului”, categoria Societate civilă) cu publicul vor avea loc pe parcursul celei de-a doua părți a lunii septembrie și începutul lunii octombrie și vor urma următorul itinerariu: București (4 octombrie), Piatra Neamț (7 octombrie), Iași (8 octombrie) și Suceava (9 octombrie).

 

Colocviile „Oamenii Timpului”, moderate și gândite special de către managerii regionali pentru comunitățile în care activează, se vor desfășura după următorul calendar: Sibiu (24 septembrie), București (4 octombrie), Piatra Neamț (7 octombrie), Iași (8 octombrie), Suceava (9 octombrie) și Timișoara (15 octombrie).

 

Campania „Oamenii Timpului” este un proiect al Asociației Revistei Timpul și beneficiază în 2016 de o recunoaștere extraordinară din partea unora dintre instituțiile-emblemă ale României. ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, a acordat Înaltul Patronaj Galei „Oamenii Timpului”. De asemenea, Campania „Oamenii Timpului” RO+ beneficiază de patronajul Ministerului Culturii.

 

Producătorul Campaniei „Oamenii Timpului” este Editura Adenium.

 


La două zile de la întreruperea concertului de la Târgovişte, Carla's Dreams vine cu o serie de precizări legate de incident. Lămuririle au fost făcute pe pagina oficială de Facebook a trupei.

 

„Tolerarea viciilor de organizare şi/sau desfăşurare a evenimentelor publice poate duce la consecinţe GRAVE. CSD consideră drept obligaţiune necesitatea de a lua atitudine promptă şi fermă faţă de astfel de manifestări. Nu e o poziţie ”ideologică” – it’s just the right thing to do.

 

Situația din Târgoviște > precizări:

1. Momente omise de clipul care a circulat online:

a) încercările multiple de a ne transmite bani în timpul evoluării pe scenă;

b) precizarea publică (la microfon) de a înceta ”exploziile de cash”;

c) accederea unui număr de persoane pe scenă;

d) tentativa acestor persoane de a ridica gluga băieților de pe scenă;

e) înjurăturile de rigoare;

f) amenințările de rigoare;

g) overall – situație de tensionare în continuă creștere.

 

2. CSD nu resimte și nu agreează aere de ”supremație artistică” :) vizavi de orice curente muzicale. Afirmațiile potrivit cărora ”cineva a fost ofensat de faptul că i s-au oferit bani” – distorsionează fondul problemei. „Aruncarea cu bani” își are farmecul său – însă își are și formatul său. În caz contrar se transformă în lipsă vădită de respect.

 

3. Inexistența măsurilor minime de asigurare a securității/ordinii în timpul unui eveniment – este un viciu fundamental de organizare. Circumstanțele de la punctul 1 ne-au făcut să ne convingem că ne aflăm anume într-o astfel de conjunctură.

Decizia rămânea doar una.

Decizie pe care ne-o asumăm.

Este mai bine să îți asumi câteva comentarii răutăcioase acum decât să te întrebe lumea, în cazul unei dezvoltări nefericite a situației: “de ce nu ați oprit concertul dacă nu exista securitate și tensiunea creștea?”.

Am mai trecut prin asta și știm despre ce vorbim.

Better safe than sorry.

 

4. Nu vom pune încă accent, ci doar vom menționa că din informațiile pe care le-am primit de la mai multe persoane prezente în club în acea seară, spiritele totuși s-au încins și s-a produs un scandal violent, fapt confirmat ulterior și de reprezentanții autorităților.

 

5. Referitor la pozițiile expuse de un șir de lideri de opinie. Le înțelegem originea. Dacă am fi văzut și noi doar informația difuzată – am fi avut, posibil, aceleași concluzii.

 

6. Ne pare foarte rău de poziția de victimizare aleasă de administrația clubului. În special tentativa de a prezenta problema ”sub unghiul” CSD vs. Invitați, sau CSD vs. Târgoviște, Târgoviște vs. Alte orașe.

O abordare care ne pare a fi perfidă.

Târgoviștenii nu au nicio vină în cele întâmplate.

De asemenea, ne pare rău că modul în care a fost expusă problema de către reprezentanții clubului a atras atenția publică sub un unghi atât de nefavorabil târgoviștenilor și Târgoviștei în general. Apelăm la mijloacele de informare care s-au expus asupra subiectului sau au expus acest subiect să își revadă poziția vis-a-vis de târgovișteni pentru că astfel de cazuri se întâmplă în toată România și peste tot în lume. Dar problema nu este aceasta, ci atitudinea și organizarea proastă.

