fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
* Alți doi revoluționari au pierdut procesele cu Primăria pentru că nu li s-a pus la dispoziție lista cu terenurile disponibile, așa cum s-a întâmplat în cazul rudei primarului
* Vasile Chirica a intrat pe 22 decembrie la prânz în Casa Pătrată, laolaltă cu alte mii de ieșeni
* I s-a dat sarcina să răspundă de bufetul de la subsol. Anterior el povestise pentru REPORTER că se ocupa cu livrările de pâine
* A fost gestionar doar câteva zile, pentru că revoluționarii spun că avea deja lipsă la inventar
* Colegii de asociație ai lui Vasile Chirica sunt revoltați că acesta a beneficiat de tratament preferențial din partea Primăriei. Doar au fost camarazi în luptă!

În dosarul din instanță al unchiului primarului, Vasile Chirica, în care acesta cere 1 hectar de pământ în baza Legii 341/2004, Primăria a pus la dispoziția sa lista tuturor terenurilor disponibile din Iași. În două cazuri similare – revoluționari care au cerut acest drept în procese, Primăria a venit cu un răspuns standard: „Nu există teren”.

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Cartierul Austriac