* Primarul Iașului ajunge, într-o ședință de Consiliu Local, înregistrată și urmărită de mii de oameni, să mintă ca un copil de grădiniță: „Doamna Gociu a făcut reclamație, se ard deșeuri de plastic acolo”. Mioara Gociu declară: „N-am făcut nicio reclamație, este fals”.
* Chemical Company nu arde nimic la flacără deschisă, este ca o farmacie germană. Emisiile în aer sunt monitorizate permanent de aparatură care transmite informațiile la Garda de Mediu.
* PUZ-ul a fost respins pentru că directorul firmei, Radu Ciobanu, este cumătru și prieten din copilărie, din fața blocului, cu deputatul Marius Bodea, inamicul nr. 1 al primarului.
* Firma Chemical a livrat, în plină criză de pandemie, tone întregi de dezinfectanți la spitale, fără niciun ban, pur și simplu donație. Spitalele din Iași n-aveau un litru de dezinfectant.
* Chemical Company este o poveste de succes, lucrând exclusiv pentru export, la nivel de producție inovativă, iar noua hală îi permitea să-și dubleze producția. Chirica s-a opus arbitrar, iar firma trebuie să reia tot procesul de avizare, după doi ani de așteptare.
* Este un abuz demn de o țară de lumea a treia. În același timp, prietenii lui Chirica obțin PUZ-uri pentru blocuri în cartiere aglomerate în numai 3-4 luni.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    
Go to top