 

 

Ni s-a comunicat că nu suntem bineveniți în Belvedere Studio, dar, din fericire, Târgoviște este mult mai mult decât un club iresponsabil. Și oamenii de acolo sunt mult mai mult decât o atitudine personală a unui individ.

 

Dupa ce două zile și-au expus isteric punctul de vedere, cenzurând într-același timp orice alt punct de vedere, inclusiv al persoanelor prezente la eveniment, reprezentanții clubului au decis să le șteargă pe toate.

Dar le puteți vedea mai jos. Menționăm că în una dintre poze numele și poza de profil sunt blurate, pentru că persoana este minoră.

Sperăm că acest post să întregească peisajul întâmplării și să ofere suficientă claritate atât pentru opinia publică, cât și pentru cei ce s-au expus deja.

 

P.S. ne pare foarte rău pentru persoanele care au fost nevoite să asiste la un concert întrerupt.

P.P.S. puteți să nu faceți print screen la acest post, pentru că acesta nu va fi șters. Nu vom cenzura comentariile, indiferent că ne sunt sau nu favorabile. Vor fi cenzurate doar comentariile care conțin atacuri la persoană sau referiri nerespectuoase.”

 

 

Tratat ca un manelist

Tratat ca un manelist, după ce un petrecăreţ a aruncat în el cu bani, solistul trupei a oprit concertul pe care îl susţinea într-un local din Târgovişte şi a părăsit scena într-un val de nemulţumire a celoralţi spectatori.

 

Pe imaginile postate pe Youtube se vede cum un petrecăreţ aruncă cu bani în solistul trupei Carla’s Dreams. Acesta se apleacă, ia banii şi îi aruncă la rândul său în ochi petrecăreţului, după care părăseşte scena spunând „Vă mulţumim mult!”.

 

A fost prima dată când Carla’s Dreams a venit al Târgovişte, iar din păcate nu a plecat cu o impresie prea bună.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Solistul de la Carla’s Dreams a oprit concertul pe care trupa îl susținea la Târgoviște, după ce un tânăr a aruncat cu bani în el, pe scenă în timp ce acesta cânta.

 

Un tânăr s-a apropiat de scenă și a început să arunce cu bani în solist, pe modelul petrecerilor cu manele. Cântărețul de la Carla’s Dreams s-a simțit jignit, a luat banii și i-a aruncat în față târgovișteanului, după care a părăsit scena. ”Vă mulțumim mult!”, a spus el și a plecat de pe scenă, într-un cor de fluierături și înjurături.

 

 

Colegii de trupă au rămas pe scenă, neștiind cum să reacționeze și dacă vor continua sau nu concertul.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Concert al Filarmonicii „Moldova” Iaşi, teatru de păpuşi, competiţie de jocuri video şi spectacol de modă pentru copii – aceasta este oferta de petrecere a timpului liber propusă de ansamblul Palas, la final de săptămână.

 

Palas Mall îi provoacă pe pasionaţii de jocuri video la o competiţie de gaming. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10.00, în zona Intersport din Palas Mall, se vor întrece cei mai pricepuţi jucători de FIFA 2016 pe Xbox. Participanţii vor primi din partea StarNet un voucher cadou, iar primii trei clasaţi vor fi premiaţi cu vouchere la magazinul Flanco.

 

Seara de sâmbătă va fi deosebit de relaxantă pentru ieşenii din parcul Palas, deoarece va avea loc un nou concert de excepţie, susţinut de Filarmonica „Moldova” Iaşi. De la ora 19.00, orchestra simfonică, dirijată de Radu Popa, va interpreta cele mai frumoase melodii din filme celebre.

 

Duminică, Palas Mall îi invită pe cei mici la îndrăgita sesiune de teatru de păpuşi. De la ora 11.00, în zona Intersport, prichindeii se vor întâlni cu personaje de poveste. Tot aici, de la ora 18.00, copiii vor fi protagoniştii un show de modă, organizat de Academia Show Junior.

 

Tot în ultima zi de week-end, parcul Palas va găzdui o acţiune caritabilă. De la ora 17.00, dansatorii din trupa Quasar le vor dărui tuturor iubitorilor de mișcare un flashmob, la care ei înșiși pot participa. Evenimentul face parte din campania „Zâmbet în Dar” a Organizației Salvați Copiii Iași și își propune să strângă fondurile necesare pentru a sprijini peste 100 de micuţi.


Pagina 13 din 14

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31