fbpx
 
Doi muncitori de la o cramă din Spania au avut parte de un sfârșit tragic. Unul dintre bărbați a căzut într-o cuvă de fermentare, iar celălalt, care îi este cumnat, a încercat să-l salveze și a căzut și el.

O fostă concurentă la concursuri de frumuseţe din Mexic şi partenerul său cu cetăţenie româno-olandeză s-au delectat cu o cină constând în 14 feluri de mâncare la restaurantul cu stele Michelin al hotelului Atrio din vestul Spaniei, urmată de un un tur ghidat al cramei acestuia. Însă, a doua zi dimineaţă, ei au fugit cu 45 de sticle cu unele dintre cele mai bune vinuri din lume, în valoare totală de aproximativ 1,7 milioane de dolari. Legea i-a ajuns, însă, din urmă.

Fiscul nu-l întreabă pe primar cum poate o firmă cu veniturile și profitul unei tonete să construiască o proprietate pe 4.200 mp, cu o casă de 160 mp utili, patru foișoare, din care unul de 80 mp, cramă, heleșteu și chiar și cu o biserică personală în curte. Firma-paravan pe care fratele primarului nu și-o asumă, a avut profit de 2.000 de euro în 2018. Am scris povestea reală a unei familii care are un chioșc cu exact aceleași venituri ca cele declarate de firma lui Chirica: „Noi nu ne-am dus copiii nici până la Lacu Roșu. Niciun apartament în rate nu ne permitem să luăm”.

Ieșenii au dreptul să știe adevărul despre impresionantul domeniu imobiliar pe care primarul Mihai Chirica îl deține, prin firma paravan a fratelui, în Frasin, județul Suceava.